Passiflora caerulea - Floarea pasiunii

roxy

Member
Denumire stiintifica: Passiflora caerulea

Denumire populara: Floarea pasiunii

Imagini:




Gabarit: Poate ajunge pana la 10 m inaltime.

Descriere: Passiflora cuprinde 400 de specii de plante cataratoare dintre care cea mai populara si mai rezistenta pentru temperaturile din tara noastra este Passiflora caerulea, o planta cu o crestere puternica din primavara pana toamna.

Lumina si temperatura: Primavara si vara plantelor din genul Passiflora caerulea trebuie sa li se asigure multa lumina daca se poate chiar in plin soare si o temperatura cuprinsa intre 15 - 27 grade C. In perioada de iarna, este singura specie care rezista la temperaturi scazute de -6 / -8 grade C . Exista cazuri cand rezista si la -15 grade C dar trebuie sa fie acoperita.

Frunze, Flori, Fructe: Planta are tulpini verde inchis, filiforme, cu frunze lucioase, si palmat lobate. Florile au o corola de petale alb-gri ce inconjoara o coroana de filamente subtiri de mai multe culori (purpuriu la baza, albe la mijloc si albastre la varf) si o parte centrala formata din 5 stamine care ies in evidenta, galben - aurii, si din 3 stigmate maro. Planta infloreste incepand din vara. Fructele acestei plante sunt portocalii si au marimea unui ou de porumbel.

Solul: In cazul plantelor cultivate in ghiveci, in martie (o data la 2 ani), planta se muta intr-un vas mai mare dar care nu trebuie sa depaseasca 25 cm. Ca substrat se foloseste un amestec de pamant de frunze, mranita si pamant de gradina. In fiecare primavara se inlocuieste pamantul de la suprafata, cam 2 cm.

Udarea: Passiflora caerulea se uda din abundenta, de cate ori e nevoie (chiar si zilnic) astfel incat pamantul sa fie in permanenta reavan dar fara ca apa sa balteasca in tavita. Planta se poate pulveriza pe frunze cand este prea cald. In perioada de iarna udarea se rareste.

Ingrasaminte : Fertilizarea nu este necesara. In cazul in care doriti totusi sa administrati ingrasamant alegeti produse cu continut mic de azot. Se utilizeaza de 1-2 ori pe luna din martie pana in septembrie.

Inmultire: Planta se inmulteste prin butasi de 8-10 cm, semilemnosi, care se planteaza intr-un amestec de nisip grosier si turba in parti egale pana la nivelul frunzelor inferioare. Butasilor pusi la inradacinat li se asigura o temperatura de 18-21 grade C si se uda moderat. Totodata planta se poate inmulti prin marcotaj artificial vara sau prin seminte in primavara.

Conditii de iernare : Passiflora caerulea este singura care rezista la temperaturi scazute, in jur de -6 / -8 grade C . In aceasta perioada udarea se rareste si planta se acopera pentru a fi ferita de frig mai ales daca temperatura scade sub -8 grade C.

Boli si daunatori: Se impune o deosebita atentie in cazul drenajului apei. Dintre paraziti se pot enumera: paianjenul rosu, paduchii verzi si musculita alba, care se combat cu ajutorul unor produse speciale.

Ingrijire, particularitati: Este o planta care necesita taieri pentru corectarea si ajustarea formei.

Specii si varietati:
Passiflora caerulea "Chinensis"
Passiflora caerulea "Concordia"
Passiflora caerulea "Constance Eliott"
Passiflora caerulea "Grandiflora"
Passiflora caerulea "Hartwiesiana"
Passiflora caerulea "Pierre Pomie"
Passiflora caerulea "Regnelli"
Passiflora caerulea "Spyder"

Surse bibliografice:
http://gardenbreizh.org/modules/gbdb/plante-13.html
 
Sus