Altoirea decorativa a cactusilor

cornelia

Fondator
Membru staff
1. Mihaela Tamas:
Am citit ca la cactusi se pot face o serie de altoiri decorative,combinatii executate strict in scop ornamental:
-Peireskia cu Epiphyllum
-Cereus peruvianus cu Echinocactus
Metodele de altoire folosite sunt in despicatura,in copulatie si prin alipire si se aplica atunci cand plantele sunt in plina vegetatie,cel mai bine vara.
Plantele altoite se aeaza in locuri calde (22-28 grade C) si umbrite.La udare se evita stropirea altoiului si in special a suprafetelor de contact.
Teorie,torie.....dar a incercat cineva?Stie cineva mai multe detalii?

2. Angela06:
Săptămâna asta când ai chef vino la mine si voi sacrifica 2 cactuşi pentru experientă.
Eu am mai făcut altoiri decoratice acum ciţva ani când in casa aveam numai cactusi şi in rest nimic.
Mă refeream la flori.

3. Kati:
Da, am incercat, si cu succes. Am altoit Lobivia silvestrii (cactusul galben si lunguiet, care se gaseste altoit prin florarii) si Gymnocalicium mihanovichii pe Echinopsis.
Mi-au murit portaltoii (de sub ei), si a trebuit sa fac acest lucru daca nu doream sa-mi moara cactusii clorofil-deficitari.
 

gino

Member
Cred ca trebuiesc facute unele precizari in legatura cu altoirile cactusilor.
In primul rand, trebuie precizat clar faptul ca altoirile cu scop decorativ, se fac numai cu scop experimental de catre colectionari, si cu scop comercial de catre marile firme exportatoare de cactusi si suculente.
Asa se face ca piata romaneasca, si nu numai, este invadata cvasi-permanent de cactusi altoiti, in principal forme clorofil-deficitare.
Sunt mai ciudati, mai interesanti la prima vedere, foarte decorativi prin culori si forme...si altoiti pe baze care rezista doar cateva luni.
Din ratiuni de piata, evident !
Un mare exportator nu are niciun interes ca plantele sale sa reziste mai multi ani. El produce pe banda rulanta si trebuie sa exporte in acelasi ritm.
Cred ca v-ati convins de acest lucru .
Intr-o colectie, altoirile se fac cu anumite scopuri, ultimul fiind cel decorativ
-In primul rand ( dupa parerea mea ), sunt altoirile de necesitate.
Am cunoscut colectionari care nu agreau metoda altoirilor, sub nicio forma. Dintr-un conssiderent foarte simplu. Acela de a nu crea suferinta plantelor, chiar daca era vorba de salvarea lor.
Se incerca salvarea plantelor prin alte metode, chiar daca viata respectivelor plante era pusa in pericol.
Accept si respect opiniile tuturor colectionarilor, dar eu unul folosesc metoda cea mai simpla si cu rezultatele cele mai bune, in functie de problema respectiva.
Daca o planta este in pericol, si metoda cea mai sigura pentru salvarea ei este altoirea, atunci nu ezit sa o altoiesc.
-Urmatoarea situatie se refera la altoirea pentru inmultire
Atunci cand avem de-aface cu plante rare, exemplare unice, exemplare pe cale de disparitie, exemplare cu caracteristici deosebite ( forme interesante, flori deosebite, plante rare cu locatie sigura, etc )
Pentru inmultirea unor astfel de plante se practica inmultirea prin altoire.
Metoda se practica pe scara larga in marile colectii ai caror propietari vand plante rare si cu caracteristici deosebite.
-O alta situatie o reprezinta, altoirile pentru accelerarea cresterii plantelor si ajungerea lor la maturitate, mult mai repede decat pe radacina proprie.
Acestea sunt altoiri temporare si se realizeaza prin altoiri succesive, incepand cu Peireskiopsis, de la stadiul de plantula.
In categoria altoirilor temporare pot sa intre si plantele altoite din necesitate.
-Cea mai cunoscuta situatie este cea a altoirilor permanente, ca etapa finala a situatiilor mai sus enumerate, sau ca scop in sine.
Altoirile definitive se realizeaza pe baze solide, perfect compatibile cu plantele altoi, in scopul de a asigura plantei altoite conditii mult mai bune decat cele pe care le-ar fi avut pe radacina proprie.
La astfel de altoiri se preteaza plantele rare, cele cu un sistem radicular deficitar, plantele sensibile la anumite conditii de mediu, hibrizii si cultivarii pretentiosi, etc.
-O sitatie speciala o reprezinta plantele clorofil-deficitare.
Pentru ca nu isi pot sustine metabolismul in lipsa clorofilei, aceste plante traiesc numai altoite.
-Si ultima etapa, altoirile decorative, se realizeaza in beneficiul colectionarului, de cele mai multe ori ca incercari, experimente...
Pe un port-altoi se pot altoi, una sau mai multe plante de forme , culori si spinatii diverse, efectul estetic - vizual fiind spectaculos.
-O categorie aparte o reprezinta altoirile cu caracter experimental.
In aceasta situatie colectionarul incearca diverse metode de altoire, incepand de la samanta si terminand cu mamile sau portiuni de planta.
Sau altoirea unor plante presupus incompatibile, pentru urmarirea efectelor ce decurg din situatia respectiva.
In aceasta din urma situatie, va prezint de la mine doua altoiri recente cu titlu experimental.
Altoirea unui fruct de Opuntia nematurat, pe Peireskiopsis :
http://gino.sunphoto.ro/Plante_altoite/ ... YOZSAMORCQ
Teoretic incompatibil. Dorstenia foetida altoita pe Peireskiopsis. Sa vedem ce urmeaza sa se intample :
http://gino.sunphoto.ro/Plante_altoite/ ... ZTAXWEUYNL
Mi-ar place sa dezvoltam subiectul altoirilor. Va astept !
 

estefana

Member
Iata si exemplarul meu decorativ.



"Baza" este dintr-aceea care rezista cateva luni?
Ce-mi recomandati sa fac in acest caz ca sa salvez altoiul galben?
 

estefana

Member
Multumesc Kati pentru raspuns! Este cea cu numele Gymnocalicium mihanovichii?
Imi dai cateva detalii cum ai procedat?
 

Kati

Active Member
Cu placere. Da, G. mihanovichii este.
Este mai complicat de explicat. Ma uit pe net si daca gasesc vreo descriere buna, o sa-ti trimit link-ul.
 
Sus