Primavara
- Autor subiect vali
- Dată pornire
Da, ciotul a fost eliminat cu un cleste de ramuri. Apoi am fasonat rana cu un knob mai mic. N-am insistat prea mult, adica n-am intrat prea adanc, pt ca e mult lemn mort acolo. M-am rezumat la a patrunde pana am dat de tesut viu pe toata circumferinta ranii. In mijloc se vede ca am lasat lemnul uscat, asa cum era. De-aia nici n-am inchis rana.
Substratul folosit este unul mai retentiv, dat fiind faptul ca ulmul are doar 13 cm. Deci, nici vasul nu este prea mare, iar un substrat aerisit ca cel folosit la copaceii mai maricei ar fi pierdut urgent umiditatea.
Contine in cea mai mare parte muschi sphagnum (cam 3 parti)
doar ca este maruntit, , apoi turba alba granulata (o parte) 
perlit (2 parti) cu o granulatie de aprox. 2-3 mm, deci mai mica 
si-am mai pus pe acolo o parte de turba neagra, grasa, si niste carbune de lemn (aprox. o parte).
Tuful vulcanic de la RG il stiu, erau niste saci enormi, de vreo 40-50 L si nu mi-am luat la vremea respectiva. Cred ca principala problema cu el, este granulatia mare. Are particule destul de "sanatoase", intre 8 si 25 mm. Pentru copacei de gabaritul celor pe care ii avem noi prin balcoane, e prea mult si va trebui sa-l maruntesti. Din cate mi-aduc aminte, cel de la RG se sparge relativ usor (daca e acela albicios, caci cel rosu e mai dur).
Daca vrei sa te orientezi catre substraturi mai anorganice, va trebui sa-ti ajustezi modul de fertilizare. La 80-90% roca vulcanica, plantele vor sta efectiv in "piatra seaca"
, deci vor "manca" numai ce le dai tu, atat cat le dai tu. Intr-un substrat inert, fertilizarea poate parea agresiva si contrara tuturor regulilor stabilite si vehiculate pana acum. Insa e necesar sa se procedeze asa. Mare parte din fertilizant este "spalat" si se pierde.
Substratul folosit este unul mai retentiv, dat fiind faptul ca ulmul are doar 13 cm. Deci, nici vasul nu este prea mare, iar un substrat aerisit ca cel folosit la copaceii mai maricei ar fi pierdut urgent umiditatea.
Contine in cea mai mare parte muschi sphagnum (cam 3 parti)
doar ca este maruntit, , apoi turba alba granulata (o parte) 
perlit (2 parti) cu o granulatie de aprox. 2-3 mm, deci mai mica 
si-am mai pus pe acolo o parte de turba neagra, grasa, si niste carbune de lemn (aprox. o parte).Tuful vulcanic de la RG il stiu, erau niste saci enormi, de vreo 40-50 L si nu mi-am luat la vremea respectiva. Cred ca principala problema cu el, este granulatia mare. Are particule destul de "sanatoase", intre 8 si 25 mm. Pentru copacei de gabaritul celor pe care ii avem noi prin balcoane, e prea mult si va trebui sa-l maruntesti. Din cate mi-aduc aminte, cel de la RG se sparge relativ usor (daca e acela albicios, caci cel rosu e mai dur).
Daca vrei sa te orientezi catre substraturi mai anorganice, va trebui sa-ti ajustezi modul de fertilizare. La 80-90% roca vulcanica, plantele vor sta efectiv in "piatra seaca"
, deci vor "manca" numai ce le dai tu, atat cat le dai tu. Intr-un substrat inert, fertilizarea poate parea agresiva si contrara tuturor regulilor stabilite si vehiculate pana acum. Insa e necesar sa se procedeze asa. Mare parte din fertilizant este "spalat" si se pierde.
Probabil ca e o alegere inteleapta…bandi87 a spus:
Dar, macar acolo stiti cum sta treaba. Aici, aseara erau + 8-9C, apoi temperatura a scazut sub zero, a inceput sa ninga si a tinut-o asa pana azi-dimineata pe la 8. Dupa aia a dat soarele si a inceput vantul… Pe la 10, a trebuit sa ud ienuparul de-afara (chit ca la 7 dimineata avea zapada pe el), deoarece din cauza vantului substratul era aproape iasca. La 12 aveam soare fara vant si iarasi temperaturi de +10C (eu nu vorbesc de ce anunta astia la TV, ci de ce masoara termometrul meu).
Dar, cand te ocupi de plante, daca ceva nu merge bine, avantajul e ca poti oricand sa dai vina pe vreme
. In ce priveste:
Pot sa spun ca am folosit cam ce fertilizant mi-a cazut in mana. In timp, s-a demonstrat ca „marca” nu conteaza, faptul ca e (sau nu) specific pt bonsai, iarasi nu conteaza. Inca o „regula” pe care nu am respectat-o, a fost chestia cu dozajul la jumatate, daca e fertilizant pt plante de apartament. Intr-adevar, cateodata il mai diluam, dar nu am stat niciodata sa masor la mililitru. Cred ca daca stii ce urmaresti, tine mai mult de ochi (sau de mana) decat de ce este scris pe etichete. Am folosit si fertilizanti solizi si lichizi… probabil ca as fi folosit si gaz si plasma daca exista asa ceva… In primii ani, tin minte ca aveam un tabel facut in „excel” cu fertilizarea pe specii, pe exemplare, pe nivel de dezvoltare, pe anotimpuri, (nebunii!!!hoinar a spus:
), dar am renuntat dupa ce mi-am dat seama ca devin ridicol (in fatza plantelor ).In general, am folosit cam ce se vede pe-aici
in principal datorita faptului ca sunt ieftine si accesibile, dar si altele: Osmocote, turte din seminte de rapita, ingrasamant organic „de casa”, luat de la tara, Biogold, s.a.In ultimii ani, am ramas la ingrasamantul pentru acidofile (solid sau lichid, indiferent) de la Vilmorin
pentru ca mi-a demonstrat ca, intr-adevar, „controleaza” PH-ul, in sensul ca il mentine neutru pe termen lung, in ciuda duritatii apei din Bucuresti. La conifere, cel mai bine le-a mers cu Biogold, ingrasamant organic solid. Insa nu m-am ferit sa le dau si lichid (tot pt acidofile).De regula incepeam fertilizarea dupa ce se deschideau mugurii la foioase si-o tineaaaam… pana dadeau caldurile insuportabile de prin iulie-august. Dupa pauza de rigoare (in functie de an), continuam pana prin noiembrie la cele care intrau in hibernare iarna. La ienuperi am fertilizat si tot anul, fara probleme.
Frecventa la ingrasamantul lichid depindea de tipul substratului si de stadiul in care era planta. Dar ca sa generalizez, hai sa zic ca era de aprox. o data la 10-20 zile (dar recunosc ca n-am tinut cu strictete la asta) din primavara pana la sfarsitul toamnei, cu pauza de rigoare in lunile caniculare.hoinar a spus:
La cel solid nu se pune problema frecventei. Granulele sunt puse la suprafata si la fiecare udare, parte din nutrienti trec in substrat. In rest, doar completam granulele cand se consumau. Bilutzele de osmocote le amestecam in substrat si uitam de ele, insa, intre noi fie vorba, nu am fost prea incantat si nu le-am folosit mult timp (cred ca doar un sezon).
In privinta ienuperilor, la mine in balcon nu prea „trageau heblul”
iarna. De aceea, celor ce mai miscau le lasam biogoldul pe substrat, iar la udari mai luau si ei o gustare daca simteau nevoia. Nu s-au plans si n-am reusit niciodata sa ard radacini din cauza supra-fertilizarii.Anul acesta nu mi-am mai pus problema. Mai am ceva buruieni prin balcon, dar nu cat sa implice mari planuri de fertilizare.
hoinar a spus:Avem totusi ceva in comun: gresia din balcon!Deci asta e motivul pentru care avem conditii asemanatoare
http://i276.photobucket.com/albums/kk20 ... lizant.jpg
Am avut impresia ca ma uit la o poza de-a mea
Revin la ulmul mini si vi-l arat asa cum arata dupa incheierea (eh, sa zicem...) primei formari. "Eh, sa zicem", pentru ca mai sunt vreo 2 ramuri care-mi stau pe creier si pe care le-as da jos. Ieri am facut si ultima operatiune, pe care ar fi trebuit (in mod normal) s-o fac odata cu replantarea, adica eliminarea frunzelor din anii trecuti si reducerea ramurilor.
Pentru ca radacinile erau extrem de anemice, am ezitat atunci. I-am lasat un minim de frunze si l-am bagat sub un pet (desi, urasc!!! sa tin ulmi in sera :x ). Dupa o saptamana, a inceput sa dea semne de revenire (pentru ca ce-am postat pe 15 a fost facut pe 10, de fapt), au inceput sa se vada noi muguri, asa ca am putut "incheia lucrarea". L-am scos din "sera", am dat jos toate frunzele si am scurtat ramurile asa cum as fi vrut s-o fac de la inceput. As vrea sa-l scurtez si mai mult, dar astept sa vad care-s zonele mai viguroase si care mai anemice.
A mai pierdut un cm din inaltime.
Pentru ca radacinile erau extrem de anemice, am ezitat atunci. I-am lasat un minim de frunze si l-am bagat sub un pet (desi, urasc!!! sa tin ulmi in sera :x ). Dupa o saptamana, a inceput sa dea semne de revenire (pentru ca ce-am postat pe 15 a fost facut pe 10, de fapt), au inceput sa se vada noi muguri, asa ca am putut "incheia lucrarea". L-am scos din "sera", am dat jos toate frunzele si am scurtat ramurile asa cum as fi vrut s-o fac de la inceput. As vrea sa-l scurtez si mai mult, dar astept sa vad care-s zonele mai viguroase si care mai anemice.
A mai pierdut un cm din inaltime.
M-ai prins! Asa este! Deh, lenea e cucoana mare… Am zis ca pt un ulm de 10 cm sa nu mai intind tot calabalacul si am „improvizat” . Am fost nevoit sa pun ulmul mult prea aproape de fundal si cum e si unul mai fistichiu, se pare ca obiectivului i-a placut mai mult de el decat de pomisor. Am tras 2 clickuri si am strans rapid totul. Abia cand am descarcat pozele am vazut „minunea”, dar mi-a fost lene s-o iau de la inceput 
. Cu ulmii pot sa spun ca am avut experiente placute. Nu de la inceput, ce-i drept, pentru ca in primii ani am reusit si eu sa omor suficienti… Ii pierdeam in special la replantare (de fapt, in perioada de dupa). Imi era teama (mare prostie!) sa le „deranjez” prea mult radacinile si sfarseam prin a le face mai mult rau. Probabil si faptul ca, asa cum spui, nu-si pierdeau frunzele iarna avea un rol in asta. Dupa o perioada de semiconstienta agonizanta
, intrau destul de vlaguiti in primavara, iar modul meu „savant” de a face replantarea punea capacul. Usor, usor, lucrurile au inceput sa mearga, pe masura ce am castigat curaj si experienta si-am inceput sa reduc drastic atat radacinile cat si ramurile.Defoliere in scopul micsorarii frunzelor nu am facut niciodata, pentru ca daca au un loc insorit frunzele raman mici din proprie initiativa. Insa, recunosc ca mi-am facut un obicei din a da jos frunzele vechi (adica toate
, in fiecare primavara. Dar asta nu numai la ulm… faceam acelasi lucru si la ligustrum si la ce mai aveam eu prin balcon si care refuza sa lepede frunzele toamna.In general, au raspuns bine la tot ce am incercat: am facut grefari (de ramuri, de radacini), marcotaje, scobiri in trunchi, am despicat ramuri groase pentru a le putea indoi si s-au lipit la loc frumos… cam tot ce mi-a trecut prin cap. Cred ca principalul lor avantaj este ca au o crestere foarte viguroasa, fapt ce le permite sa treaca usor peste orice interventie suferita. La dezavantaje, as trece „prostul obicei” de a dezvolta trunchiuri/ramuri „tubulare”. Pentru a obtine oarece conicitate, esti nevoit sa faci mai multe taieri in trepte, sau sa lasi ramuri de sacrificiu pe tronsoanele inferioare ale ramurii.
Insa, una peste alta, este o specie pe care am lucrat intotdeauna cu placere.
