Punica granatum – rodiul
Familia Punicaceae
Descriere:
Originar din Asia, mai este cultivat si in tarile mediteraneene ori in America de Sud, pentru fructele sale gustoase, sau ca planta ornamentala.
Este un arbust fructifer cu frunze cazatoare. De obicei are trunchi multiplu, cu o inaltime si un diametru al coroanei de pana la 7 m (in cazul exemplarelor batrane). Ramurile sunt fine si initial au o crestere verticala dupa care se arcuiesc gratios sub greutatea florilor si – mai ales – a fructelor. Frunzele sunt lanceolate si lucioase, au 7-8 cm lungime si 1-2 cm latime. Arbustul infloreste continuu pe toata perioada verii (din iunie pana in septembrie), florile au forma unei trambite de culoare rosie sau rosu-portocaliu cu dimensiunea de aproximativ 5-7 cm. Fructul este sferic, mare (binecunoscuta rodie) si este comestibil. Prin hibridizare au aparut soiuri ale caror flori trec prin toata gama nuantelor, de la alb ca zapada pana la rosu inchis, simple sau involte. Ca orice hibrid, aceste soiuri sunt mai pretentioase in privinta ingrijirii, iar fructele sunt foarte rare sau inexistente. Exista si varietati pitice care pot forma garduri vii sau mici aranjamente de gradina. In bonsai, cel mai intalnit este Punica granatum Nana, dar se pot folosi si alte soiuri, pentru ca specia raspunde bine la tehnicile de formare. Prin reductia exemplarelor batrane (din natura) se pot obtine bonsai spectaculosi intr-un timp relativ scurt.
Intretinere:
Rodiul se simte cel mai bine in zonele unde verile sunt lungi si uscate, iar iernile blande. Accepta orice fel de sol, PH-ul nu are un rol important, simtindu-se la fel de bine in solurile acide, ca si in cele alcaline. Totusi, se pare ca cel mai mult ii prieste in solurile nisipoase, cu conditia sa aiba un drenaj bun. Are nevoie de udari regulate dar nu suporta ca apa sa stagneze. Prefera un loc cu atmosfera uscata si in care aerul sa circule, deci nu e genul de planta careia sa-i fie pulverizate frunzele periodic.
Necesita soare direct si, daca se poate, pe toata durata zilei. Iarna trebuie lasat sa intre in hibernare, dar va fi ferit de ingheturi puternice, in special daca este plantat in ghiveci. De regula, suporta bine clima tarii noastre, nefiind afectat de temperaturi de pana la -10° C, insa este foarte sensibil la ingheturile tarzii, de la inceputul primaverii, dupa ce mugurii s-au deschis.
Formare:
Rodiul are ”prostul obicei” de a dezvolta in permanenta lastari de la baza tulpinii sau direct din radacini. Acestia ar trebui indepartati periodic pentru a mentine un trunchi unic si pentru ca intreaga energie sa fie canalizata prin acesta. Altfel, sansele de a obtine un trunchi credibil, sunt mult reduse. In plus, are tendinta de a forma ”trunchiuri tubulare”, cu acelasi diametru pe toata lungimea lor, iar pentru obtinerea conicitatii e necesara aplicarea tehnicii ”taie si lasa sa creasca” pe parcursul mai multor ani. Deasemeni, lasarea unor lastari de sacrificiu care sa creasca liber de la nivelul primelor ramuri, poate ajuta la ingrosarea trunchiului in partea sa inferioara.
Suporta bine taierile, in orice perioada a anului, dar daca dorim flori/fructe este indicat ca tunderea de formare sau de corectare a coroanei sa se efectueze iarna-tarziu, inainte de aparitia noilor muguri, deoarece florile se formeaza pe ramurile din anul in curs.
Un alt aspect de luat in seama la tundere este legat de faptul ca rodiul formeaza muguri (si apoi ramuri) opozabile. Intotdeauna va trebui sa renuntam la una dintre acestea (si ma refer aici la structura primara, de baza, a copacelului, nu la ramificatiile fine), pentru a evita aparitia acelor inestetice ramuri in cruce.
Legarea si orientarea ramurilor cu sarma se poate face pe tot parcursul perioadei de vegetatie, dar daca planta este infrunzita, operatia inceteaza a mai fi o placere si devine o adevarata corvoada. Ramurile lemnificate sunt destul de elastice si raspund bine la legare, coeficientul de revenire fiind neglijabil, insa e bine sa evitam legarea ramurilor tinere, care fie se rup usor, fie revin usor la forma initiala dupa inlaturarea sarmei.
Inmultire:
Rodiul poate fi inmultit prin butasire, marcotaj, prin diviziune sau prin seminte. Se folosesc butasi de varf sau semi-lemnificati, operatia se executa vara, acestia fiind plantati direct intr-un pat format dintr-un substrat de granulatie mica, dar cu drenaj bun. Pot fi lasati si intr-un vas cu apa sa inradacineze acolo, dupa care sunt plantati direct in ghiveci. Butasii lemnificati se iau la sfarsitul iernii, dar inradacineaza la fel de usor. Marcotajul, subteran sau aerian, trebuie efectuat la inceputul verii (mai-iunie). Inmultirea prin divizarea radacinii se efectueaza la inceputul primaverii, cu ocazia transplantarii. Desi germineaza usor, inmultirea prin seminte nu este recomandata, mai ales in cazul plantelor hibride, deoarece nu se pastreaza caracterul plantei mama.
Boli si daunatori:
Este o planta rezistenta, care daca are conditii optime poate face fata singura eventualelor atacuri. Bolile cauzate de ciuperci apar de obicei la nivelul radacinilor si au drept principala cauza un substrat prea compact sau o udare necorespunzatoare.
Dintre insecte, cele mai frecvente sunt afidele si acarienii, dar infestarile neobservate la timp pot duce in cel mai rau caz doar la pierderea frunzelor. Sunt indicate stropiri profilactice, pentru a scapa de acest neajuns.
Familia Punicaceae
Descriere:
Originar din Asia, mai este cultivat si in tarile mediteraneene ori in America de Sud, pentru fructele sale gustoase, sau ca planta ornamentala.
Este un arbust fructifer cu frunze cazatoare. De obicei are trunchi multiplu, cu o inaltime si un diametru al coroanei de pana la 7 m (in cazul exemplarelor batrane). Ramurile sunt fine si initial au o crestere verticala dupa care se arcuiesc gratios sub greutatea florilor si – mai ales – a fructelor. Frunzele sunt lanceolate si lucioase, au 7-8 cm lungime si 1-2 cm latime. Arbustul infloreste continuu pe toata perioada verii (din iunie pana in septembrie), florile au forma unei trambite de culoare rosie sau rosu-portocaliu cu dimensiunea de aproximativ 5-7 cm. Fructul este sferic, mare (binecunoscuta rodie) si este comestibil. Prin hibridizare au aparut soiuri ale caror flori trec prin toata gama nuantelor, de la alb ca zapada pana la rosu inchis, simple sau involte. Ca orice hibrid, aceste soiuri sunt mai pretentioase in privinta ingrijirii, iar fructele sunt foarte rare sau inexistente. Exista si varietati pitice care pot forma garduri vii sau mici aranjamente de gradina. In bonsai, cel mai intalnit este Punica granatum Nana, dar se pot folosi si alte soiuri, pentru ca specia raspunde bine la tehnicile de formare. Prin reductia exemplarelor batrane (din natura) se pot obtine bonsai spectaculosi intr-un timp relativ scurt.
Intretinere:
Rodiul se simte cel mai bine in zonele unde verile sunt lungi si uscate, iar iernile blande. Accepta orice fel de sol, PH-ul nu are un rol important, simtindu-se la fel de bine in solurile acide, ca si in cele alcaline. Totusi, se pare ca cel mai mult ii prieste in solurile nisipoase, cu conditia sa aiba un drenaj bun. Are nevoie de udari regulate dar nu suporta ca apa sa stagneze. Prefera un loc cu atmosfera uscata si in care aerul sa circule, deci nu e genul de planta careia sa-i fie pulverizate frunzele periodic.
Necesita soare direct si, daca se poate, pe toata durata zilei. Iarna trebuie lasat sa intre in hibernare, dar va fi ferit de ingheturi puternice, in special daca este plantat in ghiveci. De regula, suporta bine clima tarii noastre, nefiind afectat de temperaturi de pana la -10° C, insa este foarte sensibil la ingheturile tarzii, de la inceputul primaverii, dupa ce mugurii s-au deschis.
Formare:
Rodiul are ”prostul obicei” de a dezvolta in permanenta lastari de la baza tulpinii sau direct din radacini. Acestia ar trebui indepartati periodic pentru a mentine un trunchi unic si pentru ca intreaga energie sa fie canalizata prin acesta. Altfel, sansele de a obtine un trunchi credibil, sunt mult reduse. In plus, are tendinta de a forma ”trunchiuri tubulare”, cu acelasi diametru pe toata lungimea lor, iar pentru obtinerea conicitatii e necesara aplicarea tehnicii ”taie si lasa sa creasca” pe parcursul mai multor ani. Deasemeni, lasarea unor lastari de sacrificiu care sa creasca liber de la nivelul primelor ramuri, poate ajuta la ingrosarea trunchiului in partea sa inferioara.
Suporta bine taierile, in orice perioada a anului, dar daca dorim flori/fructe este indicat ca tunderea de formare sau de corectare a coroanei sa se efectueze iarna-tarziu, inainte de aparitia noilor muguri, deoarece florile se formeaza pe ramurile din anul in curs.
Un alt aspect de luat in seama la tundere este legat de faptul ca rodiul formeaza muguri (si apoi ramuri) opozabile. Intotdeauna va trebui sa renuntam la una dintre acestea (si ma refer aici la structura primara, de baza, a copacelului, nu la ramificatiile fine), pentru a evita aparitia acelor inestetice ramuri in cruce.
Legarea si orientarea ramurilor cu sarma se poate face pe tot parcursul perioadei de vegetatie, dar daca planta este infrunzita, operatia inceteaza a mai fi o placere si devine o adevarata corvoada. Ramurile lemnificate sunt destul de elastice si raspund bine la legare, coeficientul de revenire fiind neglijabil, insa e bine sa evitam legarea ramurilor tinere, care fie se rup usor, fie revin usor la forma initiala dupa inlaturarea sarmei.
Inmultire:
Rodiul poate fi inmultit prin butasire, marcotaj, prin diviziune sau prin seminte. Se folosesc butasi de varf sau semi-lemnificati, operatia se executa vara, acestia fiind plantati direct intr-un pat format dintr-un substrat de granulatie mica, dar cu drenaj bun. Pot fi lasati si intr-un vas cu apa sa inradacineze acolo, dupa care sunt plantati direct in ghiveci. Butasii lemnificati se iau la sfarsitul iernii, dar inradacineaza la fel de usor. Marcotajul, subteran sau aerian, trebuie efectuat la inceputul verii (mai-iunie). Inmultirea prin divizarea radacinii se efectueaza la inceputul primaverii, cu ocazia transplantarii. Desi germineaza usor, inmultirea prin seminte nu este recomandata, mai ales in cazul plantelor hibride, deoarece nu se pastreaza caracterul plantei mama.
Boli si daunatori:
Este o planta rezistenta, care daca are conditii optime poate face fata singura eventualelor atacuri. Bolile cauzate de ciuperci apar de obicei la nivelul radacinilor si au drept principala cauza un substrat prea compact sau o udare necorespunzatoare.
Dintre insecte, cele mai frecvente sunt afidele si acarienii, dar infestarile neobservate la timp pot duce in cel mai rau caz doar la pierderea frunzelor. Sunt indicate stropiri profilactice, pentru a scapa de acest neajuns.
Se rezolva... si mai multe <img src="http://content.sweetim.com/sim/cpie/emoticons/0002006B.gif">
.
Sa-l tai de tot? 
”. Dar asta-i situatia... in acest stadiu, alte variante nu prea sunt.
