sicora fabian
Active Member
Articol trimis de Vali:
Clasificarea bonsailor dupa stiluri a inceput in Japonia cu sute de ani in urma.
De fapt, ce este stilul unui bonsai? Stilul defineste, in principal, forma spre care este condus copacelul, iar in unele cazuri, dupa cum vom vedea, se refera si la numarul de trunchiuri.
Daca initial lucrurile au fost simple, existand doar trei stiluri (vertical, inclinat si cascada), ulterior au inceput sa se complice, subcategorii ale acestor trei forme devenind stiluri de sine statatoare sau, pur si simplu, aparand alte stiluri cu totul noi. Eu sunt de parere ca acest proces nu poate fi considerat ca finalizat nici la ora actuala. In functie de curentele existente sau de zone geografice, se poate observa tendinta de promovare a unor stiluri noi (vezi stilul umbrela, flacara sau cel african varf plat, care aminteste de profilul arborilor de acacia din savana). Deci, cand vorbim de stiluri, nu ne referim la o clasificare riguroasa si irevocabila, ci mai degraba la un nucleu de forme considerate de baza, in jurul caruia graviteaza subdiviziuni de forme hibride, mai mult sau mai putin consacrate.
Pentru a se incadra intr-un stil anume, bonsaiul trebuie sa intruneasca anumite conditii legate de pozitia, forma si numarul trunchiurilor, numarul ramurilor si felul in care acestea pornesc din trunchi, aspectul general al coroanei si foliajului, existenta sau nu, a unor zone de lemn mort, etc. Cine a stabilit aceste reguli si cand? Pai, lucrurile s-au petrecut un pic altfel. In general, stilurile imita formele arborilor intalniti in natura, acestea fiind preluate in incercarea omului de a crea o copie cat mai fidela. Insa, incepand cu aparitia si dezvoltarea scolilor de arta bonsai, s-a produs o separare si diversificare a stilurilor ca urmare a viziunii diferite a maestrilor ce le conduceau si a specializarii acestora in anumite forme si pe anumite specii. Aceste particularitati au fost preluate si perpetuate de discipolii din scolile respective. In alta ordine de idei, de-a lungul timpului, o forma sau alta a fost mai la moda la un moment dat. Lucrandu-se intens pe aceasta, stilul respectiv a fost aprofundat si rafinat, unii artisti realizand adevarate piese de rezistenta. Generatiile urmatoare, in dorinta de a atinge acelasi nivel de maiestrie, au incercat sa respecte proportiile, sa imite acele opere de arta. Astfel au aparut seturi de reguli, specifice fiecarui stil, ce trebuie respectate pentru ca un bonsai sa poata fi incadrat intr-unul din ele.
Aceleasi reguli (concomitent cu alte moduri de departajare) sunt avute in vedere si de judecatorii ce evalueaza bonsaii in cadrul concursurilor/expozitiilor, in functie de respectarea acestora acordand puncte si stabilindu-se ierarhii. Japonezii sunt extrem de exigenti si rigurosi in ce priveste incadrarea unui bonsai intr-un stil; tin cont de pozitia exacta si ordinea ramurilor, de unghiul acestora fata de trunchi sau de axe imaginare, de masa si repartizarea foliajului, etc. Occidentalii privesc cu mai multa lejeritate aceste aspecte, considerand ca exagerarea lor ar putea duce la pierderea farmecului activitatii de formare a copacelului, opinie pe care o sustin si eu.
De ce sunt necesare stilurile? Teoretic, nu sunt necesare decat pentru clasificarea bonsailor. Nu spune nimeni (nici chiar japonezii) ca nu poti realiza un bonsai deosebit si valoros, fara ca acesta sa se incadreze intr-un stil anume. Dar daca tii neaparat sa ai un exemplar care sa reprezinte un stil, atunci la formarea sa trebuie sa respecti regulile stilului respectiv.
Avand in vedere ca si la ora actuala parerile sunt impartite cu privire la stilurile principale si cele secundare (unii considera 5 stiluri principale, altii 7, din care ar deriva celelalte stiluri secundare), nu voi insista asupra acestui aspect, ci le voi prezenta succesiv pe cele mai des intalnite. Mentionez ca ceea ce urmeaza este o simpla descriere sumara, fara alte pretentii.
1. Dupa pozitia si forma trunchiului se disting urmatoarele stiluri:
CHOKKAN (perfect vertical) este caracterizat de forma dreapta a trunchiului si de pozitia verticala. Conicitatea acestuia trebuie sa fie evidenta. Prima ramura se situeaza de regula la 1/4 1/3 din inaltimea trunchiului, celelalte rasfirandu-se in mod uniform (astfel incat sa nu-si fure lumina una alteia), grosimea si lungimea lor, precum si distanta dintre ele, micsorandu-se pe masura ce se apropie de varf. Nebari (portiunea vizibila a radacinilor) trebuie sa fie uniform repartizata in jurul bazei trunchiului iar ramificatiile sale sa nu se intersecteze. Un astfel de bonsai trebuie sa exprime forta, stabilitate, serenitate. Imita copacii solitari din natura, care nu s-au luptat niciodata pentru vreun strop de ploaie sau de lumina.
MOYOGI (vertical neregulat) desi trunchiul are o pozitie verticala, acesta pare ca serpuieste in drumul sau catre cer. Alternanta ramurilor este mai evidenta decat in primul caz, acestea rasarind intotdeauna din exteriorul curburii trunchiului. Proiectia varfului coroanei trebuie sa cada intotdeauna pe centrul bazei trunchiului (linia imaginara dintre baza si varful trunchiului sa fie verticala). Este cel mai popular stil si exprima nelinistea si forta dobandite in incercarea de-a atinge cerul.
HOKIDACHI (maturica) stil caracterizat de un trunchi puternic, de o conicitate relativa (sau absenta), din care, de la acelasi nivel, de la aproximativ 1/3 din inaltimea totala, pornesc ramuri in toate directiile intr-un mod circular si cat mai uniform. Coroana are, de cele mai multe ori, aspectul unei emisfere. Acest stil este specific speciilor cu frunze cazatoare (in special artari si ulmi), nefiind indicat pentru conifere. Transmite un mesaj de perfectiune delicata, de plenitudine feminina, dar fara a feminiza caracterul speciei.
SHAKAN (trunchi inclinat) trunchiul rasare din pamant la un anumit unghi si se inalta pastrandu-si aparent directia. Ramurile alterneaza rasfirandu-se in cautarea luminii. Prima dintre ele, de obicei, este orientata in sens opus inclinatiei trunchiului pentru a contrabalansa intreaga compozitie. Conicitatea trunchiului este evidenta iar nebari bine pus in valoare, pentru a da senzatia unei ancorari puternice. Trebuie avut grija ca bonsaiul sa nu para ca se rastoarna din vas.
KENGAI (cascada) stil des intalnit si foarte apreciat, pretabil majoritatii speciilor, marcat de o paradoxala dezvoltare a plantei in jos, contrara tendintei firesti. Se intalnesc doua variante: fie trunchiul se dezvolta in sus pe un mic segment iar prima ramura este stimulata sa devina continuarea trunchiului dar orientata in jos, fie trunchiul este curbat si orientat in jos, iar din prima ramura se dezvolta o coroana la mica inaltime. Chiar daca des intalnit, stilul nu este unul usor de abordat (mai ales de catre incepatori). Dificultatea consta in mentinerea dezvoltarii in sens opus a plantei, contrara tendintei firesti a acesteia de a creste in sus. Imita copacii de pe stanci golase, care cresc in conditii dure. Desi pretabil tuturor speciilor, este mai indicat in cazul coniferelor (ce pot fi intalnite in etajele superioare alpine) dand veridicitate stilului. Pentru kengai se folosesc vase speciale, foarte inalte si cu suprafata mica, varful bonsaiului trebuind sa coboare sub baza vasului pentru a se incadra in stil.
HAN KENGAI (semi-cascada) mult timp considerat ca o subdiviziune a stilului kengai, in cele din urma a fost acceptat ca stil de sine statator. Desi asemanator stilului precedent, de aceasta data varful bonsaiului nu trebuie sa coboare sub nivelul vasului, ci sa se incadreze undeva in intervalul dintre suprafata si baza acestuia. Imita atat copacii ce cresc in zone alpine cat si pe cei ce cresc in vecinatatea cursurilor de apa asupra carora se apleaca.
BUNJINGI (stilul literatilor sau liber) acest stil reprezinta genul de copac care lupta in permanenta pentru supravietuire. In natura este intalnit in zonele cu aglomerari de copaci, unde lupta pentru o raza de lumina este atat de acerba incat arborele nu poate supravietui decat daca creste mai mult decat ceilalti din jurul sau. Trunchiul este contorsionat, foarte inalt si complet lipsit de ramuri. Din loc in loc se pot observa cioturile ramurilor moarte, care si-au facut datoria la vremea lor. Frunzisul este prezent doar in varful trunchiului, pe putinele ramuri existente, singurul loc unde soarele poate ajunge. Vasele folosite pentru bonsaii din acest stil sunt mici, evazate si rotunde. Desi exista corespondenti in natura, se crede ca acest stil a fost influentat de vechile picturi ale invatatilor chinezi (literati = invatati, eruditi). Alte surse, analizand cuvantul bunjingi si ideogramele antice chineze ce-l compun, dau o alta semnificatie, anume: incercare nereusita a unui elev la arte. Personal, prefer sa cred ca sursa stilului se afla in natura si nu in incercarea nereusita a unui viitor artist.
FUKINAGASHI (biciuit de vant) un nume mai semnificativ decat acesta, nu cred sa existe. Indiferent de forma si pozitia trunchiului, de locul de origine al ramurilor, specific acestui stil este faptul ca toate ramurile au aceeasi orientare, lasand impresia ca vantul le-a modelat si le-a fixat in acea pozitie de-a lungul anilor. Imita copacii din natura care cresc pe faleze, in zonele de coasta, ori pe creste. Este pretabil oricarei specii, desi in cazul unora, artistul are un cuvant in plus de spus. Exprima bucuria de a trai liber, biruinta asupra vicisitudinilor.
BANKAN (trunchi incolacit) trunchiul acestui bonsai este rasucit, curbat si contorsionat ca meandrele unui rau. Teoretic, acest lucru se poate petrece pe toata lungimea trunchiului, sau nu. Uneori se opreste sau se atenueaza inainte de punctul in care apar ramurile. Stilul este mai rar abordat. Nu exista un sens de rasucire a trunchiului, acesta putand avea schimbari de directie si de sens. Este un stil extrem de abstract (dupa canoanele japoneze), iar corespondentii din natura sunt la fel de rari. Uneori e confundat cu stilul takozukuri.
NEJIKAN (trunchi rasucit) stil apropiat oarecum de bankan cu care, de foarte multe ori este, in mod total gresit, confundat. In acest caz, nu este vorba de contorsionari, ci de rasucirea trunchiului in jurul unei axe imaginare. Specific stilului este si faptul ca poate fi vorba de un singur trunchi, sau de mai multe. Acestea dau senzatia unei spirale. Trunchiurile, chiar daca foarte apropiate, nu fuzioneaza sau cel putin nu pe toata lungimea.
SHARIMIKI (trunchi dezgolit) in acest caz, fasii din scoarta trunchiului sunt inlaturate. Tehnica se poate aplica pe toata lungimea trunchiului sau pe portiuni din acesta. Va ramane cu zone de lemn mort, cu rani expuse si nevindecate. Este un supravietuitor. Stilul este pretabil speciilor de conifere in special, care in conceptia japonezilor reprezinta barbatii. In functie de calibrul exemplarului, acest stil poate fi abordat si in cazul unei specii cu frunze cazatoare. Un artar, stejar, fag sau carpen batran, cu o constitutie masculina, va putea fi incadrat fara probleme in acest stil.
SABAMIKI (trunchi scobit) este varianta dusa la extrem a stilului prezentat anterior. In acest caz, portiunea dezvelita a trunchiului este inlaturata. Tesutul tare este scobit, miezul trunchiului fiind eliminat. In natura, corespondentii acestui stil sunt copacii extrem de batrani al caror trunchi a putrezit la interior, sau cei loviti de traznet.
SHIDARE ZUKURI (plangator) Este stilul ce imita copacii cu ramuri curgatoare. Salcia este cel mai elocvent exemplu, sau orice alta specie ce are varietatea pendula. Bonsaii din acest stil au siluete foarte delicate, aproape feminine.
2. Dupa pozitia si forma radacinilor:
NEAGARI (radacini expuse) denumirea stilului spune in mare despre ce este vorba. Nu trebuie, insa, confundat cu radacinile aeriene. Neagari este stilizarea unui arbore caruia i-a fugit pamantul de sub picioare. In natura, copacii care au rezistat viiturilor sau care au aparut initial in subsuoara moale a unei stanci ce a fost spalata de ploi ulterior, reprezinta echivalentul acestui stil.
SEKI JOJU (radacini pe stanca) stil foarte des abordat, este intr-adevar si foarte estetic. In acest caz, ramificatiile principale ale radacinilor sunt vizibile ca la stilul precedent, dar au ca suport o stanca (piatra). Radacinile urmeaza scobiturile pietrei, mulandu-se pe aceasta pana la contactul cu substratul. Regula de baza este ca intre piatra si radacina sa nu existe spatiu. De fapt, radacina trebuie sa para ca imbratiseaza piatra, se agata de ea. In natura, corespondenti pot fi intalniti atat in etajul de padure, cat si in zona alpina cu arbori solitari.
ISHI TSUKI (radacini in stanca) Spre deosebire de stilul seki-joju, lipseste substratul. In acest stil, stanca este singura cu copacul. Copacul se hraneste din ea. Plantarea se face direct in crapaturile stancii. Nu trebuie inteles ca samanta se pune acolo! E nevoie de plante puternice si deja formate. Alegerea plantei si a pietrei pentru realizarea acestui stil, are un rol foarte important. Specia trebuie sa fie modesta, iar piatra sa fie generoasa. In natura, echivalentul stilului se gaseste in stancariile inalte, unde cate o samanta purtata de vant a gasit doi pumni de praf in care sa incolteasca.
3. Dupa numarul trunchiurilor:
IKADABUKI (stilul pluta) desi nu e vorba de mai multe trunchiuri, incepem cu acesta. Practic, e vorba de un trunchi culcat pe o parte, care ajunge sa atinga solul pe toata lungimea sa, iar din ramurile existente pe partea opusa se dezvolta mai multe trunchiuri. Pe partea care atinge solul se dezvolta radacini. In natura este des intalnit, in cazul copacilor culcati la pamant de vanturi sau alunecari de teren, dar care nu vor sa cedeze.
SOKAN (trunchi geaman) de multe ori intalnit si ca soju-kan. Japonezii impart frecvent acest stil, in functie de specia aleasa, in mama si fiica sau tata si fiul. Este suficient sa mentionez ca e vorba de un trunchi principal si unul secundar, care rasar din aceeasi radacina. Ca regula de baza, trunchiul secundar (deci, mai subtire) va fi intotdeauna in planul indepartat. Repartizarea ramurilor respecta regula valabila la stilurile cu un singur trunchi. Nu vor exista ramuri care se intersecteaza, care rasar de la acelasi nivel (chiar daca de pe trunchiuri diferite), iar repartizarea acestora, de la varf catre baza, va respecta pe cat posibil sirul lui Fibonacci. Practic, trebuie sa tratam doua trunchiuri ca fiind unul singur.
SANKAN (trei trunchiuri) trebuie retinut, in primul rand, ca regula trunchiului unic se aplica si in acest caz. Ramurile, indiferent de forma si pozitia trunchiurilor, trebuie sa emearga la fel ca in cazul unui singur trunchi; iar trunchiurile nu se pot separa de oriunde. Acest punct trebuie sa fie: ori la contactul cu solul, ori imediat deasupra acestuia. Deasemeni, trunchiul principal este in fata, iar celelalte in planuri secundare, indiferent ca sunt ambele intr-o parte sau in alta, ori ca incadreaza trunchiul principal.
KABUDACHI (trunchi multiplu) descrie stilul cu mai multe trunchiuri (dupa regula numerelor impare 5,7,9, etc.) din aceeasi radacina. Ce trebuie retinut este faptul ca daca vrem mai multe trunchiuri, niciodata nu vom pastra un numar par. De ce? Intotdeauna va trebui sa existe un trunchi principal. Daca nu e suficienta aceasta explicatie, atunci intrebati-i pe japonezi! Ei au stabilit regula, cu sute de ani in urma.
NETSURANARI (trunchiuri din aceeasi radacina) acest stil se refera la mai multe trunchiuri care rasar din acelasi fir de radacina (a se intelege aceeasi ramificatie). Ca sa intelegem mai bine, ar trebui sa ne gandim la speciile care dezvolta lastari direct din radacina, lastari la care renuntam (de cele mai multe ori). In cazul acestui stil lastarii trebuie sa rasara de pe aceeasi ramificatie a radacinii si sa fie dezvoltati ca noi trunchiuri. Este o variatie a stilului ikadabuki, cu care poate fi confundat, dar un ochi antrenat va sesiza intotdeauna diferenta.
YOSE UE (padure sau plantare in grup) pentru realizarea acestui stil se folosesc mai multi copacei ce vor fi plantati intr-un vas comun. De obicei vasul este putin adanc si foarte larg; poate fi inlocuit cu o placa, o lespede pe care se vor monta copaceii, substratul urmand a fi acoperit cu muschi pentru a nu fi spalat cu ocazia udarii. Regula stilurilor cu trunchiuri multiple se pastreaza, in sensul ca numarul copacilor va fi intotdeauna impar, cei mai dezvoltati vor fi intotdeauna in fata sau spre centru, constituind piesele principale ale compozitiei, iar catre margini si in spate se vor monta copacei din ce in ce mai nesemnificativi. Totusi, rolul lor este foarte important: ei sunt anonimii din culise, cei ce dau stralucire vedetelor. La alegerea si aranjarea lor trebuie sa acordam aceeasi atentie ca la alegerea si aranjarea pieselor principale.
Clasificarea bonsailor dupa stiluri a inceput in Japonia cu sute de ani in urma.
De fapt, ce este stilul unui bonsai? Stilul defineste, in principal, forma spre care este condus copacelul, iar in unele cazuri, dupa cum vom vedea, se refera si la numarul de trunchiuri.
Daca initial lucrurile au fost simple, existand doar trei stiluri (vertical, inclinat si cascada), ulterior au inceput sa se complice, subcategorii ale acestor trei forme devenind stiluri de sine statatoare sau, pur si simplu, aparand alte stiluri cu totul noi. Eu sunt de parere ca acest proces nu poate fi considerat ca finalizat nici la ora actuala. In functie de curentele existente sau de zone geografice, se poate observa tendinta de promovare a unor stiluri noi (vezi stilul umbrela, flacara sau cel african varf plat, care aminteste de profilul arborilor de acacia din savana). Deci, cand vorbim de stiluri, nu ne referim la o clasificare riguroasa si irevocabila, ci mai degraba la un nucleu de forme considerate de baza, in jurul caruia graviteaza subdiviziuni de forme hibride, mai mult sau mai putin consacrate.
Pentru a se incadra intr-un stil anume, bonsaiul trebuie sa intruneasca anumite conditii legate de pozitia, forma si numarul trunchiurilor, numarul ramurilor si felul in care acestea pornesc din trunchi, aspectul general al coroanei si foliajului, existenta sau nu, a unor zone de lemn mort, etc. Cine a stabilit aceste reguli si cand? Pai, lucrurile s-au petrecut un pic altfel. In general, stilurile imita formele arborilor intalniti in natura, acestea fiind preluate in incercarea omului de a crea o copie cat mai fidela. Insa, incepand cu aparitia si dezvoltarea scolilor de arta bonsai, s-a produs o separare si diversificare a stilurilor ca urmare a viziunii diferite a maestrilor ce le conduceau si a specializarii acestora in anumite forme si pe anumite specii. Aceste particularitati au fost preluate si perpetuate de discipolii din scolile respective. In alta ordine de idei, de-a lungul timpului, o forma sau alta a fost mai la moda la un moment dat. Lucrandu-se intens pe aceasta, stilul respectiv a fost aprofundat si rafinat, unii artisti realizand adevarate piese de rezistenta. Generatiile urmatoare, in dorinta de a atinge acelasi nivel de maiestrie, au incercat sa respecte proportiile, sa imite acele opere de arta. Astfel au aparut seturi de reguli, specifice fiecarui stil, ce trebuie respectate pentru ca un bonsai sa poata fi incadrat intr-unul din ele.
Aceleasi reguli (concomitent cu alte moduri de departajare) sunt avute in vedere si de judecatorii ce evalueaza bonsaii in cadrul concursurilor/expozitiilor, in functie de respectarea acestora acordand puncte si stabilindu-se ierarhii. Japonezii sunt extrem de exigenti si rigurosi in ce priveste incadrarea unui bonsai intr-un stil; tin cont de pozitia exacta si ordinea ramurilor, de unghiul acestora fata de trunchi sau de axe imaginare, de masa si repartizarea foliajului, etc. Occidentalii privesc cu mai multa lejeritate aceste aspecte, considerand ca exagerarea lor ar putea duce la pierderea farmecului activitatii de formare a copacelului, opinie pe care o sustin si eu.
De ce sunt necesare stilurile? Teoretic, nu sunt necesare decat pentru clasificarea bonsailor. Nu spune nimeni (nici chiar japonezii) ca nu poti realiza un bonsai deosebit si valoros, fara ca acesta sa se incadreze intr-un stil anume. Dar daca tii neaparat sa ai un exemplar care sa reprezinte un stil, atunci la formarea sa trebuie sa respecti regulile stilului respectiv.
Avand in vedere ca si la ora actuala parerile sunt impartite cu privire la stilurile principale si cele secundare (unii considera 5 stiluri principale, altii 7, din care ar deriva celelalte stiluri secundare), nu voi insista asupra acestui aspect, ci le voi prezenta succesiv pe cele mai des intalnite. Mentionez ca ceea ce urmeaza este o simpla descriere sumara, fara alte pretentii.
1. Dupa pozitia si forma trunchiului se disting urmatoarele stiluri:
CHOKKAN (perfect vertical) este caracterizat de forma dreapta a trunchiului si de pozitia verticala. Conicitatea acestuia trebuie sa fie evidenta. Prima ramura se situeaza de regula la 1/4 1/3 din inaltimea trunchiului, celelalte rasfirandu-se in mod uniform (astfel incat sa nu-si fure lumina una alteia), grosimea si lungimea lor, precum si distanta dintre ele, micsorandu-se pe masura ce se apropie de varf. Nebari (portiunea vizibila a radacinilor) trebuie sa fie uniform repartizata in jurul bazei trunchiului iar ramificatiile sale sa nu se intersecteze. Un astfel de bonsai trebuie sa exprime forta, stabilitate, serenitate. Imita copacii solitari din natura, care nu s-au luptat niciodata pentru vreun strop de ploaie sau de lumina.
MOYOGI (vertical neregulat) desi trunchiul are o pozitie verticala, acesta pare ca serpuieste in drumul sau catre cer. Alternanta ramurilor este mai evidenta decat in primul caz, acestea rasarind intotdeauna din exteriorul curburii trunchiului. Proiectia varfului coroanei trebuie sa cada intotdeauna pe centrul bazei trunchiului (linia imaginara dintre baza si varful trunchiului sa fie verticala). Este cel mai popular stil si exprima nelinistea si forta dobandite in incercarea de-a atinge cerul.
HOKIDACHI (maturica) stil caracterizat de un trunchi puternic, de o conicitate relativa (sau absenta), din care, de la acelasi nivel, de la aproximativ 1/3 din inaltimea totala, pornesc ramuri in toate directiile intr-un mod circular si cat mai uniform. Coroana are, de cele mai multe ori, aspectul unei emisfere. Acest stil este specific speciilor cu frunze cazatoare (in special artari si ulmi), nefiind indicat pentru conifere. Transmite un mesaj de perfectiune delicata, de plenitudine feminina, dar fara a feminiza caracterul speciei.
SHAKAN (trunchi inclinat) trunchiul rasare din pamant la un anumit unghi si se inalta pastrandu-si aparent directia. Ramurile alterneaza rasfirandu-se in cautarea luminii. Prima dintre ele, de obicei, este orientata in sens opus inclinatiei trunchiului pentru a contrabalansa intreaga compozitie. Conicitatea trunchiului este evidenta iar nebari bine pus in valoare, pentru a da senzatia unei ancorari puternice. Trebuie avut grija ca bonsaiul sa nu para ca se rastoarna din vas.
KENGAI (cascada) stil des intalnit si foarte apreciat, pretabil majoritatii speciilor, marcat de o paradoxala dezvoltare a plantei in jos, contrara tendintei firesti. Se intalnesc doua variante: fie trunchiul se dezvolta in sus pe un mic segment iar prima ramura este stimulata sa devina continuarea trunchiului dar orientata in jos, fie trunchiul este curbat si orientat in jos, iar din prima ramura se dezvolta o coroana la mica inaltime. Chiar daca des intalnit, stilul nu este unul usor de abordat (mai ales de catre incepatori). Dificultatea consta in mentinerea dezvoltarii in sens opus a plantei, contrara tendintei firesti a acesteia de a creste in sus. Imita copacii de pe stanci golase, care cresc in conditii dure. Desi pretabil tuturor speciilor, este mai indicat in cazul coniferelor (ce pot fi intalnite in etajele superioare alpine) dand veridicitate stilului. Pentru kengai se folosesc vase speciale, foarte inalte si cu suprafata mica, varful bonsaiului trebuind sa coboare sub baza vasului pentru a se incadra in stil.
HAN KENGAI (semi-cascada) mult timp considerat ca o subdiviziune a stilului kengai, in cele din urma a fost acceptat ca stil de sine statator. Desi asemanator stilului precedent, de aceasta data varful bonsaiului nu trebuie sa coboare sub nivelul vasului, ci sa se incadreze undeva in intervalul dintre suprafata si baza acestuia. Imita atat copacii ce cresc in zone alpine cat si pe cei ce cresc in vecinatatea cursurilor de apa asupra carora se apleaca.
BUNJINGI (stilul literatilor sau liber) acest stil reprezinta genul de copac care lupta in permanenta pentru supravietuire. In natura este intalnit in zonele cu aglomerari de copaci, unde lupta pentru o raza de lumina este atat de acerba incat arborele nu poate supravietui decat daca creste mai mult decat ceilalti din jurul sau. Trunchiul este contorsionat, foarte inalt si complet lipsit de ramuri. Din loc in loc se pot observa cioturile ramurilor moarte, care si-au facut datoria la vremea lor. Frunzisul este prezent doar in varful trunchiului, pe putinele ramuri existente, singurul loc unde soarele poate ajunge. Vasele folosite pentru bonsaii din acest stil sunt mici, evazate si rotunde. Desi exista corespondenti in natura, se crede ca acest stil a fost influentat de vechile picturi ale invatatilor chinezi (literati = invatati, eruditi). Alte surse, analizand cuvantul bunjingi si ideogramele antice chineze ce-l compun, dau o alta semnificatie, anume: incercare nereusita a unui elev la arte. Personal, prefer sa cred ca sursa stilului se afla in natura si nu in incercarea nereusita a unui viitor artist.
FUKINAGASHI (biciuit de vant) un nume mai semnificativ decat acesta, nu cred sa existe. Indiferent de forma si pozitia trunchiului, de locul de origine al ramurilor, specific acestui stil este faptul ca toate ramurile au aceeasi orientare, lasand impresia ca vantul le-a modelat si le-a fixat in acea pozitie de-a lungul anilor. Imita copacii din natura care cresc pe faleze, in zonele de coasta, ori pe creste. Este pretabil oricarei specii, desi in cazul unora, artistul are un cuvant in plus de spus. Exprima bucuria de a trai liber, biruinta asupra vicisitudinilor.
BANKAN (trunchi incolacit) trunchiul acestui bonsai este rasucit, curbat si contorsionat ca meandrele unui rau. Teoretic, acest lucru se poate petrece pe toata lungimea trunchiului, sau nu. Uneori se opreste sau se atenueaza inainte de punctul in care apar ramurile. Stilul este mai rar abordat. Nu exista un sens de rasucire a trunchiului, acesta putand avea schimbari de directie si de sens. Este un stil extrem de abstract (dupa canoanele japoneze), iar corespondentii din natura sunt la fel de rari. Uneori e confundat cu stilul takozukuri.
NEJIKAN (trunchi rasucit) stil apropiat oarecum de bankan cu care, de foarte multe ori este, in mod total gresit, confundat. In acest caz, nu este vorba de contorsionari, ci de rasucirea trunchiului in jurul unei axe imaginare. Specific stilului este si faptul ca poate fi vorba de un singur trunchi, sau de mai multe. Acestea dau senzatia unei spirale. Trunchiurile, chiar daca foarte apropiate, nu fuzioneaza sau cel putin nu pe toata lungimea.
SHARIMIKI (trunchi dezgolit) in acest caz, fasii din scoarta trunchiului sunt inlaturate. Tehnica se poate aplica pe toata lungimea trunchiului sau pe portiuni din acesta. Va ramane cu zone de lemn mort, cu rani expuse si nevindecate. Este un supravietuitor. Stilul este pretabil speciilor de conifere in special, care in conceptia japonezilor reprezinta barbatii. In functie de calibrul exemplarului, acest stil poate fi abordat si in cazul unei specii cu frunze cazatoare. Un artar, stejar, fag sau carpen batran, cu o constitutie masculina, va putea fi incadrat fara probleme in acest stil.
SABAMIKI (trunchi scobit) este varianta dusa la extrem a stilului prezentat anterior. In acest caz, portiunea dezvelita a trunchiului este inlaturata. Tesutul tare este scobit, miezul trunchiului fiind eliminat. In natura, corespondentii acestui stil sunt copacii extrem de batrani al caror trunchi a putrezit la interior, sau cei loviti de traznet.
SHIDARE ZUKURI (plangator) Este stilul ce imita copacii cu ramuri curgatoare. Salcia este cel mai elocvent exemplu, sau orice alta specie ce are varietatea pendula. Bonsaii din acest stil au siluete foarte delicate, aproape feminine.
2. Dupa pozitia si forma radacinilor:
NEAGARI (radacini expuse) denumirea stilului spune in mare despre ce este vorba. Nu trebuie, insa, confundat cu radacinile aeriene. Neagari este stilizarea unui arbore caruia i-a fugit pamantul de sub picioare. In natura, copacii care au rezistat viiturilor sau care au aparut initial in subsuoara moale a unei stanci ce a fost spalata de ploi ulterior, reprezinta echivalentul acestui stil.
SEKI JOJU (radacini pe stanca) stil foarte des abordat, este intr-adevar si foarte estetic. In acest caz, ramificatiile principale ale radacinilor sunt vizibile ca la stilul precedent, dar au ca suport o stanca (piatra). Radacinile urmeaza scobiturile pietrei, mulandu-se pe aceasta pana la contactul cu substratul. Regula de baza este ca intre piatra si radacina sa nu existe spatiu. De fapt, radacina trebuie sa para ca imbratiseaza piatra, se agata de ea. In natura, corespondenti pot fi intalniti atat in etajul de padure, cat si in zona alpina cu arbori solitari.
ISHI TSUKI (radacini in stanca) Spre deosebire de stilul seki-joju, lipseste substratul. In acest stil, stanca este singura cu copacul. Copacul se hraneste din ea. Plantarea se face direct in crapaturile stancii. Nu trebuie inteles ca samanta se pune acolo! E nevoie de plante puternice si deja formate. Alegerea plantei si a pietrei pentru realizarea acestui stil, are un rol foarte important. Specia trebuie sa fie modesta, iar piatra sa fie generoasa. In natura, echivalentul stilului se gaseste in stancariile inalte, unde cate o samanta purtata de vant a gasit doi pumni de praf in care sa incolteasca.
3. Dupa numarul trunchiurilor:
IKADABUKI (stilul pluta) desi nu e vorba de mai multe trunchiuri, incepem cu acesta. Practic, e vorba de un trunchi culcat pe o parte, care ajunge sa atinga solul pe toata lungimea sa, iar din ramurile existente pe partea opusa se dezvolta mai multe trunchiuri. Pe partea care atinge solul se dezvolta radacini. In natura este des intalnit, in cazul copacilor culcati la pamant de vanturi sau alunecari de teren, dar care nu vor sa cedeze.
SOKAN (trunchi geaman) de multe ori intalnit si ca soju-kan. Japonezii impart frecvent acest stil, in functie de specia aleasa, in mama si fiica sau tata si fiul. Este suficient sa mentionez ca e vorba de un trunchi principal si unul secundar, care rasar din aceeasi radacina. Ca regula de baza, trunchiul secundar (deci, mai subtire) va fi intotdeauna in planul indepartat. Repartizarea ramurilor respecta regula valabila la stilurile cu un singur trunchi. Nu vor exista ramuri care se intersecteaza, care rasar de la acelasi nivel (chiar daca de pe trunchiuri diferite), iar repartizarea acestora, de la varf catre baza, va respecta pe cat posibil sirul lui Fibonacci. Practic, trebuie sa tratam doua trunchiuri ca fiind unul singur.
SANKAN (trei trunchiuri) trebuie retinut, in primul rand, ca regula trunchiului unic se aplica si in acest caz. Ramurile, indiferent de forma si pozitia trunchiurilor, trebuie sa emearga la fel ca in cazul unui singur trunchi; iar trunchiurile nu se pot separa de oriunde. Acest punct trebuie sa fie: ori la contactul cu solul, ori imediat deasupra acestuia. Deasemeni, trunchiul principal este in fata, iar celelalte in planuri secundare, indiferent ca sunt ambele intr-o parte sau in alta, ori ca incadreaza trunchiul principal.
KABUDACHI (trunchi multiplu) descrie stilul cu mai multe trunchiuri (dupa regula numerelor impare 5,7,9, etc.) din aceeasi radacina. Ce trebuie retinut este faptul ca daca vrem mai multe trunchiuri, niciodata nu vom pastra un numar par. De ce? Intotdeauna va trebui sa existe un trunchi principal. Daca nu e suficienta aceasta explicatie, atunci intrebati-i pe japonezi! Ei au stabilit regula, cu sute de ani in urma.
NETSURANARI (trunchiuri din aceeasi radacina) acest stil se refera la mai multe trunchiuri care rasar din acelasi fir de radacina (a se intelege aceeasi ramificatie). Ca sa intelegem mai bine, ar trebui sa ne gandim la speciile care dezvolta lastari direct din radacina, lastari la care renuntam (de cele mai multe ori). In cazul acestui stil lastarii trebuie sa rasara de pe aceeasi ramificatie a radacinii si sa fie dezvoltati ca noi trunchiuri. Este o variatie a stilului ikadabuki, cu care poate fi confundat, dar un ochi antrenat va sesiza intotdeauna diferenta.
YOSE UE (padure sau plantare in grup) pentru realizarea acestui stil se folosesc mai multi copacei ce vor fi plantati intr-un vas comun. De obicei vasul este putin adanc si foarte larg; poate fi inlocuit cu o placa, o lespede pe care se vor monta copaceii, substratul urmand a fi acoperit cu muschi pentru a nu fi spalat cu ocazia udarii. Regula stilurilor cu trunchiuri multiple se pastreaza, in sensul ca numarul copacilor va fi intotdeauna impar, cei mai dezvoltati vor fi intotdeauna in fata sau spre centru, constituind piesele principale ale compozitiei, iar catre margini si in spate se vor monta copacei din ce in ce mai nesemnificativi. Totusi, rolul lor este foarte important: ei sunt anonimii din culise, cei ce dau stralucire vedetelor. La alegerea si aranjarea lor trebuie sa acordam aceeasi atentie ca la alegerea si aranjarea pieselor principale.