Eh, azi vad ca-i din nou iarna pe-afara, asa ca voi continua discutia
Eu cred ca cea mai frecventa greseala pe care o facem cand vine vorba de iernare, este cu privire la
momentul in care trecem la protejarea plantelor impotriva frigului.
Partea proasta e ca avem tendinta de a ne “cocoloshi” copaceii, de a-i considera “puiu’ mamei”. Din acest motiv, ne repezim sa-i bagam la adapost cu mult inainte de vreme. Si desi o facem plini de bune intentii, provocam mai mult rau. Cu putin noroc, chiar dezastre
.
Planta trebuie sa adoarma singura, acolo, pe locul sau, iar abia dupa aceea (si numai daca e neaparat necesar) sa fie pusa la adapost. Este primordial sa permitem ca odata cu inducerea hibernarii, sa-si activeze mecanismele de protectie anti-inghetz, pe care orice planta lemnoasa le are. Polizaharidele mentionate de Fabian nu sunt numai rezerva de hrana pentru iarna; odata ajunse in organele vitale ale plantei, parte din aceste substante vor constitui “antigelul” care va proteja planta de inghet.
Noi, ce facem: scoatem nasul pe fereastra, vedem ca afara’s -5 sau -7 C si spunem: “Wow, e frig! Gata, tre’ sa-l bag la adapost sa nu inghete!”…
Gresit!!! Tocmai, ca daca “ingheatza”, va fi protejat. Am pus intre ghilimele, pentru ca in realitate nu ingheata decat substratul (de fapt, apa din el), iar odata ce apa din substrat a inghetat, aceasta nu mai permite coborarea si mai mult a temperaturii, deci joaca rol de izolator. Pe cand daca il bagam imediat la adapost, fara sa-l ciupeasca un pic gerul, vom avea un copacel, la adapost ce-i drept, dar total nepregatit, care habar n-are ca el „deja ierneaza”
. De lucrul asta e convins doar stapana-sau, care va intra si cu udatul intr-un „program de iarna”, iar daca pana in primavara planta se va usca, concluzia va fi: a murit de frig!
Pentru ca o planta (sau parti din ea) sa moara de frig, trebuie sa inghete la nivel intracelular, iar pentru ca acest lucru sa se intample, trebuie fie ca gerul sa survina brusc (dupa o zi calduroasa, o noapte „sticla”), fie ca planta sa se afle intr-un loc atat de expus (probabil pe-un varf de munte, pe undeva
) incat sistemele sale de protectie sa devina ineficiente, fie s-o punem la iernat in azot lichid
.
Concluzia celor care au studiat mai profund subiectul „iernarea bonsai-ului” este ca mult mai multe exemplare mor iarna
prin pierderea lichidelor, decat de frig, si asta datorita unei proaste intelegeri a conditiilor de iernare.
Totul pleaca de la faptul ca in conditii de
asa-zis adapost, majoritatea plantelor temperate continua sa „transpire” (datorita unei armosfere relativ calde), dar radacinile sunt inactive (datorita unui substrat relativ rece), deci lichidele pierdute nu pot fi inlocuite.
Planta suporta temperaturi mult mai scazute in aer, decat in substrat. Temperatura critica pentru partile aeriene si subterane ale plantei difera! In conditii de vas, aceeasi temperatura in aer si in substrat, poate insemna ‚aproape cald” pentru ramuri, dar „destul de frig” pentru radacini. Deci riscam sa avem „activitate” deasupra si „amorteala” in subteran.
Concluzia ar fi urmatoarea: in cazul bonsailor, protectia pe timp de iarna ar trebui sa se adreseze in special radacinilor si doar ocazional partilor aeriene ale plantei.
si mai am un ulm (care creste ca un zmeu), pe care il tin in casa...dar am decis sa-ltin in camera calda anul asta fiindca l-am primit prin noiembrie si arata fooooarte rau, si am decis ca mai bine il las anul asta sa-si revina, si la anul il las sa doarma.
.
. 
