Adenium ... bonsai?

cornelia

Fondator
Membru staff
Cereus Trimis: Dum Mai 07, 2006 12:54 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Ce parere aveti despre adenium ca bonsai?

Iar aici, un link către o expoziţie de adenium, din Vietnam:

http://i15.photobucket.com/albums/a357/ ... 270098.jpg


myosotis Trimis: Dum Mai 07, 2006 8:36 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
In imagine este o singura planta sau sunt trei impletite? Asa un bonsai, cine nu si-ar dori?


Shohin Trimis: Dum Mai 07, 2006 8:44 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Salut,
Trandafirul de desert, dupa cum s-a si vazut din link-ul pe care ni l-ai trimis, este o planta care se preteaza foarte bine la conditiile generale de crestere ca bonsai, in sensul ca adora solurile care se dreneaza bine (amestecate cu pietris). Cu timpul, cele trei trunchiuri impletite vor fuziona si, cum are tendinta de a i se ingrosa tulpina la baza, conicitatea trunchiului va deveni mai pronuntata; va arata excelent ca bonsai tropical. Iti sugerez ca in procesul de tundere sa-i conservi forma de clepsidra, pentru ca impresia generala sa ramana aceea a plantei asa cum arata ea in natura. Oricum, deja arata minunat. Florile sunt absolut superbe.


mi_bios Trimis: Dum Mai 07, 2006 9:18 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Adenium este frumos oricum , iar ca bonsai e minunat!


Cereus Trimis: Dum Mai 07, 2006 9:23 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Cred că sunt 4 tulpini împletite. Din păcate cel din poză nu este al meu.
După cum vedeţi, există un cult pentru această plantă în Thailanda, India, Vietnam, SUA. Din motive care îmi scapă, în Europa este mai puţin cunoscută şi apreciată.
Prezintă un singur dezavantaj: are o perioadă de repaus, iarna, când îi cad frunzele şi rămâne doar trunchiul gol. Iarna se udă foarte rar sau deloc. Altfel, fiind o plantă suculentă, nu are nevoie de îngrijiri speciale, vara se udă rar, cam la 2 săptămâni, creşte bine în pământ de cactuşi, la soare, se fertilizează moderat.


Shohin Trimis: Dum Mai 07, 2006 6:50 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Faptul ca are o perioada de repaus vegetativ nu este in sine un dezavantaj. Sau, cel putin, este un lucru cu care "bonsaistul" trebuie sa se obisnuiasca. Acelasi lucru se intampla cu toate speciile mele de foioase, pe care le pastrez la racoare din noiembrie si pana in martie. Oricum, consider ca Adenium este o planta interesanta si ca merita incercat un bonsai din ea. Pacat ca nu iti apartine. Eu, neputand sa cresc plante tropicale din cauza apartamentului meu prea putin generos in materie de lumina, nu am fost pana acum atent daca exista asa ceva la noi. Dar sper sa ai norocul sa intalnesti "The desert rose". Daca nu, poti sa te consolezi cu melodia lui Sting.


Cereus Trimis: Lun Mai 08, 2006 5:01 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Shohin,

Eu am adenium, 15 bucăţi, obţinute de mine din seminţe. Au cca 6 luni şi arată foarte bine. Am două varietăţi, obesum şi multiflorum şi trag nădejde că vor înflori în următoarele 6 luni. Cresc foarte bine şi cu lumină artificială, dar expunerea la soare, pe un balcon, dă rezultatele cele mai bune. Le ţin pe un pervaz foarte însorit şi le mai scot şi în grădină când e soarele puternic, după-amiază. Fiind rudă cu leandrul, este senisibl la păduchii lânoşi, de aceea trebuie ţinut mai ferit, departe de alte plante, ca să nu fie necesară folosirea de insecticide. Este de asemenea important să nu plouă direct pe plantă, apa în exces nu-i prieşte.
Aşa că melodia lui Sting....nu are de ce să mă consoleze.


Shohin Trimis: Lun Mai 08, 2006 6:58 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Ok, cred ca o sa o ascult eu . In the meanwhile, check this out:
http://www.bbg.org/gar2/topics/plants/2 ... onsai.html
and this:
http://www.susanamoy.com/succulentbonsa ... &UID=10022


Cereus Trimis: Lun Mai 08, 2006 7:14 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
O poză a plăntuţelor obţinute de mine din seminţe în decembrie 2005.

http://i15.photobucket.com/albums/a357/ ... ics018.jpg


Shohin Trimis: Lun Mai 08, 2006 9:50 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
O, deja sunt maricele! Sa te vad cum le impletesti . Solul pare de foarte buna calitate, adica e drenant, perfect pentru genul acesta de plante, dar si pentru bonsai in genere. Felicitari.


sasha Trimis: Mie Mai 10, 2006 11:24 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
ok, intrebare mult prea stupida dar necesara in acest moment...adica fiecare tulpina creste separat dupa cum vad in imaginile lui Cereus si trb "impletit" cumva pe drum, in timp...? si cum faci asta ? procedeu din acela de rasucire ca la nekijan de ex sau cum ?

peseu: cat e de frumooos
peseu2: stiti cumva unde pot gasi un exemplar si cam cat costa ?
peseu3: am citit ca seva este otravitoare e adevarat ?


myosotis Trimis: Mie Mai 10, 2006 11:32 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Da este toxica.


sasha Trimis: Mie Mai 10, 2006 11:34 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
in sensul ca....mori ? orbesti ? te usuci si cazi ?...


myosotis Trimis: Mie Mai 10, 2006 11:38 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu. Atat scrie.
http://nature.jardin.free.fr/cadre2b.html


Shohin Trimis: Joi Mai 11, 2006 8:29 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Ca seva este toxica (afecteaza sistemul cardiovascular) este un lucru de stiut, dar asta nu ne poate impiedica sa crestem aceasta minunata planta, cu precautiile de rigoare.
O multime de plante sunt toxice - este un mecanism de aparare. Sa numim numai numai omagul (Aconitum napellus), pe care daca il manipulezi si ai o rana poti sa te otravesti, brandusa de toamna (Colchium autumnale), a carei otrava este mortala in doza de numai cateva grame, sau chiar frumoasa tisa (Taxus baccata), care de asemenea este o planta ucigatoare (multi au obiceiul sa mestece frunze de coinifere pentru mirosul placut. Nu incercati acest lucru cu tisa. Semintele sunt de asemenea mortale.).
Dieffenbachia este iritanta, pelinul da halucinatii in anumite doze, vascul este si el o planta toxica... ca sa nu mai vorbim de ciumafaie (Datura stramonium) sau de celebra cucuta pe care se pare ca a baut-o Socrates condamnat fiind pentru incalcarea legilor Cetatii.
Plantele contin printre cele mai puternice cunoscute in lumea vie. Dar, in cantitati bine dozate, ele pot fi surse de medicamente. De altfel, in greceste, pharmakon, de unde vine si familia de cuvinte farmacie, farmaceutic etc. are o dubla semnificatie: medicament si otrava. Sper ca nu v-am plictisit cu interventia mea.


Cereus Trimis: Joi Mai 11, 2006 8:47 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Bună,

Eu am citit că localnicii, pe vremuri, îşi înmuiau săgeţile în seva de adenium. Deci este foarte otrăvitor, dar numai dacă îl tai şi îi bei seva. Este important să mânuim plantele cu mănuşi şi să ne spălăm pe mâini după ce umblăm cu plantele, în general. Iar plantele despre care ştim că sunt toxice nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor şi a animalelor de casă.
Leandrul, care este rudă bună cu adenium, este foarte toxic.

Ca să răspund la nişte întrebări, un adenium de 2-3 ani se vinde cu cca 20 lire sterline. Cineva de pe forum şi-a cumpărat din Franţa, prin poştă. Tot în Franţa am văzut unii cu 12 euro, mai tineri.

Nu ştiu cum se împleteşte, dar cel din poză are tulpinile lungi şi flexibile, nu sunt îngroşate la bază, ceea ce mă face să cred că plantele au fost obţinute din butaşi. Numai cele obţinute din seminţe au tulpina în formă de sticlă.

Sigur, este spectaculos aşa împletit, dar în general adenium se pretează la bonsai ca plantă singulară, nu e nevoie să fie împletit.


yrandreia Trimis: Joi Mai 11, 2006 9:04 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Catalin, dar adeniumul poate fii tinut afara in bataia soarelui? Eu l-am tinut numai in casa... langa lotul de violete! Crezi ca ar fii bine sa-l dau la soare? Nu vreau sa-l pierd si... ma port cu manusi cu el
Oricum, al meu e mult mai mic decat ce am vazut la tine! E drept ca imediat dupa primire si-a pierdut toate frunzulitele, dar acum are 3 noi si micute!


Shohin Trimis: Joi Mai 11, 2006 9:29 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Planta matura chiar are nevoie de mult soare. Dar nu ti-as recomanda acelasi lucru pentru un puiet. Mai bine asigura-i lumina, eventual o ora sau doua de soare dimineata, dar fereste-o de soarele puternic de la pranz.


yrandreia Trimis: Joi Mai 11, 2006 9:37 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Multumesc frumos Shonin! Asa voi face


Cereus Trimis: Joi Mai 11, 2006 9:42 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Plăntuţele mele, de o vârstă cu a ta, au avut o dezvoltare spectaculoasă după ce le-am pus la soare. Afară de soarele de dimineaţă, unde stau ele pe pervaz, le scot cu tava şi le pun în grădină la soarele puternic de după amiază. S-au mai ars una-două frunze, dar nu are importanţă, că cresc altele. Soarele este foarte important pentru creşterea tulpinii. La fel şi aplicarea unui îngrăşământ diluat, o dată la 2 săptămâni, după udare. Eu folosesc un îngrăşământ special pentru cactuşi şi suculente.


Noi avem o idee preconcepută că suculentele trebuie ferite de soare. Eu mi-am schimbat-o, după ce am văzut la Kew Gardens (grădina botanică din Londra) o crasula înflorită la maxim, care stătea în plin soare, spre deosebire de alta care era mai la umbră. Apoi, am văzut o poză cu adenium expus la soare puternic, pe acoperişul unei case. Şi pentru că am suficiente plăntuţe, mi-am permis acest experiment cu ale mele, şi a dat rezultatul scontat.


Cornelia Trimis: Joi Mai 11, 2006 10:03 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Eu am o crasula maricica si nu i-a placut soarele direct. Cred ca mai conteaza si intensitatea soarelui direct si durata de expunere. Eu tin crasula la serviciu, la fereastra orientata catre vest (asta a fost disponibila). Frunzele plantei s-au inrosit si s-au vestejit. Cum am mutat-o mai la umbra si-a revenit.


Cereus Trimis: Joi Mai 11, 2006 10:14 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Se poate, unele sunt mai sensibile. Dar trebuie să ne gândim la originea lor, sunt plante de deşert, au frunzele şi tulpinile transformate în butoiaşe de apă, pentru a-şi crea rezerve. Sigur, totul trebuie făcut cu măsură, expunerea la soare trebuie făcută gradat.


Cereus Trimis: Joi Mai 11, 2006 11:24 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Mă gândesc că crasula a stat în soare la fereastră, iar geamul de multe ori acţionează ca o lupă, arzând frunzele plantelor. Eu ţin crasula în soare, dar în grădină, în aer liber şi nu a suferit niciodată arsuri.
La fel şi răsadurile de adenium, cu o singură excepţie, când unei plăntuţe i s-a îngălbenit marginea frunzei. Nu ştiu nici acum dacă de la soare sau de la altceva. Dar una peste alta plăntuţelor le prieşte soarele din grădină şi le expun acestui tratament zilnic, atunci când e soare afară. Pot să spun că cresc văzând cu ochii. Le voi poza din nou peste câteva zile ca să vedeţi diferenţa.


myosotis Trimis: Joi Mai 11, 2006 11:42 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Am 4 tipuri de Crassula. Toate au stat pe pervazul ferestrei in soare (de la 12pm-pana seara) si nu au nimic.


mi_bios Trimis: Vin Mai 12, 2006 2:40 pm Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------
Eu am tinut toata vara trecuta crassula pe terasa mica din fata casei, expozitie S-E, i-a mers excelent.
 
Sus