Germinare prin metoda servetel

CocoT

Member
Andrada
Trimis: Vin Mar 31, 2006 4:49 pm
M-am gandit sa incep cu aceasta, caci este mult dezbatuta pe forum. Cereus a scris:
Pentru cei interesaţi, redau în continuare modul de germinare a seminţelor de passiflora şi plumeria prin metoda cu şerveţel umed în pungă de plastic.


Metoda cu serveţel umed e simplă şi dă rezultate spectaculoase. Am făcut astfel să germineze seminţe de plumeria în numai 4 zile, iar seminţe de passiflora în 7 zile. Nu contează anotimpul, esenţial e să fie puse la germinat repede, cât sunt încă proaspete. Cu timpul, puterea lor de germinare scade.
Secretul constă în a pulveriza şerveţelul cu apă doar atât cât să fie umed, nu ud. Seminţele se pun între 2 şerveţele, apoi se pune totul în punguţă (săculeţ) de plastic, se sigilează şi se pune la căldură (de ex pe frigider, sau deasupra ecranului de la computer). Eu le pun într-un dulap la întuneric, unde am cazanul de boiler şi sunt în permanenţă 25-30 grade.


Spor la germinare!

Cătălin

Eu am incercat aceasta metoda si la Adenium si in 3 zile, la 30 grade Celsius si intuneric o samanta a germinat din doua, iar dupa inca 3 zile a incoltit si a doua samanta.
 

CocoT

Member
Andrada
Trimis: Vin Apr 07, 2006 10:20 am
Am sa va rog sa precizati la ce plante a-ti incercat aceste metode. Dupa aceea vom centraliza raspunsurile voastre.
Pana acum din mesajele trimise de voi aceasta metoda a functionat la:
Plumeria,
Passiflora,
Murraya,
Adenium,....
De asemenea am dori sa stim daca aveti precizari de facut. De exeplu Simina a inlocuit servetelul cu tifon...a avut efectul scontat, a rezultat un randament mai bun....
Va asteptam mesajele cu drag.
 

CocoT

Member
Simina
Trimis: Vin Apr 07, 2006 5:17 pm
Pana la urma am renuntat la metoda germinarii in tifon, fiindca acesta se usca destul de repede si nu mentinea umezeala. Am trecut la metoda banut de turba- direct.
 

CocoT

Member
mi_bios
Trimis: Vin Apr 07, 2006 5:24 pm
Mie mi-a reusit metoda doar la Plumeria; pe "vremea" passiflorei nu am realizat importanta : 1) temperaturii constante si 2) aerisirii.
 

CocoT

Member
ana popa
Trimis: Dum Apr 09, 2006 9:38 am
Mi-a incoltit si mie semintele de passiflora cu metode servetelului. Celelalte, semanate, nu dau nici un semn.
 

CocoT

Member
Mignon
Trimis: Joi Apr 20, 2006 4:05 pm
Am si eu o intrebare: ce metoda ati ales pentru germinarea semintelor de adenium? Sa le pun in apa calduta inainte de a le semana sau cum se procedeaza?
 

CocoT

Member
Andrada
Trimis: Joi Apr 20, 2006 4:58 pm
Eu le-am tinut cateva ore in apa calduta..dupa aceea le-am pus in servetel umed, in punguta de plasit si in punga de hartie sa fie intuneric, pe calorifer unde erau 30 grade (cu termometru langa). In fiecare zi eu le deschideam cate 5 min...ca sa le aerisesc. Cred ca in 3 sau 4 zile a greminat una si peste inca 3 zile cea de a doua.
 

CocoT

Member
Kati
Trimis: Lun Apr 24, 2006 3:27 pm
Nici una dintre cele 9 seminte de adenium nu mi-au germinat cu aceasta metoda.
Una mi-a putrezit dupa 3-4 zile deja, una parea ca da sa germineze dupa 7-8 zile. M-am plictisit de servetel si le-am pus in pamant, iar azi cand am scormonit dupa ele am vazut ca toate erau flescaite.
Mi-am stricat dimineata.
Nu inteleg ce nu am facut bine, dar acum nu mai conteaza, ca alte seminte nu mai am si mi-a si pierit pofta de ele. O sa raman pe viitor la plante tinere, sau pui, nu ma mai complic cu seminte.
Noroc ca am primit de la Catalin o plantuta tanara, macar aceea sper ca va ajunge la maturitate, iau dat 2-3 frunzulite noi deja.
Mi-e o ciuda de mor!
 

CocoT

Member
Cereus
Trimis: Lun Apr 24, 2006 4:51 pm
Kati,

Îmi pare rău de eşecul cu seminţele. Ori nu erau proaspete, ori n-au stat la 34 grade constant. E bine întotdeauna să împarţi lotul de seminţe în două, ca să încerci altă metodă cu cel de-al doilea lot, în caz că prima metodă n-a dat rezultat. Dacă le ţii 10-15 minute în fungicid înainte de a le pune la germinat ajută foarte mult.
Îţi trimit aici o poză cu un adenium înflorit, ca să-ţi mai treacă supărarea:

http://i15.photobucket.com/albums/a357/ ... den/10.jpg
 

happy

Well-Known Member
Aceasta metoda mi se pare cea mai buna pt. semintele de salcam galben si roz.La cel galben am avut rezultate excelente in primavara iar la salcamul roz acum am inceput si deja au incoltit semintele in 2,3 zile :D
Dupa incotire le pun in compost format din nisip, pamant de flori si de gradina.Primul salcam roz a iesit din pamant :marfa:
 

geodezia

Well-Known Member
no e simplu iei semintele le pui intr-un servetel uzi un pic servetelul il pui intr-o punga de aia de alimente de 500grame o legi punga la capatina si lasi la caldurica asa cam 30 grade si in 4 zile cea mai afurisita saminta germineaza
 

geodezia

Well-Known Member
sa ai rabdare cald si lumina si vasele pregatite sa arunci semintele germinate sa creasca ... in pamint vorbesc nu sa le arunci afara
 

nicolet

Member
mai puteti incerca o alta metoda de germinare,
INTRE 2 STRATURI DE VATA SAU cu discuri din acelea pentru demachiat
Puneti intr-un paharut, castronel sau ceva un vasulet nu foarte inalt primul strat de vata, udati cu apa cit sa se inbibe ,puneti semintele de orice fel , acoperiti cu al doilea strat si iarasi udat ca si primul.
Tineti la temperatura mare 28-30 grade si lumina. Eu am acoperit vasul cu folie alimentara gaurita in citeva locuri
Nu mi-a dat gres niciodata
Am crescut asa si un lamai si portocal multi ani in urma. Erau minunati
Avantajul metodei este ca poti lasa plantutele sa creasca de citiva centimetri 3-4 chiar si daca sint puse mai rar le poti planta cu tot cu bumbacul de care se prind ele
Ma voi ocupa si eu din nou de aceasta metoda , nu mi-a dat gres niciodata si nu va da gres decit daca semintele nu sint bune
Daca le lasati mai multe zile reveniti cu ceva picaturi de apa peste ele
Noroc pentru cei care incearca
 

geodezia

Well-Known Member
pai ce ai pus cu metoda servetel si a dat gres ca eu iar pusei un rind de ardei si rasarira puzderie ii mai si uitai vreo 5 zile in servetel si abia desfacui radacinile .. ..
 

kerkyra

Well-Known Member
Am pus seminte de datura galbena si mov. Desi am inchis punga, servetelul s-a uscat si semintele stau bine mersi, fara sa miste nimic.
 

christine

Member
Corina, eu am pus servetelul umed intr-o caserola transparenta cu capac. Daca ti s-a uscat sevetelul, poti sa-l pulverizezi cu apa sa fie mereu umed.
 
Sus