Autor: Vali Scordaliu
Juniperus procumbens nana - Ienupar japonez pitic de gradina
Familia - Cupressaceae
Descriere - este un conifer cu o crestere orizontala, in natura acoperind solul ca un covor verde. Scoarta are o culoare roscata iar straturile superioare se exfoliaza in fasii transversale. Frunzele mature sunt aciculare, de un verde aprins, iar cele tinere au un aspect solzos. Pe planta exista in acelasi timp frunze de ambele tipuri. Este o specie foarte intalnita si apreciata in bonsai, avand un potential deosebit si putandu-se aborda cu ea majoritatea stilurilor.
Intretinere - ca la toate speciile de ienupar, lumina joaca rolul principal in dezvoltarea plantei. Pentru a avea un foliaj compact si sanatos, planta va fi postata intr-un loc cu soare direct pe toata perioada zilei. Ienuparul suporta orice temperatura, de la cele caniculare, pana la cele mai aspre geruri. Totusi, plantele tinere sau cele plantate in vase mici, vor avea nevoie de protectie impotriva inghetului la nivelul radacinilor. Udarea trebuie facuta in momentul in care solul este deja uscat in stratul superior (pe o adancime de 1-2 cm, in functie si de adancimea totala a vasului). De primavara pana toamna, ienuparul va fi pulverizat zilnic la nivelul frunzelor. Acest aport de apa este la fel de important pentru planta ca si udarea facuta la nivelul solului. Fertilizarea se recomanda a fi facuta de primavara devreme pana toamna tarziu, cu o intrerupere in lunile fierbinti de vara (iulie-august). Se va folosi un ingrasamant organic de preferabil, dar se poate utiliza si unul lichid, echilibrat, special pentru bonsai. Replantarea in cazul ienuperilor se va face din doi in doi ani la plantele tinere, iar la cele deja formate si care au ajuns la o anumita varsta (peste 12-15 ani), se va face la 3-4 ani, in functie si de volumul de substrat in care sunt plantate. Compactarea radacinii la aceasta specie se face gradat, pe parcursul mai multor ani, la fiecare replantare inlaturandu-se maxim 1/3 din masa radiculara.
Formare - in cazul ienuparului, taierile de formare trebuie facute cu atentie, deoarece o ramura scurtata si pe care nu a mai ramas nici o alta ramificatie se poate usca, planta incetant furnizarea energiei in aceasta. Dupa inlaturarea tuturor ramurilor nedorite, se procedeaza la legarea cu sarma. Ienuparul este una dintre speciile ce necesita cel putin o legare totala pentru a i se stabili forma dorita. De obicei, aceasta operatie se face toamna tarziu. Daca este nevoie de legari de corectare in timpul sezonului de crestere, sarma va trebui urmarita, pentru a nu se incastra in scoarta. Este indicata folosirea rafiei la legarea ienuparului, in special cand avem de indoit ramuri de grosimi considerabile. Rolul principal al acesteia nu este protejarea scoartei de urmele sarmei, cum gresit se crede de catre unii, ci formarea unui bandaj elastic care sa impiedice ruperea ramurii in timpul unei indoiri mai drastice.
Defolierea la ienupar este cu totul diferita de tehnica aplicata speciilor cu frunze cazatoare. In primul rand, nu este niciodata totala (ar duce la moartea plantei). Varfurile ramificatiilor infrunzite (acele terminatii solzoase) se ciupesc sau se smulg cu mana. Nu se foloseste foarfecele ori vreun alt instrument, deoarece locul taieturii se usuca si raman urme inestetice. Se apuca varful intre degetul mare si aratator si rasucind si tragand simultan, este indepartat. Nu se elimina niciodata toate terminatiile de pe o ramificatie pentru ca planta nu ar mai pompa energie in ea, aceasta uscandu-se in cele din urma. Este o activitate mare consumatoare de timp, dar este singura eficienta in obtinerea acelor "pernite" compacte atat de dorite in bonsaii realizati din ienupar. Practic, aceasta defoliere stimuleaza ramificarea bratelor foliare existente, concomitent cu aparitia de noi muguri din interiorul ramificatiilor. Activitatea nu se face la o data anume ci se desfasoara pe tot parcursul sezonului de crestere al plantei.
Ienuperii sunt candidatii permanenti ai tehnicilor jin si shari. Pentru ca in natura cvasitotalitatea exemplarelor batrane prezinta portiuni de lemn mort, si in bonsai se aplica aceste tehnici de imbatranire falsa ce confera personalitate exemplarului.
Inmultirea - obtinerea de noi plante din seminte este o utopie in cazul ienuparului. Singurele metode viabile sunt butasirea si marcotajul (de regula, aerian). Butasii se iau de pe planta mama in luna august. Nu se taie ci se rup astfel ca o fasie de coaja sa se desprinda odata cu butasul. Se trateaza cu hormoni si se planteaza in pat de turba si nisip in proportie de aprox. 30%/70%, sub clopot de sticla. Inradacinarea dureaza mult, iar rata de succes nu este deosebita. Marcotajul la conifere este un pic diferit. In acest caz, nu se taie un inel din coaja ramurii ca la speciile cu frunze cazatoare. In locul ales, scoarta este batuta de jur imprejur pentru a fi zdrobita si pentru a se desprinde partial. Unii recomanda si aplicarea unui inel de sarma care va fi strans sub zona ranita. Aceasta se trateaza cu hormoni si se infasoara cu muschi sphagnum ud care va fi la randul sau infasurat intr-o folie de plastic ce se leaga la ambele capete. Si in acest caz inradacinarea dureaza mult, uneori chiar si peste un an.
Boli si daunatori - bolile provocate de ciuperci sau virusi nu sunt foarte prezente la ienupar. Dintre daunatori, cei mai frecventi sunt paianjenii rosii si paduchii testosi. Paianjenii apar in special daca nu se respecta programul de pulverizare a plantei. Folosirea insecticidului o data pe luna in sezonul de crestere, este regula care ne poate scapa de multe neplaceri.
Juniperus procumbens nana - Ienupar japonez pitic de gradina
Familia - Cupressaceae
Descriere - este un conifer cu o crestere orizontala, in natura acoperind solul ca un covor verde. Scoarta are o culoare roscata iar straturile superioare se exfoliaza in fasii transversale. Frunzele mature sunt aciculare, de un verde aprins, iar cele tinere au un aspect solzos. Pe planta exista in acelasi timp frunze de ambele tipuri. Este o specie foarte intalnita si apreciata in bonsai, avand un potential deosebit si putandu-se aborda cu ea majoritatea stilurilor.
Intretinere - ca la toate speciile de ienupar, lumina joaca rolul principal in dezvoltarea plantei. Pentru a avea un foliaj compact si sanatos, planta va fi postata intr-un loc cu soare direct pe toata perioada zilei. Ienuparul suporta orice temperatura, de la cele caniculare, pana la cele mai aspre geruri. Totusi, plantele tinere sau cele plantate in vase mici, vor avea nevoie de protectie impotriva inghetului la nivelul radacinilor. Udarea trebuie facuta in momentul in care solul este deja uscat in stratul superior (pe o adancime de 1-2 cm, in functie si de adancimea totala a vasului). De primavara pana toamna, ienuparul va fi pulverizat zilnic la nivelul frunzelor. Acest aport de apa este la fel de important pentru planta ca si udarea facuta la nivelul solului. Fertilizarea se recomanda a fi facuta de primavara devreme pana toamna tarziu, cu o intrerupere in lunile fierbinti de vara (iulie-august). Se va folosi un ingrasamant organic de preferabil, dar se poate utiliza si unul lichid, echilibrat, special pentru bonsai. Replantarea in cazul ienuperilor se va face din doi in doi ani la plantele tinere, iar la cele deja formate si care au ajuns la o anumita varsta (peste 12-15 ani), se va face la 3-4 ani, in functie si de volumul de substrat in care sunt plantate. Compactarea radacinii la aceasta specie se face gradat, pe parcursul mai multor ani, la fiecare replantare inlaturandu-se maxim 1/3 din masa radiculara.
Formare - in cazul ienuparului, taierile de formare trebuie facute cu atentie, deoarece o ramura scurtata si pe care nu a mai ramas nici o alta ramificatie se poate usca, planta incetant furnizarea energiei in aceasta. Dupa inlaturarea tuturor ramurilor nedorite, se procedeaza la legarea cu sarma. Ienuparul este una dintre speciile ce necesita cel putin o legare totala pentru a i se stabili forma dorita. De obicei, aceasta operatie se face toamna tarziu. Daca este nevoie de legari de corectare in timpul sezonului de crestere, sarma va trebui urmarita, pentru a nu se incastra in scoarta. Este indicata folosirea rafiei la legarea ienuparului, in special cand avem de indoit ramuri de grosimi considerabile. Rolul principal al acesteia nu este protejarea scoartei de urmele sarmei, cum gresit se crede de catre unii, ci formarea unui bandaj elastic care sa impiedice ruperea ramurii in timpul unei indoiri mai drastice.
Defolierea la ienupar este cu totul diferita de tehnica aplicata speciilor cu frunze cazatoare. In primul rand, nu este niciodata totala (ar duce la moartea plantei). Varfurile ramificatiilor infrunzite (acele terminatii solzoase) se ciupesc sau se smulg cu mana. Nu se foloseste foarfecele ori vreun alt instrument, deoarece locul taieturii se usuca si raman urme inestetice. Se apuca varful intre degetul mare si aratator si rasucind si tragand simultan, este indepartat. Nu se elimina niciodata toate terminatiile de pe o ramificatie pentru ca planta nu ar mai pompa energie in ea, aceasta uscandu-se in cele din urma. Este o activitate mare consumatoare de timp, dar este singura eficienta in obtinerea acelor "pernite" compacte atat de dorite in bonsaii realizati din ienupar. Practic, aceasta defoliere stimuleaza ramificarea bratelor foliare existente, concomitent cu aparitia de noi muguri din interiorul ramificatiilor. Activitatea nu se face la o data anume ci se desfasoara pe tot parcursul sezonului de crestere al plantei.
Ienuperii sunt candidatii permanenti ai tehnicilor jin si shari. Pentru ca in natura cvasitotalitatea exemplarelor batrane prezinta portiuni de lemn mort, si in bonsai se aplica aceste tehnici de imbatranire falsa ce confera personalitate exemplarului.
Inmultirea - obtinerea de noi plante din seminte este o utopie in cazul ienuparului. Singurele metode viabile sunt butasirea si marcotajul (de regula, aerian). Butasii se iau de pe planta mama in luna august. Nu se taie ci se rup astfel ca o fasie de coaja sa se desprinda odata cu butasul. Se trateaza cu hormoni si se planteaza in pat de turba si nisip in proportie de aprox. 30%/70%, sub clopot de sticla. Inradacinarea dureaza mult, iar rata de succes nu este deosebita. Marcotajul la conifere este un pic diferit. In acest caz, nu se taie un inel din coaja ramurii ca la speciile cu frunze cazatoare. In locul ales, scoarta este batuta de jur imprejur pentru a fi zdrobita si pentru a se desprinde partial. Unii recomanda si aplicarea unui inel de sarma care va fi strans sub zona ranita. Aceasta se trateaza cu hormoni si se infasoara cu muschi sphagnum ud care va fi la randul sau infasurat intr-o folie de plastic ce se leaga la ambele capete. Si in acest caz inradacinarea dureaza mult, uneori chiar si peste un an.
Boli si daunatori - bolile provocate de ciuperci sau virusi nu sunt foarte prezente la ienupar. Dintre daunatori, cei mai frecventi sunt paianjenii rosii si paduchii testosi. Paianjenii apar in special daca nu se respecta programul de pulverizare a plantei. Folosirea insecticidului o data pe luna in sezonul de crestere, este regula care ne poate scapa de multe neplaceri.
