MAGHIRANUL (magheran) – MAJORANA HORTENSIS (sin. Origanum majorana) – fam. Labiatae
Planta aromatica si condimentara, maghiranul are utilizari atit in industria alimentara, cit si in medicina populara.
In alimentatie se consuma ca planta proaspata, dar si uscata, pentru condimentarea preparatelor din carne, in diferite mincaruri (mini-pizza, supa de rosii, salate, ornarea diverselor preparate reci sau calde etc). Pentru utilizarea acesteia in perioada de iarna, fie se pastreaza ca planta de ghiveci cind se consuma in stare proaspata, fie se recolteaza frunzele care se pot pastra atit in ulei de masline, cit si in saculeti de pinza, tocat marunt si uscat in prealabil.
Ca si utilizare medicinala, se stie ca, datorita principiilor active continute (tanin, principii amare, vitamina A si C, uleiuri eterice: terpineol, terpinen, acid ursolic, beta-sitosterina, carvacrol etc), maghiranul are o larga intrebuintare in diferite afectiuni, comportindu-se ca sedativ, carminativ, tonic, diuretic etc.
Ceaiul de maghiran, in functie de concentratie, are efect antidepresiv (infuzie din 6 lingurite de planta la o cana de apa fierbinte), calmant (infuzie dintr-o lingurita la o cana de apa fierbinte), fortifiant (2 lingurite se macereaza 24 ore intr-o cana de apa rece, la care se adauga miere in functie de gust), antigripal (o lingurita de frunze maruntite se infuzeaza intr-o cana de apa fierbinte, la care se adauga un virf de cutit de ardei iute si miere, dupa gust).
Ceaiul de maghiran stimuleaza si digestia, ajutind la eliminarea gazelor, combate inapententa si insomniile, avind rol totodata si in calmarea colicilor abdominale.
Ca uz extern, se foloseste sub forma de cataplasme obtinute prin fierberea a 150 gr maghiran in 500 ml apa, in prurit (mincarimi ale pielii) sau sub forma de infuzie de maghiran (20 g maghiran la un litru de apa) pentru revitalizarea parului. De asemeni, partea terestra intreaga (herba), tocata, se introduce intr-o sticla peste care se adauga ulei de masline si se lasa cca 10 zile la macerat la soare. Este un extract excelent pentru ungerea ganglionilor limfatici inflamati.
Infuzia de maghiran este utilizata si in nevroze (insotite deseori de miscari involuntare ale capului, ochilor sau miinilor); se indica in acest caz infuzarea a 50 gr de flori si frunze (flores et folium) la un litru de apa si consumarea a 2-3 cani zilnic.
Si ca sa inchei totusi prezentarea utilizarii maghiranului (desi ar mai fi multe de scris), trebuie sa atrag si atentia asupra contraindicatiilor acestei plante minunate: a nu se utiliza de catre hipertensivi sau de catre persoanele cu stari febrile (care depasesc 38 gr Celsius)!
Sanatosi sa fim, sa nu avem nevoie de ceaiuri si infuzii, ci sa ne bucuram de plante doar ca decorative si mirositoare!
Planta aromatica si condimentara, maghiranul are utilizari atit in industria alimentara, cit si in medicina populara.
In alimentatie se consuma ca planta proaspata, dar si uscata, pentru condimentarea preparatelor din carne, in diferite mincaruri (mini-pizza, supa de rosii, salate, ornarea diverselor preparate reci sau calde etc). Pentru utilizarea acesteia in perioada de iarna, fie se pastreaza ca planta de ghiveci cind se consuma in stare proaspata, fie se recolteaza frunzele care se pot pastra atit in ulei de masline, cit si in saculeti de pinza, tocat marunt si uscat in prealabil.
Ca si utilizare medicinala, se stie ca, datorita principiilor active continute (tanin, principii amare, vitamina A si C, uleiuri eterice: terpineol, terpinen, acid ursolic, beta-sitosterina, carvacrol etc), maghiranul are o larga intrebuintare in diferite afectiuni, comportindu-se ca sedativ, carminativ, tonic, diuretic etc.
Ceaiul de maghiran, in functie de concentratie, are efect antidepresiv (infuzie din 6 lingurite de planta la o cana de apa fierbinte), calmant (infuzie dintr-o lingurita la o cana de apa fierbinte), fortifiant (2 lingurite se macereaza 24 ore intr-o cana de apa rece, la care se adauga miere in functie de gust), antigripal (o lingurita de frunze maruntite se infuzeaza intr-o cana de apa fierbinte, la care se adauga un virf de cutit de ardei iute si miere, dupa gust).
Ceaiul de maghiran stimuleaza si digestia, ajutind la eliminarea gazelor, combate inapententa si insomniile, avind rol totodata si in calmarea colicilor abdominale.
Ca uz extern, se foloseste sub forma de cataplasme obtinute prin fierberea a 150 gr maghiran in 500 ml apa, in prurit (mincarimi ale pielii) sau sub forma de infuzie de maghiran (20 g maghiran la un litru de apa) pentru revitalizarea parului. De asemeni, partea terestra intreaga (herba), tocata, se introduce intr-o sticla peste care se adauga ulei de masline si se lasa cca 10 zile la macerat la soare. Este un extract excelent pentru ungerea ganglionilor limfatici inflamati.
Infuzia de maghiran este utilizata si in nevroze (insotite deseori de miscari involuntare ale capului, ochilor sau miinilor); se indica in acest caz infuzarea a 50 gr de flori si frunze (flores et folium) la un litru de apa si consumarea a 2-3 cani zilnic.
Si ca sa inchei totusi prezentarea utilizarii maghiranului (desi ar mai fi multe de scris), trebuie sa atrag si atentia asupra contraindicatiilor acestei plante minunate: a nu se utiliza de catre hipertensivi sau de catre persoanele cu stari febrile (care depasesc 38 gr Celsius)!
Sanatosi sa fim, sa nu avem nevoie de ceaiuri si infuzii, ci sa ne bucuram de plante doar ca decorative si mirositoare!
Ce ziceti??? 
