Re: AP
Gabiuta a spus:
Normal ca oamenii obisnuiti /ca mine de ex./ urasc buruienile fiindca se chinuie sa le elimine,le invadeaza gradinile,plantele devin mai firave si nu mai cresc cum ar trebui,devin sensibile,etc..........
Eu nu urasc buruienile...
Curtea noastra e in la inceputul drumului spre a deveni gradina. Iar pana sa devina curte, a fost aproape o groapa de gunoi. In fata terenului nostru, primaria a sapat un sant pentru scurgerea apelor si/sau pentru canalizare. Care a ramas asa, deschis. Pana sa construim casa si sa imprejmuim terenul, vecinii foarte darnici din fire, ne-au tot daruit cu de toate: pet-uri, pungi, hartii, tot felul de resturi menajere, plastice, sarme... cate si mai cate.
Cand am reusit sa imprejmuim curtea, a trebuit sa adunam gunoiul. Nu puteti sa va inchipuiti cat gunoi am strans. Si acum, daca sapam sa punem un copacel, un trandafir, orice, trebuie mai intai sa sapam o groapa mare si sa inlocuim pamantul respectiv. Asa ca eu am fost bucuroasa de stratul foarte viguros de buruieni care acoperise gunoiul de pe teren.
Nu l-am combatut cu nici o chimicala. Cand am imprejmuit curtea, am trasat cararile, apoi, peste buruienile respective am pus pamant.
In primavara, au rasarit o gramada de plante, dar am sapat, iar intr-o parte a gradinii am pus ceapa, patrunjel, ridichi, marar, leustean si alte plante comestibile, iar in cealalta, am pus gazon.
Am pus totul foarte des, iar printre unele plante comestibile am pus si flori. De exemplu, am pus flori de piatra printre ceapa.
Au iesit si buruienile, dar parca nu au asa spor. Avem pir, dar patrunjelul e des si el creste mai mult in sus, printre frunzele de patrunje, fara sa-si mai faca radacini din loc in loc, cum ar fi facut daca ar fi atins pamantul.
Din loc in loc, a crescut spontan un fel de trifoias mic cu floare galbena (eu cred ca e un oxalis salbatic) care-mi place, asa ca, in loc sa-l sap, l-am mutat printre flori, mai ales sub trandafiri, pentru ca nu-mi place sa vad pamantul golas. Am incercat sa aduc si niste papadii pe partea cu gazonul, dar vad ca pana acum nu a rasarit nimic.
Si mai vreau sa fac rost de niste trifoi pitic, tot pentru gazon.
Pe langa pir, in gradina mai e si troscot, volbura, iarba grasa, sau stir. Din cand in cand, mai smulg din ele, ca sa nu fie prea multe, dar pe locul unde nu am amenajat gradina, le las sa creasca in voie. Prefer sa stiu pamantul acoperit de buruieni decat sa il sap si sa il las in voia vanturilor, ploilor si inghetului. Plus ca mai fac si ele niste oxigen acolo...
Daca va duceti oriunde, in natura, o sa vedeti ca nicaieri nu veti gasi doar o singura specie de planta. Pe fiecare metru patrat de pamant veti intalni cel putin 4-5 specii. Si e bine sa luam si noi exemplul naturii.
Eu asta incerc sa fac.
Si pot sa spun ca sunt multumita de rezultat.