Euryale ferox sau pohta ce-am pohtit

MiraMinca

Member
Euryale Ferox,

Ca orice împătimit al plantelor de apă şi al grădinilor, mi-am dorit un mic colţ de rai, chiar aici, în România

Acum un an, plimbându-mă pe site-uri cu nuferi şi alte plante de apă, am găsit o specie care mi-a furat inima. Euryale ferox - iar ghimpii cu care e împănată îi conferă cu adevărat un caracter feroce! - sau nuca de apă sau makhana.

Euryale ferox e o plantă de apă, face parte din specia nympheacee şi e singura plantă a genului euryale. Vine din zona de sud-est a Asiei, crescând spontan sau cultivată în India, Japonia, Coreea, China, până în zona Rusiei.

În India floarea e asociată cultului lui Vishnu.
În India şi China, seminţele sunt folosite atât ca medicament cât şi ca aliment.

Planta de euryale se deosebeşte de ceilalţi nuferi în primul rând prin faptul că e anuală, nerezistând peste iarnă. Alte deosebiri sunt legate de ghimpii cu care e înarmată - singurul alt nufăr cu ţepi este Victoria Regia/ Cruziana (care de asemenea este anual). Exact ca în cazul nuferilor tropicali nocturni din genul Victoria strategia de reproducere este legată de seminţe.

Anul acesta noi am plantat-o la apă mică, dar o să încercăm la anul să vedem cum se descurcă la apă mai adâncă.

Ce este cel mai frapant la această plantă este frunza. Poate fi mică - dacă spaţiul este mic, sau poate să depăşească un metru dacă are condiţiile necesare. atunci când atinge suprafaţa apei, are o formă de ulcior, în următoarea- următoarele zile se va desfăşura în plan. Imediat ce se desfăşoară la suprafaţa apei, va fi încreţită, urmând să se descreţească pe măsură ce îmbătrâneşte. pe partea anterioară este verde (de la verde oliv la început la verde malachit când atinge maturitatea, îngălbenindu-se la bătrâneţe), verde-grena pe partea posterioară cu ghimpi pe ambele feţe, pe faţa anterioară mai rari, curbi, puternici, pe faţa posterioară mulţi de toate dimensiunile, făcând f riscant orice contact. Tot la fel de plin de ghimpi e şi peţiolul, atât al frunzei cât şi al florii. (inclusiv sepalele sunt protejate).

Deşi face multe flori, numai o parte dintre ele se ridică la suprafaţa apei, majoritatea rămânând submerse, autofertilizate. Din nefericire nu miros.

Cele 10 seminţe trimise din Spania:

<img border="0" ox="true" src="http://4.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/TGmRW8ixbnI/AAAAAAAAALI/yh7icqPei04/s320/DSC07815.JPG">


Singurii supravieţuitori

<img border="0" ox="true" src="http://1.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/TGmRdqYrt5I/AAAAAAAAALQ/QKGmkuF8AzY/s320/DSC07951.JPG">

Plantă adultă 1
<img border="0" ox="true" src="http://4.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/TGmRk8UpE4I/AAAAAAAAALY/AjN9cUg85yM/s320/DSC08559.JPG">
<img border="0" ox="true" src="http://4.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/TGmRqEwoFfI/AAAAAAAAALg/T1_C4B9UUD4/s320/DSC08513.JPG">

Minunea înflorită
<img border="0" ox="true" src="http://2.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/TGmRtVXxA6I/AAAAAAAAALo/pd4Oh6TCQHo/s320/DSC08562.JPG">

<img border="0" ox="true" src="http://2.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/THOyoz5B_WI/AAAAAAAAALw/2UuXnJkcNr8/s320/DSC08650.JPG">

Prima frunză care a depăşit 50 de centimetri, mai este una care guesstimativ, are 75 cm

<img border="0" ox="true" src="http://1.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/THOzS3EEajI/AAAAAAAAAMQ/ahPUEdre9Xc/s320/DSC08742.JPG">

Frunza cea mare şi prima floare de suprafaţă
<img border="0" ox="true" src="http://1.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/THOzK8MwKpI/AAAAAAAAAMI/y2FmmkS4fX4/s320/DSC08734.JPG"> <img border="0" ox="true" src="http://3.bp.blogspot.com/_QMtogvLyxtw/THOzDR0o_ZI/AAAAAAAAAMA/24OyIjTc7eY/s320/DSC08741.JPG">
 

cory_helen

Active Member
e foarte frumoasa, mira... sa-ti traiasca... si mie imi plac nuferii si alte plante si flori de apa... :oops:
 
Sus