Haemanthus spp. - Floare de sange

ghia_don

Active Member
Denumire stiintifica:
Haemanthus spp.

Denumire populara:
Crin, floare de sange

Imagini:

Sursa imagini: www.webshots.com

Tipul plantei:
Este o planta cu bulb, perena. In perioada de repaus majoritatea varietatilor raman fara frunze. Printre exceptii se numara Haemanthus albiflos.

Gabarit:
30-50 cm inaltime.

Lumina si temperatura:
In functie de specie pot sta la soare sau semi-umbra. Nu rezista la temperaturi negative. Temperatura optima este de 25 grade.

Flori, frunze, fructe:
Planta are un bulb care poate creste la suprafata solului sau usor ingropat. Este relativ mare, acesta fiind organul in care inmagazineaza resurse. Bulbul este acoperit de frunze bazale subtiri, acestea fiind aranjate in doua randuri evidente. Haemantusul are de la una la sase frunze, late la varf si mai inguste la baza, curbate spre pamant sau suculente si erecte, cu texturi variate ale suprafetelor de la netede la foarte pufoase sau chiar lipicioase.

Sunt cateva specii care au o singura frunza lata, erecta. Florile rosii, roz, albe sau verzi, alcatuiesc umbrele sferice sau inflorescente ca niste perii compacte cu multe bractee suculente cu antere galbene in virf . Sunt inconjurate de patru sau mai multe membrane care protejeaza inflorescenta. Floarea produce mult nectar si polen, dar are un miros neatractiv. De obicei infloresc inaintea aparitiei frunzelor. Fructele sunt bace mari, care pot fi verzi, roz, oranj sau rosii cand sunt coapte, in interior avand cateva seminte mari, albe sau verzi. Semintele isi pierd repede facultatea germinativa.

Solul:
Creste bine in pamint bogat in substante nutritive amestecat cu nisip de rau. Se planteaza in vase largi cu diametru de 30 cm.

Udarea:
Prefera o udare frecventa dar superficiala, insa suporta bine si perioade de seceta.

Aerul:
Nu are pretentii deosebite.

Ingrasaminte:
In perioada de crestere si inflorire se fertilizeaza lunar.

Inmultire:
Se inmulteste prin seminte si prin despartirea bulbilor mici, adventivi. Semintele se aseaza una cate una pe un amestec uscat din parti egale nisip de rau si compost fin, avand grija ca imprejurul fiecareia sa fie suficient loc liber. Se plaseaza intr-un loc semi-umbrit si se pulverizeaza fin o data la zece zile. Germinatia are loc in doua luni, iar plantutele nu vor fi deranjate doi ani pana cand vor fi plantate individual. Pot inflori in al treilea an, sau mai mult. Bulbii mici pot fi separati in perioada de pauza, cu mai mult succes cand incep sa apara noile frunze. Puii se detaseaza cu grija de bulbul mama, se trateaza cu fungicid si se replanteaza cat mai repede pentru a preveni uscarea radacinilor subtiri.

Conditii de iernare:
Vor intra in stare de repaus si vor fi pastrate la temperatura de 12-13 grade C, fara sa mai fie udate.

Boli si daunatori:
Bulbii pot putrezi daca sunt udati din abundenta si sunt plantati in pamant prea compact. Radacinile pot fi infestate cu nematozi.

Ingrijire, particularitati:
Haemanthusul este in general o planta usor de cultivat. Bulbul are viata lunga, dar nu-i place sa fie deranjat. O particularitate a semintelor este ca ele nu pot fi fortate sa "doarma" si vor germina pasiv chiar uscate si descoperite. Pot fi tinute in cutia de la frigider citeva luni ca sa ramana negerminate, dar viabile.

Specii si varietati:
Haemanthus albiflos
Haemanthus amarylloides
Haemanthus avasmontanus
Haemanthus barkerae
Haemanthus canaliculatus
Haemanthus carneus
Haemanthus coccineus
Haemanthus crispus
Haemanthus dasyphyllus
Haemanthus deformis
Haemanthus graniticus
Haemanthus humilis
Haemanthus lanceifolius
Haemanthus montanus
Haemanthus namaquensis
Haemanthus nortieri
Haemanthus pauculifolius
Haemanthus pubescens
Haemanthus pumilio
Haemanthus sanguineus
Haemanthus tristis
Haemanthus unifoliatus

Surse bibliografice:
http://en.wikipedia.org/wiki/Haemanthus
http://www.rhs.org.uk/publications/plan ... anthus.pdf
 
Sus