Marcela
Member
Permacultura -Definitie
Permacultura este un sistem ecologic proiectat sa sustina in toate aspectele o comunitate umana, intr-un mediu natural.
Te invata cum sa construiesti case naturale, sa produci hrana ecologica, sa mentii ecosistemul in care traiesti, sa conservi si sa utilizezi apa de ploaie, sa dezvolti comunitatea si multe altele.
Termenul a fost folosit pentru prima data in 1978 de Bill Mollison si preluat apoi de studentul sau David Holmgren. Provine din contractia termenilor “permanent agriculture” sau “permanent culture”. Ar putea fi tradus prin “agricultura / cultura permanenta”. Cei doi au definit permacultura astfel:
inseamna proiectarea unui habitat uman ecologic si a unui sistem natural de producere a hranei. Este un teritoriu utilizat de o comunitate umana care construieste si se dezvolta, integrandu-se armonios in mediu, imitand formele si modul de relationare din microclimatul in care traieste.
Depasind deja modul complex in care este gandita agricultura permanenta, permacultura se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane, orientand gandirea celor care o inteleg catre dezvoltarea durabila, respect fata de munca si rezultatele acestei munci, respect fata de oameni, natura si divinitate.
Printre cele mai atragatoare drumuri deschise de permacultura este cel care se refera la "forest gardening" - agricultura de tip padure, bazata pe arbori si alte plante perene.
Redau mai jos un fragment dintr-o traducere:
Paduri versus cereale
Cum am ajuns sa neglijam plantele care asigura toate nevoile noastre de hrana – copacii – si sa favorizam pasunile ? Cum am ajuns sa cultivam griu in asemenea cantitati cind aveam paduri care ar fi produs recolte echivalente, sau chiar superioare ?
Sa va explic de ce. Au existat doi mari factori responsabili cu asaltul asupra copacilor si despadurirea. Una din cele doua cauze a fost necesitatea cauzata de razboi – in special in era vaselor de lemn, care credeti-ma, nu s-a sfirsit pina la cel de-al doilea razboi mondial, in timpul caruia vaste cantitati de nave din lemn au fost scufundate. Mai mult, am avut si un precursor de avion, bombardierul “Mosquito”, tot din lemn. Majoritatea padurilor vechi ale Europei si-au gasit sfirsitul ca Armada-uri, inaintea Revolutiei Industriale.
Apoi, in prima perioada a Revolutiei Industriale, copacii erau taiati pentru mangal. Asta a cauzat mari pierderi de fond silvicol peste tot unde ajungea Revolutia Industriala. Copacul, indiferent ce rod dadea, era irelevant in fata nevoii de mangal. Doar in momentul in care copacii nu au mai facut fata nevoii de mangal, oamenii au trecut la utilizarea carbunelui fosil. Pina la urma, s-a trecut la petrol. Era petrolului a venit datorita nevoii urgente de combustibil necesar continuarii Revolutiei Industriale. Oamenii care au venit in aceasta tara (America) erau deja avansati serios in Epoca Fierului.
Daca vrei sa afli granitele Epocii Fierului azi, trebuie doar sa te uiti unde mai exista paduri in Lumea a Treia. Ei sint acolo – forje pe carbuni, topind fierul. Cind au inceput mineritul fierului, au folosit cantitati imense de lemn pentru topire si extractie. Cine exporta azi lemn, si cine-l foloseste ? Lemnul tarilor care au paduri este exportat in tarile care obisnuiau sa aiba paduri.
[...] Problema este ca odata ce-ai produs pagubele, noile generatii se maturizeaza intr-un peisaj chel, si incep sa creada ca asta e starea naturala a lucruriler. Se obisnuiesc cu campia. Copiii nostrii cresc obisnuiti cu pagubele, si astfel pentru ei devine o normalitate sa le perpetueze.
Ne aflam azi intr-o a treia epoca a distrugerii: epoca hartiei. Orice hippie pe care-l cunosti urmeaza sa porneasca un ziar. Odata, orice hippie vroia sa construiasca o barca, sa visleasca in lumea noua, si sa creasca vite. Acum vrea sa porneasca un ziar.
Evul intunecat a fost o epoca a culturii padurii. Informatia care ne-a ramas despre acele timpuri sugereaza ca acei copaci erau extrem de valorosi, selectati cu grija, si aveau recolte foarte mari. Arenda pentru folosirea pamintului se stabilea in functie de marimea recoltei. Din padure, oamenii obtineau toata painea si tot untul. Untul era facut din oleaginoase – atent selectate. Inca se gasesc cutii cu unt de arahide prin Europa, la sapaturi arheologice.
Toata painea si produsele de patiserie din Toscania si Sardinia si citeva alte locuri, sint inca facute din castane. Gogosile corsicane sint facute din faina de castane, nu de griu. Painea venea din copaci, untul venea din copaci. Informatii de baza.
[...] Exista o intreaga lista de copaci care cresc de la tropice si pina aici, care ofera amidonoase pentru om. Nu intelegeti ca nu vreau sa mincati griu si orez, puteti avea un mic petec cu asa ceva, daca va place atit de mult. Cind padurile erau administrate pentru recolta de hrana, erau foarte bine selectate si ingrijite in scopul asta. Azi, au mai ramas doar citeva comunitati de acest gen, prin Portugalia si sudul Frantei. In Portugalia inca mai poti gasi stejari intens selectati, deseori altoiti, si maslini. Porci, capre si oameni traiesc laolalta din recolta acestor stejari, in spatii de circa 4000 yarzi unde nimeni nu ara cu plugul.
[...] Citeva din aceste ecologii silvicole se mentin pe pantele muntilor, unde a fost prea dificil sa se taie copacii pentru nave si carbune. Toata Europa, intreaga Polonie, era odata administrata ca o imensa padure productiva, si padurea asigura toate nevoile oamenilor. In populatii rezonabile, padurea aborigenilor este o resursa unde ultimul lucru la care te poti gandi este o lipsa de hrana – este pur si simplu ceva imposibil de imaginat. Padurile sint ecosisteme stabile si se auto-perpetueaza. Acele paduri nu erau livezile ciuntite din ziua de azi – erau copaci imensi. Perii ajungeau la 70-100 de metri. Merii aveau coroane imense si traiau semi-izolat. Stejarii erau cu adevarat enormi. Inca poti vedea citeva paduri de genul asta in lume, dar nu multe. In Australia avem paduri batrine de genul asta. Poti sa intri intr-o padure de acest gen si pur si simplu sa nu-ti vina sa crezi ce vezi. Ai putea sta pe jumatate de tona de nuci – toate de la un copac. Ai putea sa te trezesti ca gasesti pini bunya cu conuri de 40 pounds (aprox 18 kg). Pinii Bunya sint copaci inalti – 100 metri. Un con in cadere poate zdrobi o vaca. Trebuie doar sa te duci la el, si sa culegi semintele – se pot minca. Peste tot exista plante cu frunze mincabile. Asta e genul de conditie in care oamenii traiau odata.
Sigur, in aceste conditii nu exista pericolul de a pierde solul si apa, si alte accesorii. Nu exista pericolul de a pierde padurea pentru ca oamenii care culeg din padure, propaga automat padurea. Exista imens de multe mincaruri pe care azi nu mai stim sa le procesam. Seminte care azi ne sint inutile, erau odata felul principal consumat de o intreaga populatie. Totusi, azi ne putem juca si asambla noi feluri de paduri. Nu exista nici un gen de copac in jurul nostru care nu detine toate caracteristicile secundare ale padurii: mentin solul, regleaza umiditatea, produc lemn, etc.
[...] o alta problema gigantica a Indiei este nevoia de a taia copacii pentru a-si gati grinele. Motivul pentru care sint in situatia in care sint este ca au trecut la o alimentatie bazata pe grine si leguminoase, care sint sfirsitul ecologiei. Este ultima zvicnire de viata inaintea desertului. Pentru a face unele leguminoase mincabile, trebuie sa le gatesti timp de sase ore – soia, sau fasolea de exemplu. Consumul de combustibil cerut de gatit este absolut monstruos, depasind cu mult valoarea energetica obtinuta din fasolea respectiva. Putem face aceeasi afirmatie si despre orez. Pentru a sustine o economie bazata pe fasole sau orez, este necesara o imensa cantitate de energie, doar pentru a o face viabila ca hrana. India isi epuizeaza combustibilul pentru gatit pentru ca a ales mincaruri care necesita combustibil.
Exista de asemeni guava, mango, lamaile…ai putea porni o gradina care ofera intregul spectru de componente necesare unei nutritii complete cu doar sase specii. Cu nuca de cocos, banana si papaya, ai o dieta completa. India era odata o jungla, iar oamenii erau oameni ai junglei – toata campia Gangelui era o jungla deasa. Pe vremea aia nu consumau orez si fasole. Astea au aparut dupa ce au deforestat campia.
Pe masura ce acest tip de viata s-a popularizat, ceea ce era odata o jungla productiva, a devenit combustibil pentru gatit. Pe masura ce jungla dispare, oamenii recurg la balegar ca si combustibil – balegar care nu mai ingrasa campurile. Care nu mai produc nici macar orez. In ziua de azi exista zone unde nu mai creste nimic. Si totul a pornit de la eroarea de a trece de la o agricultura arboricola catre una cerealiera.
—
Gatitul este consumatorul major de combustibil in tarile din lumea a treia. Deci nu trebuie niciodata sa recomanzi stabilirea de orezarii – NICIODATA. Ala ar fi sfirsitul insulei respective. Taie mai multi copaci ca sa gatesti orezul ca sa prinzi putere ca sa tai mai multi copaci.
[sursa: Bill Mollison - An Introduction To Permaculture]
Permacultura este un sistem ecologic proiectat sa sustina in toate aspectele o comunitate umana, intr-un mediu natural.
Te invata cum sa construiesti case naturale, sa produci hrana ecologica, sa mentii ecosistemul in care traiesti, sa conservi si sa utilizezi apa de ploaie, sa dezvolti comunitatea si multe altele.
Termenul a fost folosit pentru prima data in 1978 de Bill Mollison si preluat apoi de studentul sau David Holmgren. Provine din contractia termenilor “permanent agriculture” sau “permanent culture”. Ar putea fi tradus prin “agricultura / cultura permanenta”. Cei doi au definit permacultura astfel:
inseamna proiectarea unui habitat uman ecologic si a unui sistem natural de producere a hranei. Este un teritoriu utilizat de o comunitate umana care construieste si se dezvolta, integrandu-se armonios in mediu, imitand formele si modul de relationare din microclimatul in care traieste.
Depasind deja modul complex in care este gandita agricultura permanenta, permacultura se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane, orientand gandirea celor care o inteleg catre dezvoltarea durabila, respect fata de munca si rezultatele acestei munci, respect fata de oameni, natura si divinitate.
Printre cele mai atragatoare drumuri deschise de permacultura este cel care se refera la "forest gardening" - agricultura de tip padure, bazata pe arbori si alte plante perene.
Redau mai jos un fragment dintr-o traducere:
Paduri versus cereale
Cum am ajuns sa neglijam plantele care asigura toate nevoile noastre de hrana – copacii – si sa favorizam pasunile ? Cum am ajuns sa cultivam griu in asemenea cantitati cind aveam paduri care ar fi produs recolte echivalente, sau chiar superioare ?
Sa va explic de ce. Au existat doi mari factori responsabili cu asaltul asupra copacilor si despadurirea. Una din cele doua cauze a fost necesitatea cauzata de razboi – in special in era vaselor de lemn, care credeti-ma, nu s-a sfirsit pina la cel de-al doilea razboi mondial, in timpul caruia vaste cantitati de nave din lemn au fost scufundate. Mai mult, am avut si un precursor de avion, bombardierul “Mosquito”, tot din lemn. Majoritatea padurilor vechi ale Europei si-au gasit sfirsitul ca Armada-uri, inaintea Revolutiei Industriale.
Apoi, in prima perioada a Revolutiei Industriale, copacii erau taiati pentru mangal. Asta a cauzat mari pierderi de fond silvicol peste tot unde ajungea Revolutia Industriala. Copacul, indiferent ce rod dadea, era irelevant in fata nevoii de mangal. Doar in momentul in care copacii nu au mai facut fata nevoii de mangal, oamenii au trecut la utilizarea carbunelui fosil. Pina la urma, s-a trecut la petrol. Era petrolului a venit datorita nevoii urgente de combustibil necesar continuarii Revolutiei Industriale. Oamenii care au venit in aceasta tara (America) erau deja avansati serios in Epoca Fierului.
Daca vrei sa afli granitele Epocii Fierului azi, trebuie doar sa te uiti unde mai exista paduri in Lumea a Treia. Ei sint acolo – forje pe carbuni, topind fierul. Cind au inceput mineritul fierului, au folosit cantitati imense de lemn pentru topire si extractie. Cine exporta azi lemn, si cine-l foloseste ? Lemnul tarilor care au paduri este exportat in tarile care obisnuiau sa aiba paduri.
[...] Problema este ca odata ce-ai produs pagubele, noile generatii se maturizeaza intr-un peisaj chel, si incep sa creada ca asta e starea naturala a lucruriler. Se obisnuiesc cu campia. Copiii nostrii cresc obisnuiti cu pagubele, si astfel pentru ei devine o normalitate sa le perpetueze.
Ne aflam azi intr-o a treia epoca a distrugerii: epoca hartiei. Orice hippie pe care-l cunosti urmeaza sa porneasca un ziar. Odata, orice hippie vroia sa construiasca o barca, sa visleasca in lumea noua, si sa creasca vite. Acum vrea sa porneasca un ziar.
Evul intunecat a fost o epoca a culturii padurii. Informatia care ne-a ramas despre acele timpuri sugereaza ca acei copaci erau extrem de valorosi, selectati cu grija, si aveau recolte foarte mari. Arenda pentru folosirea pamintului se stabilea in functie de marimea recoltei. Din padure, oamenii obtineau toata painea si tot untul. Untul era facut din oleaginoase – atent selectate. Inca se gasesc cutii cu unt de arahide prin Europa, la sapaturi arheologice.
Toata painea si produsele de patiserie din Toscania si Sardinia si citeva alte locuri, sint inca facute din castane. Gogosile corsicane sint facute din faina de castane, nu de griu. Painea venea din copaci, untul venea din copaci. Informatii de baza.
[...] Exista o intreaga lista de copaci care cresc de la tropice si pina aici, care ofera amidonoase pentru om. Nu intelegeti ca nu vreau sa mincati griu si orez, puteti avea un mic petec cu asa ceva, daca va place atit de mult. Cind padurile erau administrate pentru recolta de hrana, erau foarte bine selectate si ingrijite in scopul asta. Azi, au mai ramas doar citeva comunitati de acest gen, prin Portugalia si sudul Frantei. In Portugalia inca mai poti gasi stejari intens selectati, deseori altoiti, si maslini. Porci, capre si oameni traiesc laolalta din recolta acestor stejari, in spatii de circa 4000 yarzi unde nimeni nu ara cu plugul.
[...] Citeva din aceste ecologii silvicole se mentin pe pantele muntilor, unde a fost prea dificil sa se taie copacii pentru nave si carbune. Toata Europa, intreaga Polonie, era odata administrata ca o imensa padure productiva, si padurea asigura toate nevoile oamenilor. In populatii rezonabile, padurea aborigenilor este o resursa unde ultimul lucru la care te poti gandi este o lipsa de hrana – este pur si simplu ceva imposibil de imaginat. Padurile sint ecosisteme stabile si se auto-perpetueaza. Acele paduri nu erau livezile ciuntite din ziua de azi – erau copaci imensi. Perii ajungeau la 70-100 de metri. Merii aveau coroane imense si traiau semi-izolat. Stejarii erau cu adevarat enormi. Inca poti vedea citeva paduri de genul asta in lume, dar nu multe. In Australia avem paduri batrine de genul asta. Poti sa intri intr-o padure de acest gen si pur si simplu sa nu-ti vina sa crezi ce vezi. Ai putea sta pe jumatate de tona de nuci – toate de la un copac. Ai putea sa te trezesti ca gasesti pini bunya cu conuri de 40 pounds (aprox 18 kg). Pinii Bunya sint copaci inalti – 100 metri. Un con in cadere poate zdrobi o vaca. Trebuie doar sa te duci la el, si sa culegi semintele – se pot minca. Peste tot exista plante cu frunze mincabile. Asta e genul de conditie in care oamenii traiau odata.
Sigur, in aceste conditii nu exista pericolul de a pierde solul si apa, si alte accesorii. Nu exista pericolul de a pierde padurea pentru ca oamenii care culeg din padure, propaga automat padurea. Exista imens de multe mincaruri pe care azi nu mai stim sa le procesam. Seminte care azi ne sint inutile, erau odata felul principal consumat de o intreaga populatie. Totusi, azi ne putem juca si asambla noi feluri de paduri. Nu exista nici un gen de copac in jurul nostru care nu detine toate caracteristicile secundare ale padurii: mentin solul, regleaza umiditatea, produc lemn, etc.
[...] o alta problema gigantica a Indiei este nevoia de a taia copacii pentru a-si gati grinele. Motivul pentru care sint in situatia in care sint este ca au trecut la o alimentatie bazata pe grine si leguminoase, care sint sfirsitul ecologiei. Este ultima zvicnire de viata inaintea desertului. Pentru a face unele leguminoase mincabile, trebuie sa le gatesti timp de sase ore – soia, sau fasolea de exemplu. Consumul de combustibil cerut de gatit este absolut monstruos, depasind cu mult valoarea energetica obtinuta din fasolea respectiva. Putem face aceeasi afirmatie si despre orez. Pentru a sustine o economie bazata pe fasole sau orez, este necesara o imensa cantitate de energie, doar pentru a o face viabila ca hrana. India isi epuizeaza combustibilul pentru gatit pentru ca a ales mincaruri care necesita combustibil.
Exista de asemeni guava, mango, lamaile…ai putea porni o gradina care ofera intregul spectru de componente necesare unei nutritii complete cu doar sase specii. Cu nuca de cocos, banana si papaya, ai o dieta completa. India era odata o jungla, iar oamenii erau oameni ai junglei – toata campia Gangelui era o jungla deasa. Pe vremea aia nu consumau orez si fasole. Astea au aparut dupa ce au deforestat campia.
Pe masura ce acest tip de viata s-a popularizat, ceea ce era odata o jungla productiva, a devenit combustibil pentru gatit. Pe masura ce jungla dispare, oamenii recurg la balegar ca si combustibil – balegar care nu mai ingrasa campurile. Care nu mai produc nici macar orez. In ziua de azi exista zone unde nu mai creste nimic. Si totul a pornit de la eroarea de a trece de la o agricultura arboricola catre una cerealiera.
—
Gatitul este consumatorul major de combustibil in tarile din lumea a treia. Deci nu trebuie niciodata sa recomanzi stabilirea de orezarii – NICIODATA. Ala ar fi sfirsitul insulei respective. Taie mai multi copaci ca sa gatesti orezul ca sa prinzi putere ca sa tai mai multi copaci.
[sursa: Bill Mollison - An Introduction To Permaculture]
. Cred ca etichetarea si incadrarea "taxonomica" il vor trece lesne in galeria de curente de ciudati, din pacate. Ma gandesc doar la ridicolul termenului "PUERICULTURA"- slava tie, limbaj de lemn, oriunde te-ai afla! 
