Citind pe aici am aflat că unora v-au înflorit crassulele, dar poze cu aceste minunăţii înflorite ioc.
Şi tare aş fi vrut să văd măcar aici. Crassulele personale nu au catadicsit să facă măcar o floricică şi au o vârstă considerabiă.
Iată-le:
şi mai tânăra:
. Iniţial am fost mai darnică în ce priveşte apa. Apoi am schimbat regimul în speranţa de a vedea măcar pe una înflorită. Perioada de repaus le-o acord în fiecre iarnă într-o cameră arareori încălzită (pentru a avea o temperatură de 10-15 grade).
În zadar, însă! Cred cămai degrabă voi vedea un inorog decât flori de la vreuna dintre ele!
Pe una din veterane au atacat-o lânoşii şi e şi acum în carantină, deşi pare a fi scăpat după tratamentele aplicate. Cealaltă a păţit un accident . S-a răsturnat peste ea recent o altă floare ceea ce a dus la ruperea unei crengi semnificative. Am îndepărtat creanga şi am lăsat rana să se cicatrizeze de la sine. Până acum orice rană de acest fel s-a cicatrizat fără probleme la crassula. Acum nu.
Am constatat după câteva zile că începuse să putrezească. Am curăţat locul, am aplicat fungicid şi mangal pentru cicatrizare. Sper să fie bine.
Cu ocazia asta chiar
vreau să întreb pe specialiştii în cactuşi şi suculente cum procedează în cazul acestor răni accidentale.
Cum procedaţi pentru a obţine cicatrizarea rapidă şi sigură a tăieturilor / rănilor la cactuşi/ suculente?