Phalaenopsis part 4

Caramell

Well-Known Member
Administrator
Moderator
Si ale mele m-au iertat in sfarsit dupa mutarea la bloc. Destul de ciudat, unele nu au suportat deloc mutarea, cam jumatate din ele s-au dus, fara sa reusesc sa gasesc alta explicatie pentru pierdere, decat schimbarea apei. Iar cele ramase nu au mai inflorit de 2 ani, cu exceptia lui phal. equestris alba, singura care a mai facut flori. Acum in sfarsit am 4 inflorite si inca 4 cu tije in formare.
 

gradinar1

Well-Known Member
Moderator
Sa stii ca si ale mele s-au resimtit dupa mutarea de anul trecut. De murit n-au murit dar parca au inflorit ceva mai greu. Acum am 5 inflorite, inca 3 care fac tije si vreo patru care n-au nici un gand :(((
 

Caramell

Well-Known Member
Administrator
Moderator
E cumva ciudata problema asta legata de mutare, pentru ca nu sunt plante pretentioase. La mine am dat vina pe apa, una e sa le uzi cu apa de ploaie si alta cu apa din retea, chiar si lasata la declorinat.
Dar la tine nu cred sa se fi schimbat compozitita apei :nu stiu:
 

gradinar1

Well-Known Member
Moderator
Ba sa stii ca si la mine s-a schimbat compozitia apei, este mult mai dura aici. Mi-ai dat o idee, o sa le ud cu apa de ploaie pe viitor...posibil asta sa fie explicatia si o a doua ar fi legata de intensitatea luminii care e mai mica acum
 

victor

Active Member
Mutarea orhideelor nu duce la moartea plantelor, doar la avortarea bobocilor florali.
Este bine să nu mutăm orhideele de la locul lor când au tije cu bobocei florali.
Dacă schimbăm mediul plantelor, este bine să le tratăm cu o soluție de atonik, doar foliar.
Acest tratament se face de 3 ori, la interval de 3 zile.Atonik ajută planta să treacă peste stresul mutării.
În același timp, este indicat să se asigure condiții de mediu asemănătoare cu mediul în care a crescut inițial.
Apa de la robinet pusă la decantat, nu este utilă, dacă nu aruncăm apa de la fundul vasului, acolo rămân toate rezidurile, inclusiv clorul.
Dacă apa de la sursă dumneavoastră este dură, puțin zahăr adăugat în apă îi reduce duritatea.
Timp de iarnă, când lumina este insuficientă, plantele fac un consum enorm de energie pentru a se putea efectua fenomenul de fotosinteză.
În același timp, plantele transpiră foarte mult și elimină o mare parte din minerale și nutrienți.
Toate aceste cauze pot duce la moartea plantelor dacă nu primesc îngrijirile necesare.
 

Caramell

Well-Known Member
Administrator
Moderator
Victor, multumim pentru informatiile foarte utile! Mi s-au mai clarificat unele lucuri. Nu am stiut ca din apa lasata sa stea cateva zile nu se elimina clorul, ci se decanteaza. Aveam cumva impresia ca acesta se evapora, desi acest fapt intra in contradictie cu ce am constatat ca se intampla cu apa din piscina, care desi sta toata ziua afara, nu pierde clorul in totalitate. Dar... nu am cautat informatii ca sa ma lamuresc ce se intampla de fapt.

Intamplator procedam bine cu apa lasata la "declorinat", pentru ca o colectam intr-un recipient destul de mare pe care nu il puteam muta, si luam doar de deasupra ca sa ud florile. Apa cu depuneri ce se aduna pe fundul vasului mare, o aruncam.
 

adrianam

Well-Known Member
Tratamentul pe care il aplic eu orhideelor mele este urmatorul:

Le pun pe toate 4 intr-un lighean, le dusuiesc bine cu apa rece de la robinet si le las sa stea in apa de 1-2 degete de la cateva ore pana chiar la 24 de ore.
Vara cam la 3-4 zile, iarna cam la 6-7 zile.
Le aplic tratamentul asta de vre-un an si jumatate ( cu perioade de intrerupere cand le udam doar cu sticla)
Au inceput sa le creasca radacinile mult si frunzele, dar doar una singura, mica si alba, a inflorit si anul trecut, si anul acesta.
Pana acum nu le-am dat nici un fel de ingrasamant si nici nu le-am schimbat ghivecele.
Credeti ca numai aplicarea de ingrasaminte, fara schimbarea ghivecelor, le va ajuta sa infloreasca?
 

Morena

Member
Buna tuturor!
Phala mea face picaturi lipicioase pe dosul unei frunze si vad ca acolo frunza se maroneste. Oare de ce si ce sa ii fac?
E prima mea orhidee si am reusit sa o fac sa infloreasca dupa ce in Sept trecut am descoperit ca saraca nici radacini nu avea.
Tija a pornit de sub a 2a frunza din centru dar pe forumul din uk zice ca asa trebuie. Asa o fi?
Multumesc tare mult!
 
As vrea sa fac unele precizari legate de chimismul apei si il rog pe Victor sa nu se supere pe mine. Citesc, frecvent, pe net, informatii gresite.
Opt ani in ingrijirea unui acvariu plantat, m-a obligat sa citesc foarte mult despre calitatea apei, sa o testez saptamanal si sa o corectez, cateodata.
Exista duritate generala (permanenta) care este data de sarurile de calciu si magneziu (sulfati, azotati, cloruri), in principal. Nu se indeparteaza prin fierbere. Se prescurteaza GH.
Duritatea temporara este data de carbonatii sau bicarbonatii din apa. Se noteaza KH. Are rol de tampon al Ph-ului. Daca adaugam un acid in apa, va scadea KH si, implicit, Ph. Daca adaugam bicarbonat de sodiu in apa, va creste KH si Ph. In niciunul din cele doua exemple duritatea generala nu se modifica.
Contrar celor scrise pe net, prin fierbere nu scade duritatea apei! Din contra, va creste duritatea generala si Ph. Fenomenul este ireversibil, adica apa fiarta va ramane asa.
Pentru apa de udat este importanta duritatea generala. Zaharul nu scade aceasta duritate. Exista instalatii de osmoza inversa care demineralizeaza apa. Nici canile alea cu filtru de prin magazine nu scad duritatea apei, doar filtreaza impuritatile.
La temperatura mediului, clorul este un gaz dizolvat, care dispare prin simpla agitare a apei. Nu se depune, nu are cum. Ce ramane pe fundul vasului sunt impuritatile din apa (nisip, rugina etc.). Daca puneti apa intr-un pahar si-l lasati pe masa, dupa cateva minute nu va mai mirosi clor.
 

victor

Active Member
Nu mă supăr, Dorina.:openrose: Eu folosesc numai apă de ploaie.
De aceea este bine să fie mai multe sfaturi, poți alege varianta cea mai bună.
Acele picături de pe frunze nu sunt un pericol, sunt picături de glucoză și este un semnal bun, ne arată că plantei îi merge bine.
Dacă planta are și tije, înseamnă că are putere și că și-a refăcut masa radiculară.
Este ok de unde a ieșit tija.
Felicitări ție și plantei!:openrose:
 

Morena

Member
Victor multumesc pentru raspuns. Ce este bine sa fac cu picaturile acelea? Pana ac um ne stiind ce sunt le stergeam cu ub tampon ud. Am remarcat ca frunzele t Ind sa se maroneasca asa ca am pus in fata ghiveciului hartie alba sa filtrez cantitatea de lumina care ajunge la planta.
Da... acum are multe radacini si vad ca din radacinile existenta dau ramificatii.
Tare sper sa ii mearga bine pt ca imi e draga asa luptatoare cum e.
Si ca fapt divers: cand am facut-o cadou acum aproape 4 ani persoanei care mi-a dat-o inapoi ca ii cam murea avea flori roz. Acum are flori albe. Se pare ca e o moda sa fie udate cu apa cu colorant in supermarket. Crazy!!!
 

Cozmina

New Member
Buna tuturor!
V-am admirat orhideele pana acum si am aflat lucruri foarte interesante despre ingrijirea lor.

Am si eu cateva nelamuriri si sper sa ma puteti ajuta. Radacinile orhideelor mele Phale sunt destul de uscate si tind sa cred ca nu le ud suficient. Cu toate acestea una mi-a murit acum vreo luna... cand am scos-o din ghiveci nu mai avea radacini deloc - posibil sa fi fost excesul de apa?! In mijlocul plantei am avut grija sa nu ajunga apa. Ba mai mult, o buna perioada de timp anul trecut le-am pus apa doar in farfurioara ca sa isi ia ele de acolo cata apa le trebuie.
Cum pot sa le ud fara sa fie o udare in exces? Pana acum le udam o singura data pe saptamana, initial puneam apa doar in farfurioara dar in ultimele luni le pun apa cu un bidon, direct in ghiveci, iar apa care se scurge in farfurioara o arunc cam in 24h maxim. Am schimbat procedeul de udare pt ca mi s-a parut mie ca nu au apa suficienta...

Am vazut ca voi recomandati udarea plantelor prin imersiune... cat % din ghiveci afundati in apa si cam cat timp ar trebui sa stea asa? Momentan plantutele nu au nici tije noi si nici nu dau semne sa le apara cat de curand. Ultimele flori au cazut la final de toamna.
Cred ca o sa le schimb si substratul acum in primavara in speranta ca va ajuta la inflorire. Radacinile uscate (stafidite dar inca alb-verzui) ar trebui sa le tai? Afecteaza daca le las asa?
 

Caramell

Well-Known Member
Administrator
Moderator
Orhideele nu au cum sa isi traga apa din farfurioara. Ele stau in scoarta, nu in pamant, iar scoarta nu are cum sa conduca apa pana la radacini. Este foarte diferita de turba in care stau plantele de ghiveci. Nu se recomanda deloc o asemenea udare la orhidee. Foarte probabil, au murit de sete.

Ghiveciul se scufunda complet in apa, avand grija ca apa sa nu ajunga la baza frunzelor. Le poti lasa asa cateva ore, pentru ca scoarta sa se umezeasca bine. Nu mai mult de o zi, pentru ca risti sa iti putezeasca de la prea multa apa. Excesul de apa la radacini, de asemenea le poate dauna.
 

Cozmina

New Member
Multumesc pentru sfat! Pe diverse site-uri am gasit alte pareri de aceea am si procedat astfel cu udarea. Pe viitor o sa am mai multa grija :)
 

gradinar1

Well-Known Member
Moderator
... in ultimele luni le pun apa cu un bidon, direct in ghiveci, iar apa care se scurge in farfurioara o arunc cam in 24h maxim. Am schimbat procedeul de udare pt ca mi s-a parut mie ca nu au apa suficienta...
Poti sa continui sa uzi si asa cum procedezi acum daca arunci apa in exces dupa cateva ore. Eu una n-am rabdare sa le ud prin imersie dar sunt zgarcita cu apa si am grija sa nu balteasca, mai ales ca tin orhideele in ghivece-masca si ar putea muri foarte usor. Uda rar, o data la 2 saptamani iarna, saptamanal vara.

Radacinile uscate (stafidite dar inca alb-verzui) ar trebui sa le tai? Afecteaza daca le las asa?
Daca sunt alb-verzui sunt radacini viabile deci nici vorba sa le tai. Doar cele uscate total, maronii se taie (asta cand schimbi substratul)
 

victor

Active Member
Timp de iarnă, nici eu nu ud orhideele mele prin imersie, le adaug apă într-un vas, cam 2-3 cm și le las 2-3 minute.
Este mai bine să fie udate mai des, decât să fie udate abundent.În timpul iernii, zilele sunt scurte, lumina are intensitate mică, iar fotosinteza se realizează foarte greu. În această situație, plantele consumă foarte puțină apă iar umezeala persistă, existând riscul ca velamenul care acoperă rădăcinile să putrezească.
Orhideele se udă numai când rădăcinile capătă culoarea argintie.
Orhideele mele ies din iarnă fără a fi afectată masa radiculară, probleme am cu lumina insuficientă.
Cred că plantele lui Cozmina au fost udate când nu trebuia, nu a ținut cont de culoarea rădăcinilor și le-a udat în exces.
Trebuie să se țină cont și de raportul dintre masa radiculară și volumul vasului. Aici se fac cele mai multe greșeli.
Dacă volumul vasului este mare în raport cu masa radiculară, rădăcinile nu pot consuma apa în timp util și velamenul care acoperă rădăcinile putrezește.
Cred că vasul plantelor lui Cozmina sunt mari, rădăcinile nu ajung la fundul vasului(probabil sunt putrezite) și apa nu ajunge la rădăcinile de mai sus.
Cred că aceasta este cauză uscării rădăcinilor uscate.
Eu aș scoate plantele din vase, le-aș curăța de rădăcinile putrezite și le-aș transplanta într-un vas mai mic, în raport cu masa radiculară, nu cu masa foliară.
 

Cozmina

New Member
Multumesc Gradinar1 si Victor! Cred ca orhideea a murit de la udat cand nu trebuia, intr-adevar :( Chiar si iarna am continuat sa le ud tot la o saptamana dar cu mai putina apa. Vasele lor nu sunt mari, sunt vasele din plastic in care le-am cumparat (cu gaurele de scurgere a apei) cu diametrul de 10 - 12 cm, iar radacini sunt pana la fundul vasului, deci nu ar fi o problema sa isi traga apa.
Victor, tu spui ca lasi ghivecele cu orhidee intr-un vas cu apa de 2-3 cm si isi trag ele apa de acolo, insa Caramell zicea mai sus ca orhideele nu isi pot trage apa din farfurioara (la tine fiind un recipient mai inalt). Deci cum se uda optim pana la urma? :)
V-am zis, am citit pe multe site-uri si fiecare zice diferit. La ale mele nu am gasit formula potrivita de udare pana in prezent. Urmatorul pas va fi sa le scot din ghiveci si sa le inlocuiesc substratul, le tai radacinile uscate/putrede si urmez o procedura noua de udat. Chiar nu vreau sa le pierd, din contra vreau sa mai cumpar, cu atat mai mult cu cat am si multa lumina si am unde sa le pun.
 

Caramell

Well-Known Member
Administrator
Moderator
:rofl: Complicata situatie, intr-adevar.
In cazul acesta, eu as zice sa urmezi sfatul lui Victor, are o experienta vasta cu orhideele.
 
Sus