Erica sp. – Erica
Familia – Ericaceae
Descriere – Originara din Europa si Africa, este o planta acidofila cu un aspect ce poate varia de la tufa mica la arbust inalt, cu frunze aciculare sau pronuntat lanceolate, in diferite tonuri de verde sau roscat-auriu. Scoarta este fina si exfolianta. Florile sunt mici, apar pe ramuri in axila fiecarei frunze si au culori de la alb, roz-pal, roz, trecand prin mai multe nuante spre lilla inchis.
Intretinere – Are nevoie de multa lumina, prefera soarele direct si o orientare sudica. In ciuda acestor preferinte „mediteraneene”, planta rezista bine la temperaturile de inghet.
Se simte bine in verile calde daca ii asiguram un substrat umed, dar trebuie avut grija sa nu exageram. Apa nu trebuie sa balteasca.
Apreciaza pulverizarile dese, dar nu si in perioada de inflorire.
Prefera un substrat permeabil, usor acid (un PH in jurul valorii de 6,5 e suficient), din care n-ar trebui sa lipseasca turba de sphagnum, sau muschiul sphagnum maruntit.
Fertilizarea se aplica pe tot sezonul de crestere, din primavara pana la sfarsitul toamnei, cu o scadere a dozajului in timpul lunilor toride de vara (iulie-august). Se va folosi un ingrasamant lichid pentru acidofile, sau unul organic, solid.
Replantarea se poate face la 2 ani, cu mare atentie la toaletarea radacinii. Radacina ericai este foarte fina si trebuie avut grija sa-i lasam suficiente ramificatii active.
Formarea – Taierile de formare trebuie facute pana la inceputul primaverii. Tunderea de intretinere se face cel mai bine dupa sezonul de inflorire, prin reducerea ramurilor de anul trecut la jumatate, fapt ce va duce la o ramificare fina mai bogata.
Legarea cu sarma este dificila, datorita structurii ramurilor si a pozitionarii frunzelor. In plus, ramurile mai in varsta, pe care nu mai exista frunze, sunt destul de rigide si se pot rupe usor la indoire. E de preferat ca formarea sa se faca doar prin tunderi, sau – daca e neaparat necesar – prin legarea „turnichet”.
Inmultirea – Prin butasire, la sfarsit de vara. Se iau butasi de pe ramurile din anul in curs si se pun in pat germinativ, sub clopot de sticla.
Boli si daunatori – Acarienii pot provoca daune mari, mergand pana la pierderea plantei, daca nu se iau masuri. Stropirea profilactica cu alternarea substantei acaricide ne scuteste de necazuri.
Putrezirea la nivelul radacinii poate surveni in cazul unei udari neadecvate sau a unui substrat prea retentiv.
Familia – Ericaceae
Descriere – Originara din Europa si Africa, este o planta acidofila cu un aspect ce poate varia de la tufa mica la arbust inalt, cu frunze aciculare sau pronuntat lanceolate, in diferite tonuri de verde sau roscat-auriu. Scoarta este fina si exfolianta. Florile sunt mici, apar pe ramuri in axila fiecarei frunze si au culori de la alb, roz-pal, roz, trecand prin mai multe nuante spre lilla inchis.
Intretinere – Are nevoie de multa lumina, prefera soarele direct si o orientare sudica. In ciuda acestor preferinte „mediteraneene”, planta rezista bine la temperaturile de inghet.
Se simte bine in verile calde daca ii asiguram un substrat umed, dar trebuie avut grija sa nu exageram. Apa nu trebuie sa balteasca.
Apreciaza pulverizarile dese, dar nu si in perioada de inflorire.
Prefera un substrat permeabil, usor acid (un PH in jurul valorii de 6,5 e suficient), din care n-ar trebui sa lipseasca turba de sphagnum, sau muschiul sphagnum maruntit.
Fertilizarea se aplica pe tot sezonul de crestere, din primavara pana la sfarsitul toamnei, cu o scadere a dozajului in timpul lunilor toride de vara (iulie-august). Se va folosi un ingrasamant lichid pentru acidofile, sau unul organic, solid.
Replantarea se poate face la 2 ani, cu mare atentie la toaletarea radacinii. Radacina ericai este foarte fina si trebuie avut grija sa-i lasam suficiente ramificatii active.
Formarea – Taierile de formare trebuie facute pana la inceputul primaverii. Tunderea de intretinere se face cel mai bine dupa sezonul de inflorire, prin reducerea ramurilor de anul trecut la jumatate, fapt ce va duce la o ramificare fina mai bogata.
Legarea cu sarma este dificila, datorita structurii ramurilor si a pozitionarii frunzelor. In plus, ramurile mai in varsta, pe care nu mai exista frunze, sunt destul de rigide si se pot rupe usor la indoire. E de preferat ca formarea sa se faca doar prin tunderi, sau – daca e neaparat necesar – prin legarea „turnichet”.
Inmultirea – Prin butasire, la sfarsit de vara. Se iau butasi de pe ramurile din anul in curs si se pun in pat germinativ, sub clopot de sticla.
Boli si daunatori – Acarienii pot provoca daune mari, mergand pana la pierderea plantei, daca nu se iau masuri. Stropirea profilactica cu alternarea substantei acaricide ne scuteste de necazuri.
Putrezirea la nivelul radacinii poate surveni in cazul unei udari neadecvate sau a unui substrat prea retentiv.
