Bouvardia spp.

roxy

Member
Denumire ?tiin?ific?: Bouvardia spp.

Denumire populara: -


Imagini:

Sursa: Webshots.com

Descriere:
Bouvardia este o planta perena lemnoasa sau semilemnoasa, la moda in Vest, ale carei radacini sunt destul de firave. Cele mai solicitate varietati sunt cele de culoare roz si alb, iar cele rosii doar in proportie de 1-6%.

Gabarit:
60 cm – 150 cm

Lumina si temperatura:
Are nevoie de lumina si caldura preferand o expunere estica, sudica sau vestica, ii place soarele dar tolereaza si umbra in functie de varietate. Daca se asigura conditiile necesare ea poate inflori si in afara sezonului. Se poate creste pe un balcon sau o terasa dar se aduce in casa cand temperatura scade. Cand planta este inflorita are nevoie de o temperatura de 16 - 18 grade C.

Frunze, Flori, Fructe:
Are forma de tufa cu frunze ascutite de culoare verde inchis. Florile sunt tubulare, asezate in grupuri marginite de frunze la capatul unei tulpini lungi si au un parfum delicat. Au forma de stea cu petale simple sau duble si dureaza cam 2 saptamani. Florile pot fi de culoare alba, roz, rosu si incep sa apara la sfarsitul lunii august (cam la 10 - 12 luni de la plantare), perioada de inflorire fiind de 1 luna, dar poate avea loc si o a doua inflorire in perioada octombrie - ianuarie. La anumiti hibrizi florile acopera in totalitate planta. Fructul se prezinta sub forma de capsula.

Solul:
Are nevoie de un sol cu structura aerata, cu drenaj bun, format din turba cu pamant lutos, amestecat cu 1/4 compost din frunze si putin nisip, cu un PH de 5,5 - 6,5. In cazul in care PH este mai mare de 7 apar carente de Fier si Magneziu. Solul se imbunatateste cu frunze de conifere si mranita. Ghiveciul se schimba in fiecare an, primavara.

Udarea:
Planta se uda regulat dar cu moderatie deoarece o cantitate prea mare de apa poate duce la putrezirea radacinilor. Pamantul nu trebuie lasat sa se usuce intre 2 udari. Iarna udarea se rareste.

Ingrasaminte:
Bouvardia este o planta care are nevoie de ingrasamant. In perioada de crestere i se administreaza azot, inaintea infloririi are nevoie de fosfor si potasiu sau i se poate administra NPK 21-7-21 de 2-3 ori pe luna in perioada de vegetatie.

Inmultire:
Planta se inmulteste cel mai bine prin butasi ierbacei prelevati in aprilie si asezati intr-un loc cald, acoperiti cu un pet. Dupa ce se formeaza radacina, aproximativ 3 saptamani, se muta planta intr-un ghiveci si se evita actiunea directa a razelor soarelui, pastrandu-se o temperatura de 25 grade C in substrat si 20 - 22 grade C in atmosfera. Dupa inradacinare, pentru design, se planteaza 4 -5 lastari intr-un singur ghiveci.

Conditii de iernare:
Bouvardia se tine iarna in repaus, la o temperatura de 5 - 8 grade C dupa care are nevoie de o crestere a temperaturii pana la 13 - 16 grade in perioada de vegetatie.

Boli si daunatori:
Bouvardia este sensibila la atacul musculitelor albe si tripsilor, care se distrug prin stropiri cu Decis 0,05%, paduchilor verzi, cu Sinoratox 0.1% si paianjenilor care se combat cu acaricide. Dintre problemele acestei plante se poate aminti Rhizoctonia, care provoaca putrezirea radacinii, si Pythium. Aceasta ultima ciuperca este deosebit de grava deoarece produce daune insemnate si uneori chiar moartea plantei. Pentru prevenire este necesara o dezinfectie termica a solului si, dupa cum bine se stie, evitarea excesului de umiditate sau de udare abundenta.

Ingrijire si particularitati:
Dupa mijlocul verii planta se muta intr-un loc aerisit si racoros iar la inceputul lui septembrie se aduce in casa, pentru a inflori. Alte specii au nevoie doar de caldura pentru a inflori continuu pe perioada iernii. Cand planta are o inaltime de 30 cm (sau 4 perechi de frunze) se ciupeste varful (pastrandu-se doar 3 perechi de frunze), de preferat in luna mai. Dupa 1 luna - 1 luna si 1/2 trebuie facuta a doua ciupire. In cazul in care lastarii se inclina se pot pune betisoare de bambus pentru sustinere.

Specii si varietati:
Bouvardia laevis
Bouvardia leiantha
Bouvardia longiflora
Bouvardia multiflora
Bouvardia scabra
Bouvardia ternifolia
Bouvardia triphylla
Bouvardia versicolor

Bibliografie:
http://www.giardinaggio.it/appartamento ... ardia2.asp
http://fichas.infojardin.com/arbustos/b ... vardia.htm
http://plantencyclo.free.fr/sp/nmauric_ ... ia_gg.html
http://www.jardins-interieurs.com/pl-in ... dia.d.html
http://www.botany.com/bouvardia.html
 
Sus