De obicei, nu se discuta imaginile unui concurs inainte de finalizarea acestuia. Se considera ca dezavantajezi concurentii care deja si-au inscris exponatele, fata de cei care inca n-au facut-o si care pot trage invataminte din ceea ce se discuta, invataminte pe care sa le aiba in vedere la inscrierea propriilor exponate in concurs.
Dar, fiind o prima editie a unui concurs fara prea mari pretentii, si ca tot ai deschis discutia, Fabian, o sa explic de ce nu ma deranjeaza ca toporul pare un chibrit, lemnele aduc a masa de picnic, iar apa nu e albastra.
In primul rand, imi place ca intregul, compozitia in sine, nu este supra-studiata. Adica, nu s-a mers cu amanuntele dincolo de limita, iar privitorul sa fie obligat sa reactioneze la modul "Hei, nu-s prost! Nu era nevoie, am inteles ce vrei sa spui, nu tre' sa-mi desenezi". De multe ori, avem tendinta sa trecem de acest prag, iar creatia are de pierdut.
Imaginea in discutie, nu
impune mesajul... il lasa doar
sa curga. Adica spune o poveste, dar lasa si privitorul sa-si inchipuie. In bonsai, e bine ca autorul
sa sugereze mesajul, sa-l strecoare, sa il insinueze privitorului, lasandu-i acestuia placerea infloriturilor si filigranului pe care poate sa si le inchipuie.
Fiecare dintre noi avem pe hard-diskul din spatele ochilor o arhiva de imagini, mirosuri, trairi, gusturi... Luate la gramada se pot numi amintiri, iar ca intreg formeaza experienta noastra de viata. Fiecare reactionam aparent la fel, dar subtil diferit in fata aceluiasi stimul. In fata unui borcan cu miere, toti vom saliva stiind ce gust are. Dar pentru unul poate insemna "Mierea pe care mi-o punea bunica pe painea de casa langa o cana de lapte", iar pentru altul poate insemna "wow! Mierea cu care m-a dat bunica pe picior, o luna dupa ce m-am oparit".
Suntem diferiti...
Iar cand privim un exponat, se spune ca suntem
subiectivi.
Eh, in bonsai (si probabil ca nu numai) artistul trebuie sa profite de acest subiectivism si nu sa se planga de el. Cand faci o lucrare, poti sa invoci faptul ca suntem subiectivi, daca nu e placuta de unul sau altul. Dar ideea e nu sa-ti ascunzi nereusitele in spatele subiectivismului, ci sa faci in asa fel incat lucrarea ta sa placa la cat mai multi.
Conteaza foarte mult "sa stii cand sa pui sculele jos"
, sa simti punctul din care tu trebuie sa te opresti si sa dai voie privitorului sa preia de-acolo.
"E greu" vor spune unii... Normal ca nu-i usor... dac-ar fi, n-ar mai avea niciun farmec.
Apoi, mai e si situatia in care tu stii ce vrei sa spui, iar unii s-ar putea sa vada altfel. Unii s-ar putea sa vada atat de "altfel", incat tu sa nu mai regasesti in ceea ce vad ei nimic din ceea ce incercai tu sa exprimi. Dar de ce sa te deranjeze acest lucru?... De ce sa fii frustrat cand tu arati un artar splendid, iar unul care-l vede exclama "Maaamaaa, ce seamana cu corcodusul de la bunica!!!" Nu conteaza ce vede! Conteaza
ce trairi reusesti tu sa-i declansezi privitorului
Cu bonsaii, daca vreti, este ca si cu copiii: Ii faci (acuma, nu c-ar fi un chin
), ii cresti, ii vrei o viata langa tine, dar vine momentul in care tre' sa-i lasi pe picioarele lor. Si sa-i lasi sa interactioneze cu cei din jurul lor, asa cum cred ei de cuviinta.
Si cu bonsaii e la fel: ii formezi, ii vezi crescand, dar mai devreme sau mai tarziu ii arunci in ochii tuturor si-i lasi sa stea acolo singuri, pe picioarele lor. Si fiecare privitor vede si simte atat cat ii dau voie ochii si sufletul sau.
Cand am vazut imaginea 01, primul lucru care mi-a venit in minte, a fost "Tipu' e plecat!"
. Adica, e clar tabara cuiva: coliba, vatra, lemnele, toporul, toate spun asta. Apoi, e clar ca nu e prima oara cand vine aici: pontonul si barca arata ca e un loc pe care-l viziteaza ocazional. Ca apa nu e albastra... Dac-ar fi fost, ar fi fost la modul "Hei, e clar ca e apa, doar e o barca acolo, nu un tanc! Nu era nevoie s-o spoiesti in albastru!"
Arata exact ca un loc de campare, iar protagonistul lipseste.
Acum, e normal ca altul sa fie de alta parere si sa spuna: "Nu, nu cred! Dac-ar fi plecat, si-ar fi luat si toporul cu el, nu poti sa umblii pe coclauri, asa fara..."
Dar asta-i frumusetea...
.
