Permacultura - cum sa lucrezi cu natura, nu impotriva ei...

sicora fabian

Active Member
Eu cred in ciclicitate, Marcela!
Mai intai lumea a fost stapanita de fiintele anaerobe, s-a format atmosfera si a aparut oxigenul distrugandu-le. In acel moment, practic, lumea de la acea data a disparut.
Apoi lumea a fost stapanita de uriasele fiintele cu sange rece! Crezi ca ele au distrus viata de atunci pe planeta? Nu. Disparitia lor a insemnat practic disparitia vietii pe Pamant.
Acum Terra este stapanita de fiintele cu sange cald!
Intr-o zi, omenirea va disparea. Cu sau fara voia noastra, cu sau fara "ajutorul" nostru!
Noi inca nu suntem capabili sa distrugem planeta, sa o "explodam" cumva, Terra va continua sa traiasca pana ce soarele o va arde sau se va izbi de un alt corp ceresc capabil sa o "spulbere".
In afara de Dumnezeu, nimic nu-i vesnic!
 

Marcela

Member
Eu cred in responsabilitate.
Nu inteleg, n-am inteles si nu voi intelege niciodata cum poate gandi cineva in stil "dupa mine, potopul!"

Ciclitate sau nu, pentru mine nu-i totuna daca umanitatea se va sfarsi in urma unei explozii solare sau in urma unui dezastru nuclear.
Poate ca Dumnezeu ne-a dat lumea in sapanire, dar a stapani nu inseamna a distruge.
 

sicora fabian

Active Member
"Dezstru nuclear" ar insemna un nou razboi mondial, caci doar de la explozia unei centrale nucleare nu se sfarseste lumea!
Ocrotirea naturii tine de cei sapte ani de acasa. Cine nu-i are, nici nu-i va avea vreodata!
 

Marcela

Member
sicora fabian a spus:
"Dezstru nuclear" ar insemna un nou razboi mondial[...]
... am scris "dezastru nuclear" dar puteam scrie "sufocata de gunoaie", sau "desertificare" sau "catastrofa biologica"...
Ca sa fiu mai clara, nu-i tot una daca omenirea se va sfarsi din cauze naturale sau daca si-o va face cu mana ei. Sau cu mainile miliardelor de consumatori.
 

Marcela

Member
Permacultura e ceva urias:
Atat de urias incat:
- poate asigura intreaga cantitate de hrana necesara omenirii actuale fara folosirea nici unui gram de substanta toxica de sinteza.
-poate reda agriculturii terenuri uzate si desertificate, erodate sau degradate in urma folosirii intensive cu metodele agriculturii clasice si asta fara folosirea nici unui gram de substanta petrochimica de sinteza - pesticide, insecticide, fungicide, ierbicide, fertilizanti si alte asemenea otravuri
- poate folosi pentru producerea de hrana terenuri improprii pentru agricultura mecanizata, ca dealuri cu pante neregulate, terenuri mici imprejmuite de garduri vii, zone pietroase, care nu se preateaza la arat, pajisti, paduri (fara defrisarea lor) si, inca o data, fara sa foloseasca nici un gram de substanta petrochimica de sinteza
- poate fi folosita pentru cresterea pestilor pentru hrana (acvacultura) - la fel, fara a folosi nici un gram de substanta pentrochimica de sinteza.

In plus, nu foloseste utilaje grele (tractoare, excavatoare, combine, etcl) decat in situatii particulare, doar atunci cand e absolut necesar.
De asemenea, nu foloseste OMG-uri (oricum, superioritatea lor atunci cand e vorba de randament devine deja redundanta).

Aceastea sunt doar aspectele care se refera la agricultura permanenta.

Si mai sunt si aspectele care tin de cultura permanenta:
-cei care se implica, devin mai constienti de urmarile actiunilor lor, de efectele pe care activitati aparent inofensive le pot avea asupra mediului, isi modifica stilul de viata intr-un sens pozitiv, s.a.m.d.

Tot ceea ce am afirmat despre permacultura este adevarat. Existenta permaculturii si folosirea principiilor sale nu ameninta dezvoltarea tehnologica, doar directioneaza folosirea tehnologiei intr-o directie cu adevarat sustenabila.
Orice disputa despre subiect, pentru mine, ar fi doar consumatoare de energie.Cu atat mai mult, pentru cineva care nu stie, nu a cautat informatii, ar fi consumatoare, daca nu de energie, macar de timp.
Eu incerc doar sa aduc oamenilor cat mai multe informatii despre acest sistem. Rolul meu e sa reusesc sa le trezesc interesul. Restul trebuie sa faca ei.

Unii dintre cei care vor afla despre subiect, vor cauta sa afle mai multe si, cine stie, vor si aplica cele aflate.
In mod cert, nu vor avea de castigat.

Marcela :rose:
 

Blitz

Active Member
[/quote]
Ca sa fiu mai clara, nu-i tot una daca omenirea se va sfarsi din cauze naturale sau daca si-o va face cu mana ei. Sau cu mainile miliardelor de consumatori.[/quote]

Am o singura intrebare practica- unde este diferenta? :wink:

Rog sa nu fiu gresit inteleasa, sunt sigura ca putem face multe sa traim mai curat si sa nu stricam atat, dar pana la urma- Terra s-a infectat cu Homo sapiens, dar dupa un timp incomensurabil pentru noi, fetei ii va trece :wink:
 

Marcela

Member
Blitz a spus:
Am o singura intrebare practica- unde este diferenta?
Am un singur raspuns.
Dar nu e... practic: in suflet.

Si, poate, in numarul generatiilor pana la acel inconmesurabil sfarsit. Si in ceea ce daruim urmasilor nostri.
 

Marcela

Member
Practic, e aceeasi diferenta dintre moartea naturala si sinucidere.
Prima vine de la Dumnezeu, ce-a de-a doua e impotriva Lui. Si e cel mai mare pacat pe care il poate face omul. Cel putin pentru crestini.

Si daca sinuciderea individului e un pacat atat de mare, ce este, sau cat de mare este sinuciderea la nivel de specie?

Marcela :rose:
 

Marcela

Member
Dezbaterea exotice vs. native

Dezbaterea EXOTIC vs. NATIV

Grădinăritul cu plante native nu numai că a devenit foarte popular în ultimii ani, dar a devenit o cauză celebră. Suporterii grădinăritului natural pot deveni repede neliniştiţi când cineva recomandă plante non-native. Guvernele, oamenii de afaceri din domeniul agriculturii şi grupurile conservatoare au cheltuit milioane de dolari încercând să eradicheze speciile de plante invazive non-native. Dar am sentimentul că atât de mult din această energie cheltuită pentru încurajarea cultivării plantelor native şi distrugerea celor exotice este prost direcţionată şi inutilă. În mod cert, mai repede mi-aş dori să vad un teren plin de plante native decât sterp şji gol. Dar, mult mai mult mi-aş dori să vad un teren suburban plin de plante non-native care să producă hrană şi alte produse pentru rezidenţi decât unul care doar să stocheze plante native non-comestibile.
Fără schimbări majore în modul nostru de a practica agricultura, campania de eradicare a plantelor exotice este inutilă. Simpla cunoaştere a pricipiilor ecologice de baza ne va arăta de ce. Daca va uitati la la cele mai invazive plante veti observa ca aproape de fiecare dată, aceste plante invadează terenurile deranjate şi ecosistemele dezechilibrate, fragmentate şi degradate de paşunat, activităţi forestiere, minerit, construcţii de drumuri şi alte activităţi umane. Ecosistemele mai puţin deranjate sunt mult mai rezistente la invazie, astfel că plantele exotice nu sunt o ameninţare pentru ele, aşa cum sunt pentru locurile deranjate de intervenţia omului.
Un grădinar pro-specii-native a descris ceea ce el a numit „fenomenul kudzu – cînd plantele exotice înlocuiesc plantele native, atât timp cât omul nu intervine în mod constant pentru îndepărtarea lor”. Dar chiar intervenţia noastră este problema. Noi presupunem că natura greşeşte când crează acest hăţiş hibrid rapid-vindecător, aşa că noi (prin intervenţia noastră) nu permitem habitatului dezechilibrat să se stabilizeze. Putem îndepărta plantele aşa numite invazive cât vrem, dar ele se vor întoarce imediat înapoi. Acestea sunt specii care iubesc marginile însorite, iar noi, împărţind pădurile în piese micuţe, am creat mai multe margini decât interior şi am creat habitatul perfect pentru aceşti invadatari. Asta e valabil atât pentru kudzu, kudzu, loosestrife, şi pentru toate celelalte. În Est, dreţea (lisimachia sp.) a urmat canalele construite anii ’90, ajungând în ţinuturile umende iar în Vest, prin canalele de irigaţii, a invadat mlaştinile şi iazurile. Oamenii au creat condiţiile în care acestea plante au prosperat.
Plantele invazive iubesc marginile şi terenurile degradate, disturbate. Acestea sunt doua lucruri pe care dezvoltarea umană le produce în cantităţi uriaşe. În afară de cazul în care noi am opri crearea de margini şi de deranjamente, eforturile noastre pentru a opri dezvoltarea acestor plante aşa-numite „invazive” va fi zadarnic.
Singura speranţă pentru eliminarea pe termen lung a invazivelor exotice este evitarea perturbării solului, restaurarea padurilor intacte şi umbrirea plantelor invazive cu alte specii. Cu alte cuvinte, trebuie să creem habitate care sunt mai mature ecologic. Plantele exotice invazive sunt aproape în exclusivitate specii-pionier are necesită soare, pământ dezgolit şi, cel mai adesea, un sol sărac (kudzu şi măslinul rusesc sunt plante fixatoare de azot, al căror rol este acela de creşte fertilitatea, aşa că aceste plante prosperă în terenurile necultivate şi în câmpurile suprapăşunate).
Iată de ce exoticele invazive au atât succes. Când noi curaţăm pamântul, sau divizăm o pădure în fragmente, creem o mulţime de nişe deschise. Toate acele spaţii însorite şi acel pămând dezgolit imploră să fie colonizate de materia verde care să absoarbă lumina şi materiile nutritive. Natura va conjura imediat cât mai multă biomasă va fi posibil pentru a prinde acest „bonus” , făcând să rasară plante joase, aşa numitele „buruieni” pe aceste terenuri sau, şi mai bine, dând naştere unui hăţiş înalt, care va creşte în toate cele trei dimensiuni care vor absorbi mai bine lumina şi vor forma rădăcini adânci. De-a lungul planetei, speciile folosite variază, dar copacii şi tufişurile iubitoare-de-margine sunt candidaţii ideali pentru a efectua o trecerea unui câmp sau a unei margini de pădure către o fază mai matură ecologic. Plantaţi-i lângă acele hăţişuri de nepătruns de la marginile pădurilor. Nu puteţi lupta împotriva naturii – natura va câştiga mereu, până la urmă – dar uneori puteţi fi primii acolo unde aceasta vrea să ajungă.
Naturalistul Thomas Huxley asemăna natura cu un jucător de şah genial: „Ştim că aceasta joacă întotdeauna corect, pe faţă şi răbdător. Dar mai ştim, şi am aflat asta pe pielea noastră, că natura nu iartă niciodată o greseală şi nu are nici cea mai mică înţelegere pentru nepriceperea noastră.” Natura are o răbdare care îi lipseşte omului. Putem smulge sau îndepărta câteva buruieni pentru câteva sezoane, dar natura le va resemăna an de an, aşteptând pănă când vom renunţa la luptă. Strategia naturii este una de lungă durată.
Doar modul nostru limitat de a privi lucrurile este cel care a creat întreaga agitaţie în jurul controversei „native vs. exotice.” Vânturile, animalele, curenţii marini şi deriva continentelor au dispersat întotdeauna diverse specii în medii noi de dezvoltare. Mobilitatea umană a accelerat şi mai mult această tendinţă, chiar dacă uneori acest lucru a fost dăunător din punct de vedere economic (vezi „exportul” gândacului de Colorado).
În cele din urmă, speciile invazive, după o perioadă de răspândire fulgerătoare, au atins un echilibru cu speciile înconjurătoare. Uneori poate să dureze o decadă sau un un secol, timp care pare o eternitate unui proprietar de terenuri ce luptă să le eradicheze dar, într-o zi, aceste specii noi devin „implicate” în ecosistemul local, dezvoltând inamici naturali şi întâlnind medii neprimitoare care le ţin sub control dezvoltarea.
„Nativ” este mai mult o chestiune de perspectivă: este o specie nativă în această zonă, sau în această ţară sau bioregiune, continent sau poate pe această planetă? Bineînţeles, este trist că unele plante sunt ameninţate de speciile exotice (deşi eu văd o ironie în faptul că actualii descendenţi ai emigranţilor americani blestemă invazivele plante exotice care ameninţă sărmanele plante native cu extincţia) şi este o prostie să introduci deliberat o plantă cunoscută ca fiind local invazivă. Iubesc plantele native şi le cultiv oriunde este potrivit. Dar, aproape întreaga problemă care duce la etichetarea plantelelor care se răspândesc repede, care participă la formarea solului, adică plantele-pionier, ca fiind dăunătoare în timp ce chiar noi creem condiţiile pentru răspândirea acestora – provine din neînţelegerea modului în care lucrează natura. Când gândim ecologic, problema fie ca dispare ca o neînţelegere, fie că evidenţiază deja soluţii, inerente în ciclul vieţii invadatorului. O plantă se va dezvolta doar daca condiţiile sunt potrivite pentru aceasta. Modificaţi aceste condiţii – eliminaţi marginile, opriţi degradarea solului, furnizaţi umbră cu ajutorul copacilor şi exotica invazivă va inceta sa mai fie o problemă.
Nici mie nu mi-e uşor cu adversitatea generată de această polemică şi de susţinătorii entuziaşti şi mult prea zeloşi ai curentului pro-native. Această polemică poate duce la o abordare de tip„tot ce e nativ e bun, orice altceva e rău” care face să crească tensiunea grădinarilor doar la vederea unei plante exotice. Mânia nu este deloc cea mai potrivită emoţie pentru a o duce în grădină. În plus, noi toţi suntem complet dependenţi de specii non-native pentru atât de multe din necesităţile noastre... Uitaţi-vă doar la dieta noastră: aş fi surprins dacă americanul obişnuit ar consuma constant măcar o singură specie de plantă nativă în statul său. Aproape că singurele specii native cultivate în America de Nord sunt floarea soarelui, hameiul şi unele specii de alune şi fructe de pădure. Aproape tot ceea ce mâncăm este originar din America de Sud, Europa sau Asia. Eliminaţi speciile exotice şi cei mai mulţi dintre noi nu vor avea ce mânca, cel puţin pănă cănd vom învăţa să preparăm speciile locale de rădăcinoase, fructe de pădure, alune şi zarzavaturi.
Acesta este motivul pentru care lupt pentru un sprijinirea sensibilului echilibru între plantele exotice şi cele native în culturile noastre. Pote că nu mai suntem capabili să restabilim în oraşele noastre starea naturală a ţinuturilor sălbatice native, dar grădinile noastre ar putea juca un rol important în refacerea mediului pe planeta noastră. Una din premisele majore ale acestei cărţi este că propriile noastre grădini ne fac posibilă reducerea presiunii neîncetată pe care o exercităm asupra sănătăţii planetei. Tehnicile permaculturii şi designul ecologic ne permit să obţinem într-un mod uşor, inteligent şi totodată plăcut multe din produsele ce ne sunt necesare. Putem crea grădini şi culturi care să se comporte mai mult ca cele din natură, dar acţionând în aşa fel încât să creştem producţia destinată consumului uman, oferind totodată habitat şi pentru speciile native. Şi, acţionând astfel, putem face în aşa fel încât să facem posibilă reîntoarcerea unora din fermele industriale şi exploatările forestiere actuale la starea naturală.
 

Marcela

Member
Gradina Ecologica

sicora fabian a spus:
Marcela, tu vorbesti de plante ornamentale sau alimentare?
Şi-şi.

Cel mai bine explic reproducând încă un pasaj din Gradina Gaiei.

Păşind în Grădina Ecologică

Are loc o mişcare in plina desfasurare in favoarea unui gradinarit mai natural. Multi gradinari isi transforma propriile gradini, in special curtile acoperite cu gazon. Oamenii renunţă la gazoanele a caror intretinere este atat de costisitoare si plantează plante native, care atrag viaţa salbatică sau recrează habitate diversificate, asemănătoare pădurilor. Este un trend incurajator aceasta mişcare către un sens mai ecologic, un adevarat şantier prietenos cu natura.
Cu toate acestea, incă nu toată lumea e la bord. Unii grădinari incă ezită să devină ecologici, datorită faptului că nu reuşesc să-şi facă o imagineze unde se încadrează grădina lor de legume în acest nou stil. Ce se va întampla cu acele roşii pline de rod?
Sau plantele ornamentale – o grădină natural înseamnă să renunţăm la preţioasele noastre flori pentru vază sau să scoatem trandafirii bunicii pentru a face loc pentru o gradină cu aspect salbatic?
Incurajarea vieţii sălbatice şi conservarea speciilor native sunt scopuri admirabile, dar cum se încadrează oamenii in aceste peisaje salbatice? Nici un grădinar nu vrea să se simtă ca un strain în propria lui grădină. Grădinarii care refuză să fie excluşi din propria lor gradină dar iubesc natura au fost siliţi sa creeze grădini fragmentate: un petic de pământ curat, ingrijit cu legume aici, un covor de flori dincolo si un colţ retras pentru natură sau un colţ in care nu intervin. Şi fiecare din aceste fragmente are slăbiciunile sale. O grădina de legume nu oferă habitat pentru insectele native, pasări sau alte animale sălbatice. Chiar dincontră, gândacii şi păsările nu sunt binevenite. Grădina de flori, oricât de multă plăcere ne oferă înflorirea, nu poate hrăni grădinarul. Iar o gradină sălbatică este cel mai adesea neîngrijita şi oferă oamenilor prea puţin în afară satisfacţiei că este folositoare pentru creaturile sălbatice
Această carte arată cum putem integra aceste părţi izolate şi incomplete într-un sistem viguros şi prosper chiar in gradina proprie, benefic atat oamenilor cat si vietii salbatice. Aceste gradini sunt concepute folosind aceleaşi pricipii pe care le foloseste natura pentru a crea comunitati sanatoase de plante, in asa fel incat diferitele culturi din gradina, alaturi de alte elemente sunt interconectate şi se ajută unele pe altele. Gradinile ecologice sunt ca si fiinţele vii: fiecare avand esenţa şi caracteristicile sale unice.
“Gradina Gaiei” ofera modalitatile de a intelege, concepe si construi un ecosistem de gradină care să serveasca atât omului cât şi întregii nature.
Grădinile ecologice contopesc cel mai bune trăsături ale grădinilor sălbatice cu cele ale culturilor comestibile, ale grădinilor ornamentale si ale grădinilor de legume. Ele sunt intemeiate pe concepte relativ noi, cum sunt permacultura şi planificarea ecologică, dar folosesc tehnici străvechi îmbunătăţite atat de agricultorii inşişi, de biologii care studiază refacerea sistemelor ecologice, de fermierii organic cât şi de arhitecţii peisagişti cei mai inovatori. Aceste grădini combină avantajele oferite de impactul scăzut asupra mediului şi costul scăzut al întreţinerii necesare dupa înfiinţare cu recoltele bogate şi o estetică elegantă.
Grădinile ecologice sunt pline de plante frumoase care au multe utilizări, furnizând fructe şi legume, plante medicinale şi aromatice, o abundenţă de flori atrăgătoare, îngrăşământ verde pentru formarea unui sol sănătos, protecţie în faţa bolilor şi un habitat potrivit pentru diferite specii sălbatice. Cu mii de specii de plante din care putem alege, putem găsi o multitudine care să îndeplinească mai multe din aceste roluri în acelaşi timp. Plantele multifuncţionale sunt semnul definitoriu al grădinilor bazate pe principii ecologice; aşa operează şi natura. Putem alege plante comestibile care sprijină insectele şi atle vietăţi sălbatice, ierburi care afânează solul, plante acoperitoare de sol comestibile, sau copaci care aduc nutrienţi solului.
Aceste grădini pot fi să aducă venituri şi plante aromatice sau medicinale, seminţe, puieţii sau răsadurile produse în pepiniera proprie, aranjamente florarale din plante uscate, furnizând şi diferite materiale utile atat în construcţii (lemn) cât şi în diferite meşteşuguri artizanale – împletitul coşurilor, mobilier artizanal ¬sau materia primă pentru prepararea vopselurilor vegetale. Mai mult, într+o gradină concepută conform pricipiilor ecologice, păsările şi alte animale se simt la fel de binevenite ca şi grădinarul în aceste adevărate creaţii vii. Bine proiectate, aceste grădini necesită doar udări sporadice, iar pământul se reînoieşte de la sine, fără să necesite fertilizari costisitoare. Aceste grădini sunt adevărate ecosisteme vii, concepute să folosească regulile naturii, fremătând mândre şi luxuriante, pline de energia unui mediu natural.

Marcela :rose:
 

Marcela

Member
Cand am inceput sa postez exemple din Gradina Gaiei, am sarit peste cuvantul inainte. Mi s-a parut ca nu e chiar atat de important, la urma urmei, de cele mai multe ori procedam asa, trecem direct la ceea ce ne intereseaza, nu?

Si totusi, ar fi trebuit sa incep cu inceputul. Pentru ca explica extrem de frumos observatiile si legile naturale care au stat la baza elaborarii principiilor permaculturii.

Aşa cum vor descoperi cititorii cărţii Grădina Gaiei, Natura este un arhitect extraordinar. Ca profesor universitar, predau studenţilor designul ecologic si una din metodele mea favorite este una foarte simplă. Le cer studenţilor să colecteze probe din trei habitate acvatice diferite, ca de exemplu o baltă din pădure, o băltoacă în care se scaldă animalele de curte şi un iaz sau un lac şi sa le amestece împreună într-un borcan.
Cu capacul bine închis, studenţii întorc borcanul cu susul în jos şi îl aşează lângă o fereastră luminoasă pentru a urmări şi înregistra derularea evenimentelor din interior. Eu însumi am ţinut lângă biroul meu un astfel de borcan timp de câţiva ani.
În prezenţa luminii solare, un microcosmos, o adevărată lume în miniatură începe să se organizeze. Bule micuţe de oxigen se adună sub micile plante acvatice şi la suprafaţa apei. Cu fiecare zi, structura fizică, arhitectura acestei lumi miniaturale începe să evolueze, în final apărând zone biologice de activitate. Forme de viaţă sălăşuiesc în partea inferioară a borcanului, în stratul sedimentelor. Ierburi acvatice, la început doar fragmente, se dezvolta ca o padure in miniatură care creste, înălţându-se în apă. Apa înseşi abundă de o diversitate de plante microscopice. Folosind ochelari ce maresc, studenţii descoperă creaturi asemănătoare cu nişte mici creveţi şi alte fiinţe minuscule asemănătoare unor monştri imaginari. Interfaţa apă-aer este o altă zonă ce prezintă activitate proprie, unde insecte micuţe brazdează suprafaţa apei. Coloana de aer de deasupra îşi are şi ea rolul eu, efectuând schimburi de gaze cu apa de dedesubt. Noaptea, când coloana de aer se răceşte, picătur de apă se condensează în partea de sus a borcanului. Loviţi-o cu un creion şi înăuntru va ploua.
In cateva saptămâni, un observator va putea observa dezvoltarea unor lanţuri trofice, cu verigi ierbivore si pradători. Animale acvatice mici, cunoscute generic sub numele de zooplancton, apar parcă de nicăieri, apoi dispar pentru a fi înlocuite de alte specii. Melcii işi depun grămăjoarele de ouă pe pereţi. Plantele acvatice cresc în forme complexe pentru a profita de lumină şi substanţele nutritive. Unele plante străpung interfaţa apă-aer şi cresc la suprafaţă. Pe pereţii borcanului cresc alge care, în timpul zilei, consumă dioxidul de carbon format şi saturează borcanul cu oxigen. Melcii pasc covorul de alge, lasând în urmă cărari întotochiate care permit luminii să pătrundă printre plantele descompuse din interior.
Comunităţile care se adaptează în interior sunt unice, parte din balta din pădure, parte din băltoaca i de la fermă, şi parte din lac. Toate formele de viaţă din borcan sunt familiare biologilor, dar combinaţia de specii este diferită de orice combinaţie existentă în sistemele din care ele derivă. Ecologic, ele sunt noi. Şi fiecare din microcosmosurile studeţilor se dezvoltă diferit de cele ale altora. Apa si mostrele de sedimente care recoltate de fiecare student sunt diferite de la caz la caz şi aceste diferenţe vor afecta viaţa din borcan. Chiar şi locul unde borcanele sunt plasate la fereastră vor determina soarta lor.
Ceea ce este cel poate cel mai fascinant şi relevant lucru în această prezentare este că, în ciuda tuturor diferenţelor, toate aceste micro- lumi din borcane au patru caracteristici de bază în comun. In primul rand, ele au abilitatea de a se auto-organiza în prezenţa luminii. (În întuneric sau la lumină slabă nu vor fi capabile să facă acest lucru. Deşeurile se acumulează şi cele mai multe din organisme mor.) Lumina soarelui generează cicluri de nutriţie, schimburi de gaze, creştere, hrănire, prădători, moarte şi descompunere: un dans ecologic.
În al doilea rând, organizarea proprie duce către un auto- design. O „arhitectură” vie apare acolo unde lumina, spaţiul şi limitele borcanului interacţionează cu viaţa din interior. Locuitorii borcanului ocupă spaţiul existent într-un mod optim. Iar această organizare autonomă conduce la o frumuseţe interioară pe care un observator o poate sesiza imediat.
În al treilea rând, aceste microcosmosuri se pot repara singure. Dacă fereastra este acoperita de un oblon şi soarele este împiedicat să pătrundă timp de câteva zile, ecosistemul din interior va intra în colaps. Dar, dacă borcanul este pus din nou în lumină, acel sistem viu va începe să se reorganizeze singur. Procesul de reparare generează un nou sistem, de obicei diferit de cel din care a derivat. Caracteristica de auto-regenerare este esenţială pentru sustenabilitatea unui sistem. Perturbaţiile, fie că e vorba de uragane, de secetă sau de agresiuni chimice se întâmplă în toate sistemele, dar viaţa-in-desfăşurare are mecanismele necesare pentru a se adapta.
O caracteristică finală a tuturor acestor microcosmosuri este abilitatea de a se auto-perpetua. Viaţa microbiană din interiorul borcanului se reproduce de-a lungul unor perioade de timp măsurate în minute pentru bacterii şi în ore pentru alge. Formele mai evoluate îşi perpetuează speciile în zile, sau săptămâni. Ciclurile cresc şi dispar, odată cu anotimpurile, dar cu puţin noroc sistemul va persevera. In borcanul de pe biroul meu, microcosmosul unic din interior şi-a desfăşurat existenţa timp de ani întregi. De-a lungul timpului, unele din formele originare au dispărut, pentru că micimea borcanului le-a pus la încercare capacitatea de integrare. Totuşi, ca întreg, sistemul este uimitor de persistent. Ecosistemul miniatural la care privesc în timp ce scriu, ar putea trăi mai mult ca mine.
Lumea liliputană din interiorul borcanului are o putere imensă: ne arată Natura ca pe un designer. Ecologiştii au început să decodeze limbajele sistemelor naturale la o scara mai larga decât cea din borcanul meu. De la pădurile tropicale la recifele de corali, la pădurile de mangrove, sau preerii, deşerturi, lacuri, păduri nordice, ei descifrează principiile designului natural. Aceste cunoştinţe concretizează inteligenţa evolutivă şi experienţa colectivă a vieţii, în întregime, ca un întreg sistem. Este, cum spune şi titul acestei cărţi o cunoştinţă Gaiană.
Privind lumea ca pe un proces în desfăşurare de transformări ecologice, modul în care privim problemele umanităţii se schimbă şi el. Cunoştinţele ecologice sunt acum folosite pentru a dezvolta noi tehnici care pot repara distrugerile asupra mediului şi transforma deşeurile în produse noi, benefice. Aceste eco-tehnologii încep să aibă influenţă în modul în care sunt concepute infrastructurile necesare comunităţilor umane. In Gradina Gaiei, autorul Toby Hemenwaz foloseşte acest mod de a privi lucrurile şi face un important pas înainte prin aducerea inteligenţei naturii în gospodărie. Cartea arată cum noţiunile radicale ale designului ecologic, aplicate la nivelul casei pot să transforme în întregime modul de amenajare a terenurilor şi modul de producere a hranei. Aceasta carte oferă o alternativă valabilă la maşinăria contemporană a industriei globale, ce extrage resurse şi exploatează natura şi oamenii pentru propriile scopuri si profit. Dacă ideea prezentată aici este larg adaptată, atunci avem posibilitatea de a înfiinţa o cultură bazată pe grija faţă de Pământ. După părerea mea, designul ecologic, aşa cum este prezentat în Grădina Gaiei, reprezintă singura speranţă pe termen lung pentru umanitate.
Grădina Gaiei işi datorează tezaurul sau profesorilor de permacultură, ai cărori pionieri, de-a lungul ultimului sfert de secol, sunt Bill Mollison şi David Holmgren. În acest mod liniştit şi înţelept, această carte conturează un design radical pentru viitorul grădinăritului şi agricullturii, organizate în jurul ideei de bază că în modul în care se prelucrează pământul pentru producerea hranei este posibilsă introducem informaţiile ecologice şi grija faţă de pământ, înlocuind asfel dependenţa de capital, utilaje grele, chimicale, transport, organisme modificate genetic si alte tehnologii distructive. Hemenway ne arată că sarcina de a repara Pământul începe în grădina noastră.
Unul din poveştile mele favorite, care întruchipează în mod practic informaţiile din aceasta carte, şi anume informaţiile legate de ceea ce Hemenway numeşte „policultură” sau, cum îmi place mie sa o numesc „grădina ca o pajişte”. În loc să-şi rupă spatele muncind să are, să semene, să prăşesească şi să lupte cu arme chimice pentru a păstra ordinea într-o grădină convenţională, Toby Hemenway foloseşte o grădină inspirată din pajiştile naturale, care funcţioneză cu totul diferit. Grădina îşi asigură propria fertilizare, are propriul mecanism de control al bolilor şi de reglare a umidităţii atât în perioadele umede cât şi în cele secetoase, funcţionând ca un sistem ecologic auto-reglat. Ciclul de cultivare începe cu aproximativ o lună înainte de ultimul îngheţ, când grădinarul prepară paturile de însămânţare, folosind tehnica de compostare în straturi sau mulcitul. După ultimul îngheţ, grădinarul împrăştie pe terenul astfel pregatit un amestec de seminţe de ridichi, mărar, pastarnac, gălbenele şi multe varietăţi de salată, apoi acoperă totul cu un sfert de inch (mai putin de un cm.) de compost maturat. Asta e tot. Natura va face munca. După patru săptămâni, ridichile sunt gata de a fi recoltate. In găurile ramase, putem pune rasaduri de varză. Cam prin saptămâna a sasea, salatele cele mai dezvoltate pot fi recoltate, lasând alte varietăţi de salate să crească în continuare. Pe măsură ce vremea se încălzeşte, la sfârşitul primăverii şi începutul verii, locul saltei e luat e mazărea de tufiş (bush bean) şi de hrişca. Mărarul şi gălbenelele au şi ele întrebuinţări culinare şi medicinale şi sunt gata de recoltare Varza se maturează o perioadă mai lungă de timp, iar pastârnacul, ajuns la marimea optimă, e gata de recoltare. Odată cu recoltarea acestora, grădinarul pune usturoi şi seminţe de fava în găurile noi, pentru recolta anului următo. Policultura oferă destulă diversitate botanică pentru a ţine sub control bolile şi pentru a proteja plantele de ploaia în exces sau de secetă.
Variaţii pe această tema a policulturii veţi găsi şi în carte şi, folosind această tehnică, veţi trece de la înţelegerea tradiţională a grădinii ca pe un câmp de bătaie pentru a controla Natura, la o încercare conştientă şi conştiincioasă de a imita şi a re-crea sisteme naturale funcţionale chiar în propria curte. Grădina Gaiei arată cum idei şi tipare din Natură pot fi alăturate şi integrate pentru a crea sisteme chiar mai mari. Aceste sisteme de mari dimensiuni, pot fi conectate între ele pentru a crea terenuri intregi mature ecologic, evoluând împreună.
Designul ecologic este practicat în funcţie de locaţie. Fiecare grădină, fiecare vale,fiecare regiune este diferită. Aceste diferenţe, în mâinile unui om ce respectă Pământul , pot fi valorificate creativ şi folosite cu variate rezultate. Fiecare grădină este o reflecţie a potenţialul pământului, în strânsă legătură cu ceea ce grădinarul poate realiza, conectând nevoile sale la forţele latente ale pamântului. Înţelepciunea Pământului devine un întreg univers pentru cel care cauta, până când grădina devine o particică de Eden, unde grădinarul si grădina există într-o armonie adevărată. Lumea la care visăm, frumoasă şi durabilă, prinde contur în grădina ecologică.
Grădina Gaiei este un loc minunat pentru a începe.
Marcela :rose:
 

Edelweiss

Active Member
Nu e nimic nou...asta faceau elevii acum 50 de ani cu borcanele la scoala, studiau viata.
Poate imi explica si mie cineva acest post anterior si mai ales topicul...
 

victoria222

Active Member
Acest post vrea sa ne faca noua, forumistilor, o introducere in Permacultura.
Mie personal mi se pare foarte util pentru ca ma intereseaza subiectul.
Marcela a spus:
...Rolul meu e sa reusesc sa le trezesc interesul. Restul trebuie sa faca ei.

Unii dintre cei care vor afla despre subiect, vor cauta sa afle mai multe si, cine stie, vor si aplica cele aflate....

Marcela :rose:
 

sicora fabian

Active Member
Eu am inteles ca pamantul nu trebuie sapat, iar plantele trebuie plasate . . . aleatoriu! Auto-protectia la boli mi se pare o utopie.
 

Marcela

Member
sicora fabian a spus:
Eu am inteles ca pamantul nu trebuie sapat, iar plantele trebuie plasate . . . aleatoriu!
Situatia este un pic mai nuantata.
Pamantul, intradevar nu trebuie sapat, dar acolo unde e nevoie, de exemplu cand dorim sa plantam un copac, vom sapa bineinteles gropile necesare. Apoi, sunt momente cand vrem sa dam o anumita forma terenului nostru, de exemplu daca vrem sa terasam sau sa facem swale (santuri de captare si retinere a apei de ploaie). Si acolo vom sapa, evident.
Ce trebuie sa evitam este sa sapam in mod repetat, pentru a mentine pamantul dezgolit. Este de dorit sa avem pamantul cat mai mult acoperit, daca nu cu plante, macar cu diferite tipuri de mulci.
Cat despre semanatul aleator, nici asta nu e obligatoriu. Se folosesc mai multe tehnici, de exemplu paturile de insamantare, unde plantele vor fi semanate sau sadite intr-o oarecare ordine, dar e important ca acestea sa fie cat mai combinate. Multe dintre plantele cele mai putin pretentioase functioneaza ca "doctori ai gradinii" - de exemplu coltunasii, craitele, musetelul, coada soricelului, si prin simpla lor prezenta confera mai multa sanatate plantelor noastre preferate.

Auto-protectia la boli mi se pare o utopie.
Daca te referi la o auto-protectie permanenta si invincibila, atunci da, este o utopie.
Tot timpul vor exista plante ce vor atrage anumite insecte sau animale. Dar, prin modul in care vom combina si dispune aceste plante, putem limita propagarea insectelor daunatoare, le putem indeparta sau putem atrage animale benefice ce se hranesc tocmai cu acesti daunatori ce ne dau atata bataie de cap.
Asta se inampla si in natura. Rareori vezi in natura o suprafata mare acoperita cu o singura planta. Intre o planta de .... ciubotica sa spunem si urmatoarea, in natura e ceva distanta, toata acoperita de alte plante, dn alte specii. Acum, presupunand ca ciubotica cucului are daunatorii ei specifici, acestia, ca sa ajunga la urmatoarea sursa de hrana sunt nevoiti sa strabata o anumita distanta. Nu trec imediat de la o masa la alta. Deci vor fi expusi si ei pradatorilor specifici. Pana la urmatoarea planta, o parte din ei vor ajunge hrana pentru acestia. Deci posibilitatile lor de inmultire sunt limitate atat de distanta, cat si de prezenta pradatorilor.

La fel se intampla si in cazul animalelor. Un animal sau altul se imbolnaveste. Devine apatic, nu mai mananca, se deplaseaza cu greutate. Spre deosebire de animalele noastre domestice crescute pentru carne si lapte, in special cele din marile ferme, atat de inghesuite in spatii inguste, animalele salbatice sunt mult mai rasfirate. Chiar daca boala este una infectioasa, este foarte probabil ca animalul sa fie vanat si, deci indepartat din sistem, inainte ca boala sa se raspandeasca la prea multi din semenii sai.
Boli si daunatori exista, dar datorita sistemelor de reglare ale naturii, ele nu devin decat foarte rar o problema. Natura se auto-regleaza si auto-protejeaza. Cred ca sunteti de acord cu mine ca o padure, cu cat este mai neafectata de activitatea omului, cu atat are mai mari sanse sa fie mai sanatoasa si mai echilibrata.

De cele mai multe ori putem fi siguri ca daca un ecosistem natural da semne de suferinta, problema s-ar putea sa fie cauzata de activitatea omului.

Cu cat oamenii respecta mai mult legile naturii, cu atat au mai multe sanse sa creeze sisteme de cultivare a plantelor mai armonioase, fie ca e vorba de gradini, ferme sau exploatari forestiere.

Dau in continuare cateva linkuri interesante:

http://deepgreenpermaculture.wordpress.com/my-garden/19-full-circle-two-years-in/ - un exemplu superb de permacultura aplicata pe 64 de metri patrati,
apoi, http://milkwood.net/ - unde veti gasi o serie de articole foarte interesante, dintre care foarte interesant este acesta - un articol despre avantajul culturilor intercalate, cu referire tocmai la cultura cerealelor http://milkwood.net/2010/12/07/why-pasture-cropping-is-such-a-big-deal/
si, bineinteles, veti gasi lucruri interesante si pe siteul pe care scrie Toby Hemenway, autorul cartii Gaia's Garden: http://patternliteracy.com/.

Sa va fie de folos!

Marcela :rose:
 

Marcela

Member
Edelweiss a spus:
Nu e nimic nou...asta faceau elevii acum 50 de ani cu borcanele la scoala, studiau viata.
Poate imi explica si mie cineva acest post anterior si mai ales topicul...
Mi-ar fi placut si mie sa studiez viata asa. :D

Postul respectiv ilustreaza cateva din legile fundamentale ale vietii: tendinta spre echilibru, tendinta de perpetuare, capacitatea de autoreglare.

Topicul este destinat introducerii si raspandirii permaculturii in Romania.

Permacultura nu este ceva nou, dar in Romania este aproape necunoscuta.
Pentru ca ne aflam pe un forum dedicat florilor si automat si gradinaritului, voi vorbi mai mult despre acea parte a permaculturii care vizeaza agricultura permanenta si mai putin la partea extinsa, care se refera la civilizatie, la cultura permanenta..

Dupa cum spunea chiar Bill Mollison, permacultura a aparut din dorinta de a veni cu o solutie pozitiva la schimbarile dramatice ale lumii noastre.
Permacultura, in sine, e un sistem complex, care inglobeaza toata aspectele vietii. Si e si firesc sa faca acest lucru, deoarece permacultura are a fost conceputa sa functioneze si sa se dezvolte intr-un cadru etic.
Etica Permaculturii

Etica permaculturii sta la baza principiilor morale si actiunilor noastre, in relatie cu supravietuirea noastra pe aceasta planeta.
In permacultura, noi adoptam urmatoarea etica:
- grija fata de Pamant,
- grija fata de oameni,
- directonarea surplusului de timp, bani si materiale pentru sprijinirea acestor eforturi.

Grija fata de Pamant inseamna grija fata de toate lucrurile si fiintele vii, sol, specii de plante cu toate varietatile lor, atmosfera, paduri, microhabitate si ape. Ea implica activitati non-distructive, actiuni de reabilitare si conservare, folosirea morala, cu discernamant a resurselor si un stil de viata corect (lucrand pentru sisteme benefice si corecte).

Grija fata de pamant implica, de asemenea grija fata de oameni in asa fel incat nevoile de baza ale acestora, hrana, adapost, locuri de munca decente, viata sociala armonioasa sa fie asigurate. Grija fata de oameni e importanta pentru ca, chiar daca fiecare om este doar o mica parte din marele sistem al lumii vii, impreuna avem un mare impact asupra acesteia.
Daca putem ne sa producem singuri bunurile necesare pentru a satisface aceste nevoi de baza, nu vom mai contribui la cresterea cererii ce pune in miscare industria actuala, cu efecte atat de distructive asupra naturii.

Cea de treia componenta a eticii de baza, in grija noastra fata de pamant, este folosirea resurselor suplimentare de timp, bani si energie pentru a sprijini eforturile oamenilor de a proteja pamantul, oamenii si viata. Aceasta inseamna ca, dupa ce ne-am asigurat propriile nevoi de baza, amenajand si ocupandu-ne cat de bine suntem in stare de gradina, ferma sau terenul nostru, ne vom redirectiona energia, extinzand sfera de activitate si folosind o parte din surplusul aflat la dispozitie, fie ca e vorba de timp, bani sau materiale, pentru a-i sprijini si pe altii sa atinga acest nivel.
Sistemul etic de baza al permaculturii are si o componenta ce se refera la etica vietii, care recunoaste valoarea intrinseca a fiecarei fiinte vii. Un pom este valoros prin el insusi, chiar daca pentru noi nu are nicio valoare economica. El isi indeplineste rolul sau in natura: recicleaza biomasa, furnizeaza oxigen si dioxid de carbon pentru acea zona, adaposteste animale mici, contribuie la formarea solului, s.a.m.d.
Acestea sunt principiile etice de baza ale permaculturii .Ele au implicatii in toate domeniile vietii noastre: ecologic, financiar, social, comunitar si, impreuna, genereaza un mod de abordare mai putin individualist, bazat pe cooperare, nu pe competitie.
Cooperarea, nu competitia, este cheia.

Marcela :rose:
 

Marcela

Member
Iata cateva linii directoare pentru implementarea permaculturii, care ne dau si o imagine despre inseamna permacultura si ma refer mai mult la sensul de cultura permanenta.


- Ganditi-va la consecintele pe termen lung ale actiunilor voastre. Faceti planurile in asa fel incat sa fiti sustenabili. In general, modul in care gandim o ferma este pe fiecare an in parte. Semanam primavara, ca sa avem recolta anul acesta, sau semanam toamna ca sa avem recolta anul urmator. Cam atat se intinde interesul nostru fata de ceea ce cultivam: de cand semanam, pana cand recoltam si, bineinteles, pana cand vindem. De cele mai multe ori, uitam consecintele, majoritatea negative, ce apar pe termen lung din cauza modului in care folosim pamantul: eroziunea solului, saracirea acestuia, poluarea panzei freatice cu nitrati sau alti compusi chimici de sinteza, etc. Cand incepi sa iti pui problema gandind asupra consecintelor pe termen lung, modul de abordare se schimba automat. Cat despre sustenabilitate… aici nu cred ca am ceva de explicat. Cu totii ne dorim sa ca ceea ce facem sa fie eficient, sa ne sustina economic si sa fie durabil.

- Acolo unde este posibil, folositi specii native, specii locale sau acele specii naturalizate ce sunt cunoscute ca fiind benefice. Introducerea nechibzuita a unor specii potential invazive poate deranja balanta naturala in zona voastra. Permacultura lucreaza cu o diversitate uriasa de plante, atat native cat si exotice. Trebuie alegem cu discernamant aceste specii. Majoritatea celor care practica permacultura isi fac asa-numitele “fise de plante”. Fiecare specie este descrisa in amanuntime, cu caracteristicile sale, cu necesitatile sale, cu potentiala utilizare si cu cu contraindicatii, acolo unde este cazul.

- Cultivati cea mai mica suprafata posibila. Concepeti un sistem (ferma, gospodarie) in asa fel incat organizarea si cultivarea terenului sa se faca la scara mica, intensiv si energetic-eficient, mai degraba decat sa lucrati la scara mare, extensiva si consumatoare de energie. Cred ca acest indemn merita putin mai multa atentie. In primul rand, vine sa faca putina lumina in incercarea de a potrivi ferma sau gospodaria clasica cu permacultura. Daca e vorba de un teren mai mare, masurabil in hectare, vom urmari trecerea gradata a acestuia la un sistem de permacultura. In permacultura exista un concept care se numeste zonare. Simplu, este vorba de plasarea diferitelor elemente din ferma noastra mai aproape sau mai departe de casa in functie de ingrijirea pe care acesta o necesita. De exemplu, gradina de verdeturi, de care avem nevoie zilnic, va fi plasata foarte aproape. La fel, daca avem un solar, il vom plasa si pe acesta in apropiere. In schimb livada, unde nu trebuie sa efectuam lucrari zilnice, va fi planificata mai departe de casa. Acum, presupunand ca avem deja o ferma clasica care functioneaza mai mult sau mai putin bine, primul lucru pe care ar trebui sa-l facem e sa trecem in revista modul in care e organizata ferma. Cu putina bunavointa si un pic mai mult studiu, vom sti ce poate fi trecut de la inceput pe o ingrijire mai naturala, ce trebuie modificat, la ce ar fi bine sa renuntam. De exemplu, am putea incepe cu gradina de legume. Un lucru trebuie sa fie clar: trecerea trebuie sa fie gradata, pe masura puterilor noastre. Trebuie sa incepem in mic, sa invatam si sa aplicam cele invatate, apoi, pe masura ce ne simtim in stare, sa aplicam acest sistem pe tot domeniul fermei.

-Fiti policultural, nu monocultural: optati pentru diversitate, pentru policulturi, nu pentru monoculturi. Aceasta ne ofera stabilitate si ne ajuta sa facem fata la eventualele schimbari, fie ca e vorba de schimbari de mediu sau schimbari sociale. Daca cultivam o singura varietate de plante (de exemplu monocultura de grau) si, cum a fost anul acesta, recolta e slaba sau compromisa, vom avea de suferit. Daca cultivam o varietate mare de plante, iar unele dintre ele se usuca, nu dau recolta, raman alte plante pe care sa ne bazam si care ne vor da o recolta suficienta. Daca tratam termenul policultural in intelesul lui social, atunci vorbim despre a accepta oamenii din jurul nostru indiferent de culturile din care acestia fac parte, o conditie de baza pentru orice societate umana civilizata.

- Sporiti cantitatea de produse recoltate. Luati in considerare cantitatea totala de produse recoltate, fie ca e vorba de produsele obtinute de la legume anuale, plante perene, cereale, copaci sau animale. De asemenea, considerati energia economisita ca pe un bun castigat.

- Folositi moduri de producere a energiei cu efect minim asupra mediului (solar, eolian, hidro) si sistemele biologice (plantele si animalele) pentru a conserva si genera energia. Prima parte, cea cu sursele curate de energie, e usor de inteles, dar, datorita preturilor inca prohibitive, nu e asa usor de aplicat, cel putin nu la noi. Totusi, permacultura este la fel de diversificata ca gastronomia. Toti folosim legume la prepararea mancarii. Dar fiecare o face putin altfel decat celalalt. Nu exista retete universale. Nici de mancare, nici de permacultura. Intr-o tara unde venitul e suficient, e mai usor sa achizitionam aceste surse alternative de energie. Intr-o tara ca Romania, unde veniturile sunt mai mici, e destul de greu sa faci acest lucru si, oarecum, putin fortat. La nivelul actual al veniturilor in Romania, folosirea energiei solare, eoline sau hidro e, in primul rand un deziderat. Care poate fi atins mai devreme sau mai tarziu. Nu o conditie de inceput. Daca avem o ferma si vrem sa trecem la un sistem de permacultura, nu are sens sa continuam sa lucram pamantul timp de cativa ani in sistem industrial, sa punem deoparte banii pentru panourile solare necesare si abia apoi sa incepem trecerea la permacultura. E mult mai logic sa procedam invers, sa facem trecerea treptata la permacultura, apoi, pe masura ce conditiile financiare ne permit, sa ne orientam catre sursele regenerabile de producere a energiei electrice.
In plus, se mai vorbeste de folosirea animalelor pentru a conserva si genera energie si aici poate sa fie putin mai greu de inteles. Totusi, e vorba de acele tehnici care folosesc animalele in locul utilajelor (de exemplu modul in care foloseste Sepp Holzer porcii pentru a pregati un teren) sau in locul produselor chimice pentru controlul bolilor (de exemplu, modul in care, in Japonia, Masanobu Fukuoka foloseste ratele in orezarii pentru a tine sub control anumiti daunatori specifici. Aceasta este partea de conservare a energiei. Generarea energiei de catre animale, desi pare ceva incredibil, nu e nici ea ceva nou. In anumite zone ale Romaniei, taranii romani construiau grajduri pentru oi dedesubtul casei de locuit, folosind astfel caldura generata de oi pentru a tine casa mai calda. Bineinteles ca nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acum acest lucru, dar, putem folosi caldura generata in mod firesc de animale pentru a incalzi, partial, o sera. Putem construi sera spate-in-spate cu un adapost de animale sau cu un cotet de pasari, de exemplu.

- Readuceti gradinile de legume in orase, acolo unde ele erau traditionale in comunitatile sustenabile. Cand eram mica, era ceva obisnuit ca fiecare curte sa aiba propria gradina de legume. Acum, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Majoritatea gradinilor de la orase sunt, in primul rand, ornamentale. Sunt frumoase, dar doar atat. Poate ca vi se pare putin, dar, adunate toate gradinile din orase, ar putea produce cantitati importante de hrana. Si conteaza. Pentru ca cu cat mai mult ne producem singuri, cu atat mai mult va scadea consumul alimentelor obtinute pe cale industriala.

- Ajutati oamenii sa devina auto-sustenabili si promovati responsibilitatea sociala.

- Faceti impaduriri si actionati in asa fel incat sa refaceti fertilitatea solului.

- Folositi totul la la nivelul optim si reciclati toate deseurile.

- Cautati solutiile, nu problemele.

- Actionati acolo unde conteaza (plantati un pom acolo unde va supravietui, ajutati oamenii care vor sa invete).


Marcela :rose:
 
Sus