Thunbergia alata

dorinas

Member
Denumire ?tiin?ific?: Thunbergia alata
face parte din familia Acanthaceae, gen originar din Africa tropicala.

Denumire populara: -

Imagini:
http://egradini.ro/forum/webshots_downl ... wlW_ph.jpg


Gabarit: Este o planta folosita ca planta anuala, cataratoare, volubila a carei ramuri se infasoara in jurul oricarui suport, creste in jur de 2-3 m inaltime in balcon.Poate fi plantata si in gradina dar iarna moare.

Lumina si temperatura: Ii place lumina puternica. Pervazul unei ferestre orientate spre sud este locul ideal pentru aceasta planta.
Temperatura optima pentru crestere si inflorire este de 20 - 25 grade.

Flori, frunze, fructe: Frunzele sunt verzi, triunghiulare sau ovale, ascutite la varf, cu marginea usor dintata, dispuse in mod opus. Florile sunt mari in forma de pilnie, de culore galbena, rosu-oranj, portocalie sau alba.Mijlocul florii are culoare inchisa (maro, negru) de aici si denumirea de suzana cu ochi negri.
Perioada de inflorire este din mai pana in septembrie (infloreste continuu in aceasta perioada).

Solul: Necesita un pamant fertil, bine drenat format dintr-un amestec de pamant de gradina - 2 parti amestecat cu balegar, turba 1 - parte si nisip - 1 parte.

Udarea: Se uda cu apa de ploaie sau cu apa de la robinet pastrata cel putin o zi intr-un vas deschis.Pamantul nu se lasa sa se usuce atunci cand este foarte cald.

Aerul: Nu are pretentii fata de aer si pulverizarea frunzelor nu este necesara decat in conditii de temperaturi foarte ridicate.

Ingrasaminte: Din aprilie-septembrie o data pe luna planta se fertilizeaza pentru stimularea cresterii si infloririi.Se poate utiliza un ingrasamant lichid pentru muscate pana cand inceteaza inflorirea.Din acel moment nu se vor mai folosi ingrasaminte.

Inmultire: Planta se inmulteste usor prin seminte puse direct in ghiveci (3-4 seminte la un ghiveci de 14 cm) prin luna februarie-martie la temperaturi de 20 - 25 grade, pastrandu-se mereu umiditatea substratului. In jurul plantutelor nou aparute dupa cca o luna se amplaseaza suporturi pentru catarare.Poate fi cultivata si in ghivece suspendate.

Conditii de iernare: Plantele pot fi pastrate si iarna dar necesita o sera sau o veranda destul de racoroasa.

Boli si daunatori: Este sensibila la fainare si acarieni.

Îngrijire, particularitati: Nu suporta curentii puternici de aer in rest nu reclama ingrijiri speciale fiind o planta de interior rezistenta si frumoasa.

Specii si varietati: T. fragrans cu flori albe parfumate; T. coccinea cu flori mici rosu-oranj; T. gregorii cu flori portocaliu deschis si T. grandiflora cu flori mari de 10 cm diametru de culoare bleu pal cu gatul galben (creste mai mare de 5 m inaltime).
 
Sus